
Interviu cu Dalila Băețoiu, director medical Kineto Consult, fizioterapeut și specialist în postură
Sedentarismul, timpul crescut petrecut în fața ecranelor și lipsa mișcării duc la apariția unor deficiențe posturale grave chiar de la vârste foarte mici. Piciorul tal valg, scolioză, cifoză sau cap anteriorizat sunt probleme pe care specialiștii le întâlnesc tot mai des în cabinetele de kinetoterapie pediatrică. Dalila Băețoiu explică de ce postura copiilor se deteriorează rapid, cum pot fi corectate deviațiile și care sunt consecințele dacă intervenția este întârziată.
Care sunt cele mai frecvente patologii care necesită kinetoterapie la copii?
Postura copiilor este din ce în ce mai deficitară, în principal pentru că se mișcă din ce în ce mai puțin. Confortul modern îi face să fie transportați cu mașina peste tot, stau mult la școală fără ore de mișcare integrate și, odată ajunși acasă, petrec mult timp în fața televizorului, a calculatorului, a tabletelor și a altor device-uri. Activitățile de interior au crescut foarte mult în comparație cu cele de exterior, ceea ce limitează semnificativ mișcarea.
Din punct de vedere postural apar multe ajustări. La vârste mici întâlnim frecvent torticolisul, pozițiile asimetrice ale trunchiului și, foarte des, tal valgul – o deviație a tălpii care pleacă de la poziționarea greșită a oaselor, în principal a calcaneului. Atunci când ligamentele și musculatura sunt slăbite, calcaneul se deplasează, de obicei spre exterior, iar întreaga structură a tălpii se adaptează greșit. Copilul ajunge să calce pe interiorul piciorului, maleola internă cade spre interior, iar vârfurile orientate spre interior sunt adesea vizibile.
Cum se corectează aceste deviații?
Există numeroase metode kinetoterapeutice. Începem cu mobilizări pasive prin care readucem calcaneul în poziția lui anatomică și funcțională, apoi continuăm cu exerciții de stabilitate și tonifiere a musculaturii gleznei și gambei, astfel încât articulația să poată susține corect greutatea corpului.
Deși pare ușor, este un proces de durată. În general, primele rezultate reale le vedem după aproximativ trei luni, acesta fiind timpul necesar pentru adaptările musculare. Poziția piciorului poate fi corectată relativ repede, dar menținerea rezultatelor necesită dezvoltarea forței și stabilității. Dacă ședințele nu sunt consecvente sau nu se schimbă obiceiurile de acasă, procesul poate dura și până la șase luni.
Greutatea copilului este foarte importantă.
Cu cât greutatea este mai mare, cu atât tal valgul este mai accentuat, iar corectarea mai dificilă. De aceea, lucrăm și pe partea de educație: postură corectă pe parcursul întregii zile, obiceiuri sănătoase și mișcare constantă. Mersul este un automatism, o schemă motrică. Rolul nostru este să reeducăm această schemă astfel încât copilul să meargă corect.
Ce se întâmplă dacă tal valgul nu este corectat?
Apar adaptări la nivelul genunchilor și șoldurilor. Genunchii sunt primii afectați, iar tal valgul este adesea însoțit de genuvalgum (genunchi în „X”). Forța coapsei scade, genunchii nu mai rămân aliniați, iar presiunea asupra șoldurilor crește. La adolescenți și adulți acest lucru poate duce la dureri de spate și compensări ale bazinului.
Ce alte deficiențe posturale observați frecvent la copii?
Acum punem accent pe identificarea și corectarea scoliozei și cifozei, două deficiențe foarte răspândite. Scolioza nu doare, dar în timp afectează funcționalitatea corpului și stima de sine a copilului. Cifoza apare tot mai des din cauza activităților statice — copiii se cocoșează, umerii se anteriorizează, iar cel mai grav este că se anteriorizează capul.
Când capul este adus în față, greutatea suportată de zona cervicală crește mult, iar vertebrele se uzează mai repede. Deja vedem copii cu „cocoașă cervicală”, întâlnită în trecut mai ales la vârstnici.
Dacă intervenim devreme, postura se poate corecta. Dacă un adult vine după 20–30 de ani de adaptări, corecțiile sunt mult mai mici, însă tot putem lucra pentru a ameliora simptomele.
Cifoza influențează și respirația. Cocoșarea comprimă diafragma, principalul mușchi respirator. Dacă respirația este afectată, oxigenarea întregului organism scade.
Cât de mult influențează telefoanele și tabletele postura copiilor?
Foarte mult. Copiii de vârstă mică folosesc aceste dispozitive mai mult decât ar trebui și nu compensează prin mișcare. Capul anteriorizat este acum una dintre cele mai frecvente probleme posturale.
Îi învățăm să nu ducă capul spre telefon, ci telefonul spre nivelul ochilor. Dacă telefonul ajunge „șeful”, copilul se va duce după el. Dacă copilul devine „șeful”, va ridica telefonul la nivelul privirii. La fel și cu ecranele — poziția corectă este cu spatele sprijinit, telefonul sau cartea în fața ochilor, nu jos, în poală sau sub nivelul capului.
Cititul ar trebui făcut ideal în poziție așezată, cu cartea ridicată, nu cu capul coborât. Se poate citi și întins pe spate, dacă aducem cartea la nivelul privirii.
Ce alte patologii necesită kinetoterapie?
Kinetoterapia este esențială în recuperare după traumatisme — fracturi, imobilizări gipsate — pentru a readuce mobilitatea și forța musculară. Tot mai mulți copii se prezintă pentru dureri de spate sau de genunchi. Există și mulți copii cu patologii neurologice, unde intervenția timpurie și de durată este esențială.
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate