Politici de Sanatate

Populația – încurajată să raporteze lipsa medicamentelor de pe piață

27 februarie
18:00 2015
Populația – încurajată să raporteze lipsa medicamentelor de pe piață

Reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (ANMDM) fac apel la populație să raporteze lipsa anumitor medicamente de pe piață. Astfel, orice informație legată de lipsa vreunui medicament poate fi trimisă la adresa: lipsamedicament@anm.ro. Mesajele vor fi trimise ulterior la Ministerul Sănătății.

Anunțul a fost făcut în contextul discuțiilor aprinse dintre Ministerul Sănătății și reprezentanții companiilor farmaceutice cu privire la reducerea prețurilor la medicamente. Reprezentanții ANMDM sunt îngrijorați de accesul pacineților români la medicamente, având în vedere că, în ultima perioada, au apărut semnale, mai ales, din partea asociațiilor de pacienți, că unele medicamente nu sunt disponibile.

Reamintim că reprezentanții Ministerului Sănătății au solicitat companiilor farmaceutice să-și actualizeze prețurile la medicamente până la 10 martie 2015, conform Ordinului Ministrului Sănătăţii 75/2009. Reacția reprezentanților companiilor farmaceutice a fost că măsura ar putea duce  la scoaterea anumitor medicamente de pe piață și chiar la retragerea business-ului anumitor companii farmaceutice, având în vedere că prețul real al medicamentelor din România este cu 29% sub prețul afișat în catalogul național al prețurilor (CANEMED), după cum anunță reprezentanții ARPIM.

Sursa. ANMDM

Mirabela Viașu

 

Alte articole

TOP

REVISTA POLITICI DE SANATATE

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

Abonează-te la newsletter

:
: