Interviu cu prof. dr. Irinel Popescu, Președinte al Asociației Europene de Chirurgie (European Surgical Association – ESA)

Desemnarea prof. dr. Irinel Popescu, directorul Clinicii de Chirurgie și Transplant Hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni, în funcția de președinte al Asociației Europene de Chirurgie (European Surgical Association – ESA) reprezintă o mare șansă pentru chirurgia românească. Specialistul ne-a dezvăluit care vor fi prioritățile sale
în mandatul ce urmează.

Care sunt criteriile ESA pentru desemnarea președintelui?

European Surgical Association a fost de la început o asociație care și-a propus să selecteze elita chirurgilor europeni. Asociația are aproximativ 150 de membri și, în plus, are membri de onoare străini, proeminenți chirurgi din SUA, mai ales, și din Asia. Eu am avut șansa să fiu propus și votat de Consiliu și de Adunarea Generală în 2007 - la Congresul de la Dublin. Sunt singurul membru din România al Asociației.

Asociația își propune să promoveze chirurgia de elită sub multiplele ei fațete. Unul foarte important este cel al cercetării fundamentale și al publicațiilor. Se mai ține cont de volumul operator, de contribuția pe care specialiștii au avut-o la dezvoltarea chirurgiei europene și, în mod particular, a celei est-europene, precum și de prestigiul internațional. Pentru foarte mulți, a fost impresionant că în România a putut fi introdus un program de transplant hepatic care a ajuns, în anumite perioade, la peste 100 de operații pe an. Prezentările cu activitatea chirurgicală de la Fundeni, făcute de-a lungul anilor, au arătat că există o activitate deosebită și că mulți dintre membrii ESA au și vizitat centrul nostru, concluzionând că, pentru posibilitățile pe care le oferă sistemul de sănătate din România, aici s-au făcut lucruri cu totul remarcabile.

În al treilea rând, vorbind de studii și de cercetare, suntem destul de bine inserați în rețeaua europeană și internațională de cercetare și am apărut în multe studii multicentrice.

Cum poate fi ajutată chirurgia românească prin acest mandat?

Eu mi-am permis, deși regulile sunt destul de stricte, să invit câțiva români să participe la lucrările acestei Asociații. Iar faptul că un reprezentant al României este acolo, chiar pe poziția de președinte în perioada 2018-2019, este important. În mandatul meu la președinția Asociației Europene de Chirurgie, îmi propun să aduc mai mulți membri din România. Dar cel mai important lucru este creșterea nivelului general al chirurgiei românești.

Care sunt problemele cu care se confruntă chirurgia românească?

În ultima vreme, aș spune că se conturează niște tendințe. Una dintre ele a fost critica. Acesteia a trebuit să îi facă față corpul medical din România, uneori critica fiind dublată de o mediatizare excesivă nefavorabilă. În al doilea rând, sistemul de sănătate nu beneficiază de finanțarea necesară. Știu că dacă spun că sistemul este subfinanțat or să sară o sută de voci și or să spună că e bine finanțat, dar că se fură. Dați-mi voie să mă îndoiesc de povestea asta, mai întâi pentru că o țară care nu-și permite să piardă foarte mult trebuie să aibă mecanisme care să împiedice furturile. Apoi, trebuie să ne uităm la cifrele absolute, raportat la Produsul Intern Brut, cum fac toate țările, și o să vedem că finanțarea este foarte slabă, în comparație cu celelalte țări europene și chiar est-europene. Cu toate acestea, într-un asemenea sistem de sănătate există oameni foarte determinați, cum se întâmplă, de exemplu, în transplantul de ficat, care își sacrifică existența ca să promoveze excelența în anumite zone. Excelența este un cuvânt care a deranjat foarte mult în România și care arată exact pe unde suntem cu mentalitățile, dar de care nu trebuie să ne ferim pentru că, fără astfel de inițiative și fără astfel de oameni care creează colective în jurul lor și promovează anumite segmente ale chirurgiei, e greu să sperăm într-o dezvoltare la nivel european a medicinei românești. Avem numeroase exemple de excelență în chirurgie și pe aceste modele putem avea speranța că în viitor chirurgia românească va ajunge la nivelul de la care plecasem. Asemenea zone de excelență trebuie încurajate, însă, revin, mentalitățile nu sunt întotdeauna favorabile. Nu e chiar întâmplător faptul că România se află pe un loc codaș la mulți parametri sau în multe zone, inclusiv în medicină, și nu folosește nimănui să negăm realitățile românești care uneori înseamnă nu numai lipsa de încurajare a centrelor de excelență, ba chiar agresiunea împotriva lor și tendința de a le distruge. Asta este tipic pentru colectivitățile slabe și care nu vor ajunge niciodată la un potențial ridicat, pentru că în loc să folosească centrele respective ca locomotive care să tragă după sine și restul medicinei, ca modele pe care să le urmeze și ceilalți și să ajungem la o situație uniformă valoroasă și cu standard internațional, noi facem exact invers.

Ce efect are reclama intensă a unor centre de sănătate din afara țării?

În momentul de față, este o competiție internațională foarte dură. Competiția este la ușă, uitați-vă la Turcia, care vine cu reclamă puternică și cu un spirit comercial uneori dincolo de deontologia medicală. Și atunci toată mediocritatea din România asta va fi desființată complet din afară. Pentru că numai anumite centre, cum este și cel de la Fundeni, vor reuși să reziste competiției cu centrele internaționale. Însă centrele ale căror rezultate nu probează acest lucru nu vor rezista competiției și România va fi o țară asistată medical din afară.

Sunteți șeful Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic Fundeni. Cum vedeți situația transplantului românesc?

E o mare șansă pentru România să aibă la dispoziție transplantul hepatic ca metodă, iar asta se datorează entuziasmului și sacrificiului unei echipe care și-a dedicat foarte mulți ani din viață ca să construiască acest program. Cât de necesar este programul, cred că s-a văzut când a apărut discuția despre transplantul pulmonar: avem niște bolnavi care bat la porțile Occidentului și pe care Occidentul nu-i mai primește pentru că și acolo sunt probleme - au prioritate cetățenii acelor țări. Astfel, românii, chiar dacă nu sunt refuzați, au un statut de mâna a doua pe listele de așteptare. Deci faptul că România are un program de transplant hepatic care, la un moment dat, a ajuns la peste 100 de operații, este o mare șansă.

Al doilea lucru este că noi am avut 20 de ani de luptă în care să ducem numărul de donatori de la 0, cât era în 1996, la 25, în 2006, la 140-150 în 2013 și 2014, ca să ne întoarcem de unde am plecat în 2016. Transplantul de ficat se poate face și de la donator viu și încercăm să promovăm această metodă, dar nu este specifică României. Europa, în general, mai ales Europa Occidentală, transplantează organe în primul rând de la donator decedat. Din păcate, numărul donatorilor s-a dus dramatic în jos pentru că medicii, speriați de toate scandalurile din ultima perioadă, nu mai declară persoanele în moarte cerebrală care ar putea deveni donatori de organe.

Cum poate fi rezolvată situația transplantului, mai ales a celui pulmonar?

Sunt două condiții care trebuie puse cap la cap: un suport total, instituțional, și asta înseamnă Ministerul Sănătății, și o echipă calificată care să-și asume acest lucru. În transplantul hepatic, lucrurile le-a făcut mai mult echipa, uneori chiar fără suport instituțional. Nu-i normal ca oamenii să bată la porțile Occidentului pentru niște lucruri care se pot face în țară. Dacă tot suntem ancorați la vârful medicinei europene, prin ESA, normal ar fi să existe suport pentru cei care au reușit să parcurgă acest drum și instituțiile statului să ajute formarea altor centre care să parcurgă aceeași cale.

Cum ar putea fi îmbunătățită donarea de organe, în România?

Noi am promovat ambele tipuri de donare, atât de la donatorul viu, cât și de la cel aflat în moarte cerebrală. În Europa Occidentală, baza este donatorul decedat, față de Turcia sau Asia, unde baza este donatorul viu. O altă soluție ar fi să trecem la donatorul non-heart beating (cei care fac oprire cardiacă și pe care Anglia, Spania, Olanda îi folosește cu succes). Am cumpărat acest aparat - Liver Assist -, care poate fi folosit în cazul unui ficat despre care avem dubii, pe care altădată poate l-am fi aruncat. Acum îl putem pune pe mașină și, dacă funcționează, îl transplantăm. Dacă în Europa media donatorilor este de 15 la un milion de locuitori, în România ar trebui să ne apropiem de 300 de donatori și cred că asta ar rezolva problemele transplantului românesc în cea mai mare parte, în următorii ani.

de Valentina Grigore