Interviu cu dr. Adrian Wiener, vicepreședintele Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților.
Pandemia a evidențiat toate neajunsurile sistemului public de sănătate din România, iar pacienții cu BPOC au fost printre cei drastic afectați. În acest moment nu avem încă imaginea completă a mortalității în exces datorată adresării foarte reduse a patologiei non-Covid pe timpul pandemiei, însă ceea ce știm cu siguranță este că, după un astfel de șoc, sistemul de sănătate trebuie reformat, declară Adrian Wiener, medic primar Medicină Internă la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Arad.
Pandemia de COVID a împins la maximum limitele sistemului de sănătate, iar pacienții cu BPOC au fost drastic afectați, având în vedere că spirometriile necesare diagnosticării și monitorizării bolii nu au mai putut fi efectuate din cauza trasformării spitalelor de pneumologie în unități suport COVID-19. Cum ar trebui reorganizate activitățile pentru ca pacienții să nu mai aibă de suferit?
Așa este. Pandemia a evidențiat toate neajunsurile sistemului public de sănătate; ne-a arătat cât este de fragil și de lipsit de reziliență. Foarte multe dintre aceste lucruri erau cunoscute: infrastructura veche și inadecvată, subnormarea cu personal, accesibilitatea redusă și dependența de spital a multor patologii și acte medicale perfect adresabile în ambulatoriul de specialitate sau la medicul de familie, subfinanțarea și impredictibilitatea finanțării, birocrația rigidă, chiar sufocantă pe alocuri, proasta guvernanță. Și înaintea pandemiei aveam o mortalitate evitabilă enormă datorată gestionării fragmentate a patologiei cronice, lipsei prevenției, a screeningului de boală sau a deșertificării medicinei primare. Încă nu avem imaginea completă a mortalității în exces datorată adresării foarte reduse a patologiei non-Covid pe timpul pandemiei.
Sigur că după un astfel de șoc sistemul de sănătate trebuie reformat; trebuie să găsim soluții pentru reziliența acestuia – de la prioritizarea screeningului și depistării precoce, a prevenției și monitorizării adecvate a bolilor cronice până la infrastructură nouă, dotări și mentenanță inclusă în achiziția acestor dotări, digitalizare. Scopul tuturor măsurilor ar trebui să fie accesul universal, al tuturor pacienților, în timp util la servicii medicale integrate. Suntem departe de acest deziderat, dar asta înseamnă că putem face multe lucruri. Cu siguranță cele 2,4 miliarde de euro din PNRR și cele 2,8 miliarde de euro din Programul Operațional Sănătate pot schimba fața sistemului de sănătate din România. Creșterea accesibilității, diversificarea tipurilor de asistență medicală, modernizarea infrastructurii, digitalizarea – toate liniile de finațare orientate pe aceste direcții vor fi binevenite și în folosul pacienților.
Accesul către medicația de ultimă generație înseamnă acces către o calitate a vieții care poate fi îmbunătățită- afirmație valabilă nu numai în BPOC. Ce măsuri sunt necesare pentru a spori accesul la inovație în România?
Avem nevoie de un registru prospectiv de medicație inovativă – o perspectivă asupra moleculelor noi, cost-eficiente care apar – și o bugetare adecvată pentru accesibilizarea lor către pacienți până când aceste molecule intră în sistemul de rambursare actual. Putem să îi spunem fond pentru inovare, cum s-a consacrat deja conceptul. Bineînțeles, e nevoie și de actualizarea anuală a listei de medicamente compensate în paralel cu actualizarea și indexarea anuală a Bugetului Anual Trimestrial pentru predictibilitatea accesului la medicamente.
BPOC are un impact puternic atât prin mortalitatea mare (a treia cauză de deces la nivel global), cât și prin costurile crescute ce apar în urma diagnosticării tardive și apariției exacerbărilor, care necesită internări repetate. Sunteți inițiatorul unui proiect de lege anti-fumat, în condițiile în care fumatul este considerat , alături de poluare, cel mai important factor de risc pentru declanșarea BPOC. În ce stadiu este acest proiect de lege și cum ar îmbunătăți lucrurile, dacă ar fi adoptat?
Din păcate proiectul legislativ a fost respins de ambele camere, la Camera Deputaților chiar cu raport de respingere până și în Comisia de sănătate. Este puțin dezarmant să vezi influența directă a industriei tutunului asupra decidentului politic chiar și în cazul încercărilor de intervenție asupra celui mai important factor de risc evitabil – 27% dintre toate cancerele fiind atribuite consumului de tutun; chiar 9 din 10 cancere pulmonare fiind determinate de fumat. Nu mai vorbesc despre faptul că majoritatea spectrului patologic al Bronhopneumopatiei Obstructive Cronice este determinată direct de fumat. În ciuda angajamentelor comune internaționale de a ajunge la o Europă, la o Românie fără tutun, singurul demers în acest sens al întregii legislaturi a fost blocat. Legea își propunea multe lucruri care ar fi adus și România în zona țărilor responsabile privind combaterea și descurajarea consumului de tutun: taxarea echitabilă a produselor din tutun încălzit și a dispozitivelor pentru acestea, limitarea expunerii produselor din tutun în fluxul comercial comun, interzicerea promovării sau a sponsorizării – reclama ascunsă- de către industria tutunului; toate mijloacle moderne de adresare a expunerii copiilor și tinerilor la tutun ar fi fost adresate de această lege. Cu siguranță acest proiect, chiar îmbunătățit, va fi reluat. Sunt mai determinat ca oricând și cred că ar fi un pas uriaș care ar salva multe, multe vieți.
Fără îndoială, BPOC-ul contribuie semnificativ la povara de boală din România și orice demers de ameliorare a incidenței și prevalenței acestei afecțiuni trebuie să fie o prioritate.
Programele de prevenție în orice fel de boală înseamnă și bani, iar dumneavoastră ați inițiat recent un proiect de lege care își propune să aducă banii colectați din taxa pe viciu înapoi la Ministerul Sănătății. De ce este important acest proiect?
Așa este, prevenția înseamnă bani dar să nu uităm prinicipiul de economie sanitară conform căruia orice leu investit în prevenție echivalează cu 4 lei investiți în zona curativă. Spre exemplu, dacă ne referim la BPOC monitorizarea ambulatorie corectă și constantă conduce la scăderea frecvenței acutizărilor și a internărilor evitabile, la reducerea hospitalismului care este frecvent la acești pacienți. Bineînțeles că orice program populațional de screening și depistare precoce, fie că vorbim de afecțiuni neoplazice sau boli cardio-vasculare translatează tratamentul spre zona incipientă unde rezultatele sunt mai bune în termeni de supraviețuire, evitare a complicațiilor sau costuri și invazivitate a tratamentului. Abordarea spre baza piramidei a istoriei naturale a oricărei boli este cost-eficientă și firească pentru orice guvernanță medicală corectă. Dincolo de asta, referitor la “taxa pe viciu”, prin OUG 114/2018 aceasta nu mai ajunge în bugetul Ministerului Sănătății ci la Ministerul Finanțelor Publice, iar alocările spre programele de sănătate sunt la concurență cu alte priorități bugetare. Creșterea independenței financiare, a autonomiei bugetare a Ministerului Sănătății, a bugetului alocat obiectivelor programelor naționale este de natură să aducă beneficii palpabile sănătății publice din România. La nivel de discurs s-a spus aproape cu obstinație că Sănătatea trebuie prioritizată, că este imperios necesar creșterea finanțării sistemului de sănătate din România; de către toți politicienii cu fiecare ocazie; în special în perioade electorale. Cu toate acestea, lucrurile au depins de rectificări, de bunăvoință politică, de supraargumentare. Marja de reformă, investițiile semnificative în infrastructură sigur că nu au prins contur niciodată. Crezul meu politic, am mai spus-o, este că avem nevoie de un Fond Național pentru Marea Infrastructură din Sănătate – România are nevoie de spitale. Un Fond din care să fie finanțate doar construcții noi, cu alocări multianuale, conform unei strategii gândite pe termen lung.
Ați propus recent introducerea principiului „sănătatea în toate politicile” – să se țină cont de impactul asupra sănătății publice în toate demersurile decizionale. Ce rol ar avea o astfel de lege?
“Sănătatea în toate politicile” este un principiu care își propune considerarea impactului asupra sănătății publice la nivelul tuturor demersurilor decizionale. Acest principiu a fost pentru prima dată articulat în Declarația Organizației Mondiale a Sănătății de la Alma Ata în 1978 și, mai recent, propusă ca platformă de lucru la nivelul legislației comunitare sub președinția finlandeză a Consiliului Uniunii Europene din 2006. În 2013, în cadrul celei de-a 8-a Conferințe Globale privind promovarea sănătății, OMS definește acest concept al sănătății în toate politicile drept “abordarea politicilor publice din toate sectoarele care să ia în considerare sistematic implicațiile deciziilor asupra sănătății, care să caute sinergii și să evite impactul negativ asupra sănătății, având ca obiectiv ameliorarea sănătății publice și accesul echitabil la sănătate”. O astfel de abordare adresează în fapt dreptul fundamental la sănătate al tuturor și obligațiile decidenților care decurg din instrumentalizarea acestui drept; accentuează consecințele politicilor publice asupra determinanților stării de sănătate a populației. De altfel este enumerat ca unul dintre principiile din Planul European împotriva Cancerului și în alte documente programatice regionale sau internaționale. Doar 25% din sănătatea unei populații depinde de calitatea sistemului public de sănătate. Factorii de mediu – calitatea aerului, a apei și a solului, factori sociali sau ocupaționali, alimentația, nivelul de educație, calitatea locuirii au un impact determinant asupra poverii de boală dintr-o țară. Așadar, este foarte important ca toate deciziile de reglementare a majorității sectoarelor economice sau sociale să țină cont și să evalueze impactul asupra sănătății publice. În principiu, conștientizarea permanentă a tuturor factorilor de decizie asupra impactului pe sănătate al acestor decizii, încercarea de a imprima un impact pozitiv, cel mult neutru, nicidecum negativ va crește calitatea corpului legsilativ și convergența spre ameliorarea factorilor de risc. 40% din povara de boală din România se datorează factorilor de risc evitabili, care pot și trebuie să fie ameliorați cu fiecare mică sau mare decizie pe care o luăm ca decidenți.
de Valentina Grigore
