Diagnostic precoce, teste moleculare, tratament țintit, echipe multidisciplinare, registre de pacienți – sunt termeni pe care îi auzim din ce în ce mai des, mai ales în ultima perioadă, și care, de altfel, ar trebui să reprezinte o normalitate când vorbim de managementul afecțiunilor oncologice. Și, totuși, lucrurile nu stau așa cum ar trebui. Pacienții oncologici se confruntă cu durate lungi de așteptare până la obținerea diagnosticului, mulți ajung la medic în stadii avansate ale bolii, nefiind îndeplinită activitatea de prevenție în numeroase cancere, iar fondurile alocate sistemului de sănătate, în general, sunt insuficiente, atrage atenția prof. dr. habil. Ovidiu Pop, șef disciplină Morfopatologie – Universitatea din Oradea.
Care sunt principiile care stau la baza îmbunătățirii parcursului pacientului cu cancer pulmonar?
Unul dintre primele lucruri care ar trebui realizate ar fi scurtarea la maximum a timpului de așteptare între obținerea materialului biologic (biopsie, excizie chirurgicală) și diagnosticul histopatologic completat de profilul molecular, dacă este cazul. Realizarea acestui pas într-un singur laborator în care să se poată realiza diagnosticul histopatologic (HP), imunohistochimic (IHC) și profilul molecular, dacă este cazul, ar reduce atât timpul de diagnostic, dar ar permite și managementul eficient al biopsiilor cu material tumoral redus.
Care sunt punctele slabe ale sistemului de sănătate în ceea ce privește diagnosticul cancerului? Dar ale serviciilor de sănătate pentru cancer?
În ceea ce privește sistemul de sănătate, punctele slabe sunt finanțarea insuficientă, variabilă în funcție de fondurile lunare alocate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, finanțarea exclusiv de către companiile farmaceutice a testărilor de înaltă performanță în anatomie patologică, variabilitatea aplicării protocoalelor de diagnostic și absența controlului extern de calitate. Consider că ar fi necesar ca plata testelor companion să fie finanțată de către stat, și nu de către companiile private. Dacă vorbim de infrastructura serviciilor de sănătate pentru cancer, aici am identificat, ca puncte slabe, dotarea suboptimală și învechită a centrelor de stat, variabilitatea mare a surselor de finanțare (stat și privat) și absența unor proceduri standard.
De ce acțiuni concrete este nevoie în prezent, la nivel politic și organizațional, pentru asigurarea accesului la un diagnostic complet și operativ în cancerul pulmonar? În ce ar consta un program de diagnostic precoce, având în vedere că o proporție mare de pacienți sunt diagnosticați în stadiul IV al bolii?
Pentru diagnosticul precoce al cancerului pulmonar ar fi nevoie de un program național de screening. În al doilea rând, ar fi necesar să se stabilească dacă dorim centre de excelență în acest domeniu sau dacă diagnosticul etapizat se poate realiza, până la un anumit nivel, în orice laborator.
Cum ar putea registrele naționale și programele de screening să faciliteze accesul la diagnosticul formelor precoce de cancer?
Scopul unui program de screening este acela de a depista precoce orice modificare prezumtiv malignă. Realizarea unor registre de cancer este obligatorie pentru a avea niște date statistice relevante, în baza cărora să se poată stabili o politică națională de luptă împotriva cancerului. Cunoașterea incidenței anumitor tipuri de cancere ar duce la realizarea unor programe de screening țintit pe aceste forme de cancer.
În ce măsură, în prezent, se realizează screening radiologic la medicul de familie, având în vedere durata mare între suspiciune și prezentarea la medicul oncolog?
Cu unele excepții, consider că nu se realizează acest screening.
Cum pot interveni echipele multidisciplinare pentru asigurarea accesului rapid al pacientului la diagnostic și tratament?
Rolul echipei multidisciplinare trebuie să fie și acela de a ghida pacientul către centrele care pot să realizeze din punct de vedere tehnic și din punct de vedere al resursei umane un diagnostic rapid și de calitate.
de Valentina Grigore
