Interviu cu dr. Valentin-Veron Toma, cercetător științific principal II, Institutul de antropologie „Francisc I. Rainer”
În ultimii ani, s-au produs o serie de mutații în domeniul sănătății publice, la nivel global, care apropie această disciplină mai mult de cercetarea științifică non-biomedicală și, în mod special, de științele sociale ale medicinii, din care face parte și antropologia medicală. Un subiect extrem de intens dezbătut în literatura științifică internațională se referă la schimbările majore, la nivelul sistemelor naturale terestre, generate de activitățile speciei umane în perioada care s-a scurs de la începutul primei revoluții industriale și la impactul asupra sănătății populațiilor umane al acestor profunde dezechilibre de mediu, atrage atenția dr. Valentin-Veron Toma, cercetător științific principal II, Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer”.
Care sunt recomandările de care ar trebui să țină seama cei care elaborează și implementează politicile publice de sănătate din România?
În primul rând, este necesar să se considere problemele legate de impactul schimbărilor climatice asupra sănătății ca pe o chestiune prioritară, de maximă urgență, care necesită adoptarea unei strategii naționale coerente rezultate dintr-o strânsă cooperare interministerială. În al doilea rând, este necesar ca măsurile recomandate să fie bazate pe dovezile empirice cele mai recente rezultate din studii efectuate la nivel național și internațional și, în special, pe acele studii care au fost însoțite de o evaluare a impactului măsurilor propuse. În al treilea rând, este necesar să fie implementate aceste strategii, iar rezultatele să fie evaluate astfel încât eficacitatea diverselor politici să fie măsurată în mod obiectiv. În final, cred că, acolo unde se dovedește că implementarea politicilor a avut efectele scontate, dovedindu-și astfel eficacitatea, aceste rezultate trebuie să facă obiectul unor strategii de comunicare adresate publicului astfel încât să se reducă barierele și să crească susținerea populară pentru aceste măsuri.
Dacă este să vorbim pe termen lung, cum putem îmbunătăți sistemul de sănătate din România?
Pe termen lung, consider că sunt necesare două schimbări majore în sistemul public de sănătate din România. Prima ar fi schimbarea paradigmei economice în care funcționează statul român de la neoliberalismul excesiv din ultimele trei decenii la modelul economiei circulare (în special doughnut economics), care pune accentul pe drepturile sociale ale oamenilor, inclusiv dreptul la sănătate și bunăstarea sistemelor planetei (K. Raworth 2012). Cea de-a doua ar fi schimbarea paradigmei în politicile publice de sănătate la nivel național / local, prin adoptarea unor inițiative de tipul Planetary Health / GeoHealth (A. A. Almada et al. 2017). Acest domeniu emergent își propune să construiască baza de dovezi empirice pentru a susține decizii de politici publice mai robuste (ibid). De asemenea, își propune să construiască premisele pentru o educație medicală sustenabilă/durabilă din punctul de vedere al mediului înconjurător. Adoptarea noii paradigme a sănătății planetare poate fi benefică pentru formarea tinerei generații de medici din România. De asemenea, consider că Geriatria ar putea fi disciplina medicală care să adopte mai curând decât celelalte discipline principiile sănătății planetare în favoarea categoriei speciale de pacienți de care se ocupă, caracterizată printr-o mai mare vulnerabilitate la impactul factorilor de mediu.
Conceptele de sănătate planetară ar trebui integrate în formarea profesioniștilor din domeniul sănătății, în special, dar nu exclusiv, în cea a profesioniștilor din domeniul sănătății publice, precum și a liderilor din domeniul sănătății. De exemplu, potrivit lui S. Whitmee et al. 2015:2007, în Etiopia, peste 35.000 de lucrători în domeniul sănătății au fost instruiți și angajați pe parcursul a 3 ani. Aceștia ajută la prevenirea și tratarea bolilor care sunt sensibile la schimbările de mediu, cum ar fi malaria, diareea și subnutriția, și lucrează în echipe multisectoriale pentru a aborda problemele de igienă, dezinfecție și nutriție. Astfel de modele inovatoare de educație și formare ale lucrătorilor din domeniul sănătății ar trebui imitate și extinse.
De ce este nevoie de sănătate planetară în România?
Pe de o parte, pentru că efectele activităților antropogene asupra mediului, dar și amploarea impactului schimbărilor climatice asupra sănătății populației sunt la fel de severe în România ca și în alte regiuni ale lumii. Pe de altă parte, printre măsurile de atenuare a efectelor schimbărilor climatice prevăzute de strategiile guvernamentale din ultimii ani se remarcă deja atenția acordată educării tinerei generații cu privire la impactul schimbărilor de mediu, atât la nivel de studii medii, cât și la nivel de studii universitare și postuniversitare. Doar că aceste măsuri nu sunt nici suficient de clare, nici aplicabile. Mai grav, însă, din punctul nostru de vedere, este că aceste documente oficiale nu includ programe de formare a personalului din sănătate. Este deci necesar să se completeze aceste lipsuri prin strategii de pregătire a unei forțe de muncă specializate în chestiuni de sănătate durabilă prin schimbarea paradigmei în structurarea programei de învățământ universitar medical și de nursing. Această lipsă de preocupare pentru formarea de specialiști în environmental health se observă și în programa analitică a universităților de medicină din România, dar și la nivelul strategiilor de politici publice, care nu prevăd locuri de muncă pentru aceste specialități și nici bugete pentru finanțarea cercetării în domeniu sau practica în sistemul național de sănătate.
Care ar fi principiile unei educații în domeniul sănătății planetare la care ar putea să adere și universitățile de medicină din România?
De-a lungul anului 2017, o serie de cinci sesiuni interactive de brainstorming au fost facilitate de Planetary Health Alliance într-un efort de a dezvolta un set de principii transversale fundamentale pentru o educație sanitară planetară modernă și comprehensivă. S-a ajuns astfel la un număr de 12 principii care pot sta la baza unui program educațional universitar. Acestea sunt următoarele: adoptarea unei perspective planetare (a planetary health lens), urgența și scala (urgency and scale), politicile (policies), organizarea și construirea mișcării (organizing and movement building), comunicarea (communication), gândirea sistemică și colaborările transdisciplinare (systems thinking and transdisciplinary collaborations), inegalitatea și inechitatea (inequality and inequity), erorile (bias), guvernanța (governance), consecințele neintenționate (unintended consequences), cetățenia globală și identitatea culturală (global citizenship and cultural identity), valorile istorice și cele actuale la nivel global (historical and current global values).
Pornind de la aceste principii, programa de studii va putea fi structurată suficient de variat pentru a acoperi nevoile de pregătire a medicilor în oricare dintre rolurile majore pe care le vor îndeplini în activitatea lor profesională: practician, manager, cercetător științific, expert în politici publice de sănătate sau expert în sănătate publică.
de Valentina Grigore
