
Orizont Europa, noul program de cercetare și inovare al UE, va avea un buget de aproximativ 95,5 miliarde EUR pentru perioada 2021-2027. Acesta sprijină cercetarea și inovarea prin intermediul programelor de lucru. Pentru cei interesați să acceseze o finanțare în cadrul acestui program, DG Cercetare și Inovare a oferit informații despre ce trebuie să facă fiecare în faza de depunere, cum arată un template de propunere, modelul de grant agreement care sunt principiile de bază și criteriile de evaluare.
Condiții de admisibilitate
Cererile trebuie depuse înainte de termenul limită de apel, în format electronic, prin intermediul portalului de finanțare și licitații. Cererile trebuie să fie complete, lizibile, accesibile și să includă un plan de exploatare și diseminare a rezultatelor, cu excepția cazului în care se prevede altfel în condițiile specifice ale apelului.
Eligibilitate
Compoziția consorțiului (pentru proiecte colaborative): cel puțin o entitate juridică independentă stabilită într - un stat membru și cel puțin alte două persoane juridice independente stabilite fiecare într-un alt stat membru sau într-o țară asociată.
Participanții care sunt organisme publice, organizații de cercetare sau instituții de învățământ superior din statele membre și țările asociate trebuie să aibă un plan de egalitate de gen, care să acopere cerințele minime legate de proces. Planul pentru egalitatea de gen va fi aplicabil numai începând cu 2022. Astfel, o declarație pe propria răspundere va fi solicitată în etapa propunerii (pentru toate tipurile de participanți).
Cine este eligibil pentru finanțare?
Pot obține finanțări:
Activități eligibile pentru finanțare
Activitățile eligibile sunt cele descrise în condițiile de apel și trebuie să se concentreze exclusiv pe aplicații civile. Alte cerințe:
Ratele maxime de finanțare (tip de acțiune și rată de finanțare)
Acțiune de cercetare și inovare – 100%
Acțiune de inovare - 70% (cu excepția persoanelor juridice non-profit, unde se aplică o rată de până la 100%)
Acțiune de coordonare și sprijin – 100%
Acțiune de co-finanțare program – între 30 și 70%
Inovare și implementare de piață - 70% (cu excepția persoanelor juridice non-profit, unde se aplică o rată de până la 100%)
Acțiune de formare și mobilitate - 100%
Acțiune de achiziție înainte de comercializare – 100%
Acțiune de achiziții publice de soluții inovatoare – 50%
Alte condiții de finanțare pot fi stabilite în condițiile de apel specifice.
Referitor la criteriile de evaluare, acestea sunt aceleași ca la Programul H2020, adică „Excelență”, „Impact” și „Calitatea și eficiența implementării”. Iată și câteva principii de care trebuie să se țină cont în realizarea unei propuneri de proiect în programul Orizont Europa.
Bogdan Guță
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate