
Prevenția este unul dintre aspectele importante pe care se bazează un sistem sanitar eficient. Putem vorbi de prevenție în România, însă nu la modul structurat, iar acest lucru încearcă să-l schimbe medicii specialiști, cel puțin când vine vorba de prevenția bolilor cardiovasculare. Astfel, apelul lansat cu ocazia Zilei Naționale a Prevenției (14 februarie) de medicii cardiologi, pneumologi și de medicii de familie este că prevenția salvează vieți.
Mortalitatea cardiovasculară reprezintă o problemă serioasă atât la nivel european, dar mai ales în România. Suntem printre puținele țări în care mortalitatea cardiovasculară, atât la bărbați, cât și la femei continuă să fie principala cauză de mortalitate.
„Este o problemă majoră care la noi încă nu își găsește rezolvarea corespunzătoare. Vorbim despre mortalitate cardiovasculară, dar vorbim în primul rând de ateroscleroză și de prevenție în ateroscleroză pentru că majoritatea cazurilor de mortalitate sunt legate de această boală, iar impactul este major asupra profesioniștilor din sănătate, asupra sistemului de sănătate și a costurilor”, a declarat prof. univ. dr. Ioan Mircea Coman, președintele Fundației Române a Inimii.
Potrivit experților în cardiologie, cea mai eficientă modalitate de a scădea mortalitatea cardiovasculară este prevenția.
“Este dovedit că prevenția scade cu 50% mortalitatea cardiovasculară, comparativ cu metodele de diagnostic și tratament, care reușesc să facă acest lucru în proporție de 40%”, a explicat dr. Iulia Kulcsar, medic primar cardiologie la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. C. C. Iliescu” și secretarul Grupului de lucru Cardiologie Preventivă și Recuperare Cardiovasculară al Societății Române de Cardiologie (SRC).
Propunere: crearea unei alianțe a societăților profesionale medicale
Un pas important realizat în prevenția cardiovasculară îl reprezintă adoptarea legii care interzice fumatul în spațiile publice închise și care va intra în vigoare pe 16 martie 2016, însă mai sunt foarte multe de făcut. Există numeroase proiecte și programe paralele pentru a reduce mortalitatea cardiovasculară, axate în special pe prevenție, însă nu există un program național structurat în această direcție. Astfel, reprezentanții Societății Române de Cardiologie propun crearea unei alianțe a societăților profesionale medicale din România.
“Acestă alianță ar fi un partener al Ministerului Sănătății în stabilirea de strategii pe termen mediu și lung, pe baza expertizei pe care noi o putem oferi. Acum o săptămână am avut o discuție cu ministrul Sănătății, în cadrul căreia noi i-am spus că avem deja programe gata făcute și că ne lipsește semnătura și ștampila Ministerului. Decizia nu este la noi, ci la Ministerul Sănătății și la Ministerul Educației”, a declarat dr. Gabriel Tatu-Chițoiu, președintele Societății Române de Cardiologie, adăugând că un program național coerent de prevenție are nevoie de o colaborare între profesioniști, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației, deoarece prevenția primară trebuie să existe în primul rând în școală.
“Generațiile care au ajuns la o anumită vârstă sunt greu de convins să-și schimbe stilul de viață după ce s-au învățat cu un anumit stil. Astfel, totul trebuie concentrat în școală, copiii înțeleg altfel, iar probabil peste cinci ani vom avea o altă generație”, explică dr. Gabriel Tatu-Chițoiu.
Un exemplu în favoarea creării alianței societăților profesionale medicale îl reprezintă colaborarea dintre SRC, Societatea Română de Pneumologie și Fundația Română a Inimii, factorul decizional și peste 250 de organizații non-guvernamentale pentru adoptarea legii anti-fumat.
Mirabela Viașu