Interviu cu prof. dr. Doina Todea, medic primar pneumolog, Spitalul Clinic de Pneumologie „Leon Daniello”, Cluj-Napoca.
Pandemia a oferit lecții atât medicilor, cât și pacienților. „Personalul medical a învățat că, indiferent de ce ne așteaptă, munca în echipă este importantă și trebuie să fim pregătiți pentru neprevăzut, fără a neglija, în același timp, această patologie respiratorie cronică. Trebuie să avem posibilitatea de a permite și de a asigura, în aceeași măsură, accesul facil al pacientului cu boală cronică la serviciile medicale, indiferent care sunt ele, cu organizarea unor circuite separate care să evite riscul de contaminare, cu un personal medical care să fie foarte bine instruit. Totodată, e important să asigurăm monitorizarea permanentă a pacienților pentru a evita apariția episoadelor de exacerbare în BPOC, evenimente care uneori pot avea o evoluție fatală”, explică prof. dr. Doina Todea.
Cum au fost afectate persoanele cu BPOC, având în vedere că majoritatea spitalelor în care sunt tratate au fost transformate în unități COVID?
La începutul pandemiei, noul coronavirus a semănat o stare de panică, atât în rândul pacienților, mai ales al celor cu boli respiratorii/pulmonare, cât și în rândul medicilor. BPOC este o povară greu de dus atât pentru bolnavi, cât și pentru familiile acestora, dar și pentru sistemul de sănătate; este o boală cu morbiditate și mortalitate extrem de ridicate, actualmente fiind a treia cauză de deces la nivel mondial. Pacientul cu BPOC a avut temerile lui în perioada pandemiei, care, pe undeva, l-au împiedicat să acceseze serviciile de specialitate, uneori fiindu-i teamă să se adreseze chiar și medicului de familie. În plus, îngrijorările privind efectele pandemiei asupra stării de sănătate au constituit factori de risc suplimentari pentru pacientul cu BPOC.
Am încercat să ajutăm pacientul cu BPOC, să comunicăm cu el și să-l facem să înțeleagă că trebuie să mențină acest parteneriat de comunicare permanentă cu medicul pneumolog, să respecte cu strictețe izolarea socială pentru a minimiza riscul de infecție, să continue administrarea terapiei inhalatorii cronice, a oxigenoterapiei la domiciliu, întreruperea terapiei fiind un factor de risc în plus în apariția exacerbărilor care necesită spitalizare. BPOC face parte din categoria de boli cronice asupra cărora pandemia a avut un impact major, acești pacienți fiind unii dintre cei mai expuși la riscul de spitalizare și deces în cazul infecției cu virusul SARS-CoV-2. Pacienții cu BPOC sunt printre pacienții respiratori care au prezentat un risc crescut de forme severe, grave de boală, care de cele mai multe ori au necesitat internări prelungite în serviciile de pneumologie, în unitățile de terapie intensivă și nu au prezentat întotdeauna o evoluție favorabilă.
Ce a însemnat reorganizarea circuitelor?
Pandemia a defazat cumva toate sistemele care erau până atunci, a determinat reorganizarea spitalelor, dar ne-am readaptat și ne-am reinventat. Iar această reorganizare, cel puțin în serviciile noastre, a însemnat circuite diferite pentru persoanele cu COVID-19 și persoanele fără COVID-19. Spitalele de pneumologie au fost în linia întâi a pandemiei, tratând atât persoane cu COVID-19, cât și pacienții cu afecțiuni cronice respiratorii, implicit cei cu BPOC. A fost necesară reorganizarea „din mers” a serviciilor de ambulator, a serviciilor de explorări paraclinice pneumologice (probele funcționale respiratorii/spirometria, serviciul de radioimagistică, acela de bronhologie), dar și posibilitatea de internare în serviciul de pneumologie atunci când evoluția bolii o impunea. Reorganizarea a presupus și prioritizarea consultațiilor, triajul tuturor pacienților care ajungeau la spital.
Chiar dacă la începutul pandemiei, consultațiile pacienților respiratori cronici, în special cei cu BPOC, au fost oarecum limitate, treptat, s-a reluat monitorizarea, cu evaluarea acestora ori de câte ori situația a impus-o. Cu timpul, pacienții au revenit la medicul specialist pneumolog și s-a realizat acea continuitate a serviciilor medicale în condiții optime, de siguranță, atât pentru pacienți, cât și pentru cadrele medicale.
Telemedicina, soluția viitorului?
Monitorizarea este esențială pentu evitarea progresiei bolii și a exacerbărilor. Este telemedicina o soluție care poate fi menținută și pe viitor?
Pentru a reduce efectele răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2, telemedicina a intrat treptat în activitatea de zi cu zi a personalului medical. Cu pacienții cronici, pe care-i cunoaștem de ani buni, le cunoaștem comorbiditățile și sunt cu un risc redus, care au o complianță bună la tratament – comunicarea prin sistemul telemedicină a fost mai facilă. Chiar dacă se modifică simptomatologia respiratorie și pacientul simte că nu este bine ceva (tușește mai mult, s-a schimbat caracterul expectorației, al dispneei), presupunând o exacerbare ușoară, discuția „la distanță” funcționează mai ușor cu cei cărora le cunoaștem istoricul medical. Prin telemedicină putem evalua starea acestora de sănătate, le putem da sfaturi medicale, inclusiv de renunțare la fumat, de monitorizare a saturației în oxigen. Cu ajutorul pulsoximetrelor pe care le au pacienții la domiciliu în această perioadă, putem oferi unele prescripții medicale prin care să reușim să controlăm boala, de exemplu, dacă apar exacerbările ușoare la pacientul care nu este la risc. În general, telemedicina a permis să discutăm cu pacientul ori de câte ori a avut nevoie de sfaturi medicale, mai ales când evoluția bolii nu a fost una dintre cele mai bune, care a necesitat ajustări ale tratamentului. Nu în ultimul rând, a devenit foarte practică și economică pentru pacienții cu boli cronice, reducând totodată timpul de deplasare, mai ales pentru cei aflați la mari distanțe sau cu un grad mai redus de mobilitate.
Telemedicina are un rol important în monitorizarea unei boli cronice la domiciliu, atâta timp cât poate fi controlată clinic și terapeutic. Apare însă și o limitare a acesteia, mai ales dacă pacientul nu poate fi gestionat complet, simptomatologia se agravează, boala nu poate fi controlată la domiciliu sau avem un pacient într-un context clinic cu tuse, dispnee, expectorație, cu un istoric de expunere la factori de risc (fumat, poluare), unde trebuie să stabilim un diagnostic inițial și avem nevoie de prezența fizică a pacientului. Astfel, pe lângă istoricul bolii și anamneză, este nevoie de o spirometrie, extrem de importantă în evaluarea funcției respiratorii, cu rol în validarea diagnosticului și în monitorizare, dar și de o radiografie pulmonară, cu atât mai mult cu cât și infecția cu SARS-CoV-2 afectează plămânii, iar fumatul favorizează atât BPOC, cât și infecția cu noul coronavirus. În cazul în care o consultație inițială sau de control a fost și este indispensabilă, aceasta s-a realizat în baza unei programări telefonice prealabile, cu limitarea timpului de așteptare al pacientului.
Cum a funcționat colaborarea cu medicii de familie pentru monitorizarea pacienților cu BPOC?
Încă de la începutul pandemiei, această colaborare a căpătat noi valențe. La un moment dat, a existat posibilitatea de continuare a prescripțiilor medicale pentru pacienții noștri fără a fi necesar consultul cu prescripția medicului specialist pneumolog. Acesta a permis ca atunci când pacientul a prezentat o formă stabilă a bolii, fiind compliant și fără exacerbări, să poată fi reînnoită prescripția medicală a acestuia. Vorbim de prescripția medicală în ceea ce privește atât terapia bronhodilatatoare, dar și cea de oxigenoterapie, deoarece prelungirea acesteia din urmă este importantă la anumite categorii de pacienți, cu un anume grad de severitate.
În cadrul serviciului de pneumologie a funcționat în permanență un ambulator pentru pacienții respiratori care erau trimiși de medicul de familie pentru monitorizare și evaluare. Este important ca medicul de familie să trimită din timp pacientul spre serviciile de pneumologie, unde există posibilitatea de diagnostic al BPOC, de intervenție în cazul unor exacerbări, evenimente respiratorii care apar în viața pacientului cu BPOC, ce îi pot altera calitatea vieții. Vorbim de o boală respiratorie, iar ghidul GOLD recomandă continuitatea tratamentului pentru pacientul cu BPOC, deoarece controlul bolii înseamnă stabilitate, cu reducerea riscului de exacerbări.
Dacă ar fi să vorbim de lecțiile pandemiei, care ar fi acestea pentru pacientul cu BPOC?
Una dintre lecțiile pandemiei este această recomandare de a nu întrerupe tratamentul, atât cel bronhodilatator, esențial, cât și al altor terapii, precum oxigenoterapia la domiciliu. În plus, ar fi ideal să existe și la noi acea asistență la domiciliu care există în alte țări din Europa și nu numai, în care pacientul respirator este foarte bine monitorizat la domiciliu. Ca mesaj extrem de important, aș dori să reafirm că pacientul cu boli respiratorii, în special cel cu BPOC, trebuie să se imunizeze împotriva infecției cu virusul SARS-CoV-2, mai ales că acest tip de pacient este unul cu comorbidități (boli cardiovasculare, diabet, obezitate etc) care și-așa cresc riscul de infectare și de apariție a unor forme severe de boală.
De asemenea, pacienții trebuie să evite autodiagnosticul și autotratamentul bolii din alte surse decât cele științifice, medicale.
de Valentina Grigore
