OMS întărește măsurile de eradicare a bolilor tropicale neglijate

august 27, 2015

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a publicat un plan global pentru a îmbunătăți integrarea serviciilor de furnizare a apei potabile, sanitație și igienă cu patru alte intervenții de sănătate publică, pentru a crește procesul de eliminare și eradicare a bolilor tropicale neglijate până în 2020.

"Milioane de persoane suferă din cauza bolilor tropicale devastatoare cauzate de lipsa apei potabile și a condițiilor adecvate de igienă, cum ar fi: helmintiaza transmisă prin sol, boala parazitară transmisă de viermele de Guineea, boala Trachoma, care duce la orbire și infecția parazitară schistosomiasis. Toate acestea afectează în principal copiii și ar putea fi prevenite prin adoptarea unor soluții simple. Vorbim de accesul la apă potabilă, îmbunătățirea igienei și a condițiilor de trai, măsuri care ar optimiza starea de sănătate și ar reduce sărăcia", a declarat dr. Maria Neira, director al Departamentului pentru Sănătate Publică din cadrul OMS.

Intervențiile pentru creșterea accesului la apă potabilă și îmbunătățirea sanitației ajută în managementul a 16 dintre cele 17 boli tropicale neglijate, care afectează mai mult de un miliard din populațiile cele mai sărace și vulnerabile.

Pe lângă eforturile depuse pentru  îmbunătățirea accesului la apă, canalizare și igienă, experții OMS apelează la alte patru intervenții majore pentru a depăși povara globală a bolilor tropicale neglijate.  Acestea sunt: chimioterapie preventivă, management inovativ de gestionare a bolilor, măsuri de control al virușilor și paraziților și servicii de sănătate publică veterinară.

Povara bolilor tropicale neglijate este enormă, susțin experții OMS. Peste 660 de milioane de persoane, la nivel global, nu au avut acces la surse adecvate de apă în 2015, conform unui raport recent al OMS.  În plus, mai mult de jumătate de milion de persoane își pierd în fiecare an viața din cauza bolilor tropicale neglijate.

Sursa: www.who.int

Mirabela Viașu

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate