Avem 18 milioane de români care beneficiază de asigurări de sănătate, însă doar 8,5 milioane contribuie la acest sistem. În aceste condiții, contribuțiile pentru categoriile vulnerabile, fără venituri, ar trebui să se suporte de la bugetul statului, este de părere Radu Țibichi, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Despre introducerea registrelor electronice de medicamente, a biletului electronic, a concediului medical electronic, extinderea dosarului electronic de sănătate, dar și despre alte proiecte ale CNAS, pe larg,
în interviul de mai jos. de Roxana Maticiuc
În acest moment, sunt peste 28.000 de furnizori de servicii medicale aflați în contract cu Casa și peste 40.000 de medici care își desfășoară activitatea în baza unui contract cu CNAS. Ce înseamnă aceste cifre pentru țara noastră?
Numărul furnizorilor de servicii medicale şi oferta de servicii au crescut semnificativ în ultimii ani, iar dacă ar fi să compar cu situația din perioada înființării sistemului asigurărilor sociale de sănătate, aș concluziona că acesta este unul din lucrurile benefice pentru asiguraţi. În pofida percepţiei publice subiective, conform căreia sistemul sanitar este din ce în ce mai atrofiat şi disfuncţional, cifrele ne relevă o cu totul altă imagine – a unui sistem care se dezvoltă şi în care rolul social al profesioniştilor din domeniu este din ce în ce mai bine recunoscut şi recompensat –, chiar dacă încă departe de nivelul din statele dezvoltate din punct de vedere economic. Ținând cont de sporirea complexităţii sistemului, şi gestionarea acestuia presupune luarea unor măsuri permanent în concordanţă cu evoluţia şi cu trendul acesta, una dintre măsuri fiind creşterea resurselor materiale, umane şi informaţionale pentru administrarea sistemului. De asemenea, este necesară alocarea resurselor în concordanţă cu nevoile asiguraţilor. Din păcate, furnizorii de servicii medicale nu sunt răspândiți echilibrat în teritoriu, în concordanţă cu nevoile de servicii pe regiuni, tendinţa de creştere fiind concentrată în special în mediul urban, în centrele universitare.
Ați declarat de curând că de la înfiinţarea sistemului asigurărilor sociale de sănătate fondurile acestuia au crescut de aproape şapte ori în monedă europeană. Este suficient acest aport financiar pentru a asigura sustenabilitatea sistemului?
În primul rând, aş vrea să subliniez că prin sistemul de contributivitate obligatorie la asigurările sociale de sănătate a fost posibilă o creştere constantă a bugetului alocat în scopul sănătăţii, proporţional cu veniturile populaţiei. O asemenea creştere a finanţării sistemului sanitar, într-un interval de nici două decenii, nu ar fi fost probabil posibilă dacă nu s-ar fi creat acest instrument. Dacă ţinem cont însă de nevoile populaţiei, de evoluţia tehnologică în domeniul sănătăţii, nu putem spune că este suficientă această creştere. Ca să avem un termen realist de comparaţie, putem face o paralelă cu alte ţări care, cu bugete foarte generoase, nu fac faţă cheltuielilor sanitare.
Doar 8,5 milioane de locuitori contribuie la sistemul de asigurări, din cei peste 18 milioane care beneficiază de asigurări de sănătate. În aceste condiții, ce unghi de abordare ar trebui să aibă statul atunci când elaborează politicile de sănătate?
În opinia mea, ar trebui întărită aplicarea principiului constituirii obligatorii a FNUASS, astfel încât toate categoriile de cetăţeni să contribuie direct sau indirect la fond. Faptul că doar 8,5 milioane de persoane contribuie la fond – sub 50% din beneficiarii FNUASS – nu reprezintă o participare echilibrată, în comparaţie cu numărul persoanelor scutite de contribuţie. Pentru categoriile vulnerabile, fără venituri, ar trebui ca aceste contribuţii să se suporte de la bugetul statului. Trebuie menţionat şi că nivelul actual de contribuţie, de 10,7%, este al doilea cel mai redus din Europa, în timp ce, de exemplu, în Germania, acest nivel este de 15,5%. Acest cumul de factori duce la un dezechilibru între veniturile şi cheltuielile FNUASS de circa 6 miliarde de lei.
Ați spus că în ultimii doi ani au fost făcute demersuri, dar nu suficiente, pentru implementarea plăților pe performanță. Ce acțiuni s-au derulat în acest scop și care este modelul spre care tindem?
S-a introdus managementul de caz la nivelul asistenţei medicale primare pentru bolile cu risc crescut (hipertensiunea arterială, dislipidemia, diabetul zaharat de tip 2, astmul bronşic, bronhopneumopatia cronică obstructivă, boala cronică de rinichi). De asemenea, finanţarea spitalelor se face în funcţie de indicatori de performanţă – ICM propriu, durata spitalizării – şi s-a trecut la finanţarea unor programe de sănătate în funcţie de indicatori, și aş aminti aici contractele cost-volum-rezultat. În continuare, tindem spre perfecţionarea managementului de caz şi spre monitorizarea bolilor în ambulatoriu, spre scăderea numărului spitalizărilor continue şi spre extinderea indicatorilor de performanţă în finanţarea spitalelor.
Unul din obiectivele CNAS este încurajarea mecanismului de contractare a medicamentelor prin contracte cost-volum. Spre ce boli vă îndreptați atenția în continuare și care sunt primele rezultate pe pacienți, după implementarea contractelor pentru tratarea hepatitei C?
Primele rezultate ale tratamentului fără interferon sunt foarte încurajatoare, cu o rată de succes al tratamentului de peste 99%. În continuare, ne îndreptăm atenţia spre extinderea tratamentului fără interferon la pacienţii cu hepatită cronică C în alte stadii de fibroză decât cele tratate în prezent, spre reînnoirea contractelor încheiate în anul 2015 pentru melanom malign, cancer de prostată şi cancer pulmonar, dar şi spre intrarea în proces de negociere pentru alte molecule incluse condiţionat în lista medicamentelor compensate, în ariile terapeutice oncologie, cardiovascular, diabet zaharat etc.
Sunt și pacienți care au nevoi specifice, cum ar fi cei multirezistenți la tratament. Ei se plâng că accesul la moleculele speciale este uneori imposibil. Ce veți face în cazul acestor tipuri de pacienți?
Moleculele trebuie să fie evaluate pentru a fi incluse în lista medicamentelor compensate. Această evaluare se face pe baza unor criterii clar definite, de către altă instituţie decât CNAS, şi anume ANMDM. Dacă un medicament îndeplineşte criteriile pentru a fi inclus condiţionat sau necondiţionat pe lista de compensate, atunci în scurt timp de la includere, accesul la molecula respectivă devine posibil. Conform legislaţiei în vigoare, atât timp cât un produs nu este inclus în lista medicamentelor, CNAS nu poate compensa costul acelui produs.
Sunteți de părere că politicile de sănătate trebuie să se bazeze foarte mult pe informatizarea sistemului. Care sunt noutățile și planurile în această privință?
În ultimii ani, platforma informatică a CNAS s-a extins de la SIUI la CEAS, SIPE şi DES, cu îmbunătăţiri permanente pe toate aceste componente. Ca elemente de noutate, ne dorim să introducem aplicaţii interconectate, să le îmbunătăţim pe cele existente cu funcţionalităţi noi, care să ne ajute în procesul de debirocratizare. Urmărim îmbunătăţirea permanentă a gestiunii registrului asiguraţilor, prin automatizarea operaţiunilor între instituţiile care gestionează date despre asiguraţi, astfel încât să reducem la minimum deplasările oamenilor la ghişee. La ora actuală, funcţionează în parametri, la nivel naţional, raportarea şi facturarea online a activităţii furnizorilor de servicii medicale. De asemenea, ne dorim să introducem registre electronice de medicamente, care să elimine actuala procedură de aprobare prin comisii, biletul electronic de trimitere şi concediul medical electronic. Lucrăm la extinderea dosarului electronic de sănătate şi la introducerea obligativităţii utilizării lui. Toate lucrurile acestea trebuie aşezate într-o strategie de standardizare a informaţiei medicale şi de introducere în Romania de noi tehnologii, aceasta fiind, de altfel, o idee de bază în orice politici de informatizare în sănătate.
În ceea ce privește dezvoltarea serviciilor spitalicești, din 2011 până în 2016 numărul spitalelor private în contract cu Casa s-a triplat de la 70 la 210. Mai reușește sistemul de stat să fie competitiv? Sau considerați că ar trebui să tindem spre o privatizare generală a serviciilor de sănătate?
Strategic, infrastructura publică din domeniul sănătăţii trebuie susţinută, iar eventualele privatizări de spitale trebuie cântărite cu mare atenţie, ţinând cont, în primul rând, de nevoile de sănătate ale populaţiei. Dacă analizăm contractele cu spitalele private nu strict din punct de vedere numeric, ci şi valoric, al cazurilor tratate şi al ariilor patologice acoperite, putem observa că spitalele private sunt, mai degrabă, o completare a sistemului de unităţi sanitare publice cu paturi, iar faptul că asiguraţii au acces la acest tip de servicii medicale reprezintă o facilitate suplimentară pentru aceştia. Aş menţiona, în context, că la nivelul anului 2015, decontările sistemului de asigurări sociale de sănătate către spitalele private au reprezentat puţin sub 5% din decontările totale către spitale. Dar unele spitale din cele publice ar putea fi supuse procesului de privatizare, mă refer la cele mici, fără perspectivă de sustenabilitate pe termen lung.
La ce proiecte mari lucrați în prezent?
Avem grupuri de lucru comune cu Ministerul Sănătăţii, cu privire la stabilirea necesarului de servicii medicale, la cartografierea acestui necesar, operaţiune de maximă importanţă pentru raţionalizarea fondurilor şi cheltuirea eficientă a acestora, în concordanţă cu nevoile reale de sănătate ale populaţiei şi cu necesitatea acoperirii echilibrate a acestora, inclusiv teritoriale. Lucrăm la consolidarea platformei informatice la CNAS şi la optimizarea acesteia. Vrem să aplicăm pentru a obţine finanţare europeană pentru unele proiecte – astfel, ne dorim să obţinem o finanţare pentru proiectul cardului de sănătate, până acum suportat din fonduri proprii, şi am identificat deja posibilitatea accesării retroactive a unor asemenea fonduri. Totodată, lucrăm la alte proiecte informatice menţionate anterior şi dorim să finalizăm reorganizarea caselor judeţene de asigurări de sănătate şi să uniformizăm procedurile operaţionale de lucru la nivel naţional, pe toate nivelurile de competenţă ale caselor.
