
Hubul de Inovație în Sănătate a demarat activitățile din acest an cu o întâlnire a entităților partenere, pe tema acțiunilor prioritare din „Planul strategic pentru dezvoltarea studiilor clinice”, dezvoltat cu contribuția a peste 50 de specialiști în domeniu.
La întâlnirea găzduită de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) au participat reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Alianței Universitare G6UMF, Comisiei de Bioetică, Asociației Local American Working Group (LAWG), Societății Naționale de Oncologie Medicală (SNOMR), investigatori, reprezentanți asociații de pacienți (APAA, COPAC), Novo Nordisk. ”În perioada următoare, toți partenerii din cadrul Hub-ului de Inovație în Sănătate vor avea un rol activ în implementarea treptată a acțiunilor prevăzute în Planul strategic pentru dezvoltarea studiilor clinice.
Obiectivul principal al planului este creșterea numărului de studii clinice aflate în derulare, precum și a numărului de pacienți care beneficiază de acces la inovație. Doar printr-o colaborare strânsă și o comunicare eficientă vom putea să atingem toate obiectivele și să facilităm poziționarea României ca lider regional în domeniul cercetării clinice.”, a declarat farm. dr. Răzvan Prisada, președinte ANMDMR.
Cele cinci arii de intervenție prevăzute în planul strategic vizează informarea și promovarea educației privind studiile clinice, încurajarea dezvoltării resursei umane și a centrelor de studii clinice, procesul de mobilizare și selecție a pacienților, promovarea la nivel internațional a potențialului României în domeniul derulării studiilor clinice, precum și asigurarea unui mediu economic și fiscal competitiv pentru stimularea investițiilor în studiile clinice. Triplarea numărului de studii clinice desfășurate până în 2026 ar duce piața la aproximativ 150 de milioane de euro anual, crescând considerabil veniturile la bugetul de stat și creând noi locuri de muncă în România.
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate