Pandemia de COVID-19 a pus o enormă presiune pe sistemul de sănătate din România. O vedem cu toții, zi de zi, fie că citim în ziare, în online sau ne uităm la televizor. În fiecare zi apar cazuri tot mai multe, în fiecare zi tot mai multe decese și în fiecare zi fiecare dintre noi zapează posturile TV pentru a afla cele mai noi informații, cele mai bune sau cele mai rapide. Însă în spatele acestor informații, sunt jurnaliștii – oameni care trăiesc în aceeași tensiune ca și publicul larg, oameni care s-au confruntat, la rândul lor, personal sau prin cei dragi, cu acest inamic despre care, încă, nu cunoaștem mare lucru. Informarea a fost și devine din ce în ce mai importantă, indiferent de canalul media pe care îl alegem pentru a afla cele mai noi știri. Și, indiferent de preferințele fiecăruia în materie de TV, este important să cunoaștem oamenii din spatele știrilor, cei care sunt implicați, zi de zi, în acest război al informării .
Liliana Curea, PRO TV: „Din păcate, atât poate România să asigure pentru pacienți”
Nu știu cât de mult ne dăm seama ce vremuri trăim. După tot haosul de la început, când nimeni nu știa exact despre ce este vorba, când nu aveam echipamente de protecție în spitale, nu existau circuite, au venit câteva luni mai calme. Deși cazurile continuau să crească, aparent eram pe drumul cel bun. Mă tem însă că acum am ajuns să fim martorii unor momente și ai unor scene pe care le-am văzut sau despre care am citit în presa internațională. Ceea ce se întâmplă în foarte multe spitale, unde doctorii sunt epuizați, unde nu mai sunt locuri, unde deja se alege cine intră în ATI și cine nu, practic cine are o șansă și cine nu, arată de fapt, încă o dată, cât de șubred este sistemul nostru de sănătate. Dacă pe italieni i-a luat prin surprindere primul val de pandemie și au avut de a face cu situații dramatice, noi am avut suficient timp la dispoziție să ne pregătim. Însă nu cred neapărat că autoritățile nu s-au pregătit, ci cred că atât putem noi. Din păcate, atât poate România să asigure pentru pacienți. Iar acesta este rezultatul ultimilor 30 de ani în care sistemul de sănătate a fost lăsat cu „merge și așa”. Nu avem aparatură suficientă, spitalele sunt extrem de vechi și, oricât te-ai chinui, de multe ori nu poți asigura circuitele necesare astfel încât atât bolnavii, cât și personalul medical, să fie în siguranță. Și, poate cel mai important lucru, nu avem medici.
Ca jurnalist, cum combați toate aceste voci care contestă măsurile impuse de autorități?
Întotdeauna vor fi oameni care vor contesta măsurile autorităților, indiferent despre ce este vorba. Pe de o parte, sunt anumite interese la mijloc, iar pe de alta, este vorba de educație. În România, educația sanitară este deficitară, iar din această cauză anumite situații sunt de neînțeles. În plus, mulți merg pe ideea că „mie nu mi se poate întâmpla”. Însă în fața unei boli, nimeni nu este 100% protejat. Oricare dintre noi poate deveni la un moment dat pacient, indiferent despre ce patologie vorbim. Iar infecția Covid nu face excepție.
„Tu chiar crezi tot ce spui la televizor?”
Prin materialele pe care le fac pentru Știrile Pro TV, transmit întotdeauna realitatea, chiar dacă unii o contestă. Este important să insistăm cu mesajele corecte, concrete și pe înțelesul oamenilor și poate, până la urmă, toți vor înțelege că noi, ca jurnaliști, nu avem niciun alt interes, în afară de a informa corect și în interesul oamenilor care ne urmăresc.
Mi s-a pus de multe ori întrebarea „tu chiar crezi tot ce spui la televizor?”. DA! Pentru că altfel nu aș spune. Sau „tu cunoști pe cineva care s-a îmbolnăvit?”. Din păcate, da, tot mai mulți. Am prieteni foarte buni care au trecut prin această boală, unii încă sunt pozitivi. Prieteni care au stat zile în șir în secțiile de terapie intensivă și care mi-au povestit cât de greu a fost. Am stat de vorbă cu numeroși pacienți care plângeau pentru că nu mai suportau durerile și teama că nu știau ce va urma. În situația în care suntem în acest moment, ar fi bine să credem cu toții în existența acestui virus și să respectăm regulile. Nu e nevoie să se chinuie cineva drag pe patul de spital că să putem spune ”au dreptate cei de la televizor”.
În toată această perioadă, ați continuat cu emisiunea „Doctor de bine”…
În România, ca peste tot în lume, există multe alte boli. Există mulți alți pacienți care au nevoie de sfaturi medicale, de îngrijire. Imediat după ce s-a terminat starea de urgență, am reluat emisiunea „Doctor de bine”, pentru că acolo aducem în față oamenilor medici din toate specializările: pediatri, neurologi, cardiologi, gastroenterologi, kinetoterapeuți etc. Toate afecțiunile despre care vorbesc acești oameni au existat înainte de COVID-19, există și acum și vor exista și după ce va trece pandemia. Iar bolnavii sunt numeroși, din păcate, și tocmai de aceea cred că este important să avem grijă de toți. Să le răspundem la întrebări, să le oferim soluții direct de la specialist, să le arătăm că nu sunt singuri.
Emanuela Schweninger, Observator, Antena 1: „Într-o situație de criză, mass-media chiar poate face diferența”
Sunt om de ştiri şi îmi place să fiu în prima linie. Dar niciodată nu mi-am imaginat că voi trăi ce se întâmplă acum. Au fost luni cu extrem de multă muncă, dăruire, pasiune. Au fost mii de știri și de live-uri. Sute de povești în spatele cărora erau oameni, mulți în situații greu de imaginat. O presiune enormă, pentru că mereu îmi doresc să fiu prima. Şi, în egală măsură, o responsabilitate foarte mare pentru că, într-o situaţie de criză, mass-media chiar poate face diferenţa. Cum am rezistat? Datorită pasiunii și echipei. Echipa de la Observator mi-a dat șansa să îmi fac meseria la cel mai înalt nivel.
Toată această perioadă a avut impact și în plan personal, evident, însă am înțeles încă o dată ce contează cu adevărat în viață. Iubirea. Am avut norocul să îi am alături pe oamenii pe care îi iubesc cel mai mult. Chiar dacă nu pe toți fizic. Fetițele surorii mele din Belgia mă sunau cu video în fiecare dimineaţă și îmi ofereau cele mai frumoase zâmbete. Din când în când, mamele copiilor pe care eu i-am filmat de-a lungul anilor îmi trimiteau poze cu ei. Sau filmulețe. Nici nu știu dacă își dau seama cât de mult a contat. Noi lucrăm sub o presiune foarte mare. Sunam mereu pe cineva și mă linișteam. Dintr-odată, mă simțeam puternică iar. Știe oare acel om cât de mult m-a ajutat? N-o să-i pot mulțumi niciodată îndeajuns.
Sunt multe voci care au contestat măsurile de siguranță sau chiar existența coronavirusului. Cât de greu este să combați aceste voci?
Nu ar trebui să se pună problema de „cred” sau „nu cred”. Un virus nu e o religie. Ţine de ştiinţă. Primesc mesaje de la oameni care mă acuză că sunt plătită să mint că există virusul. Unii chiar jignesc. Mi-e greu să înțeleg cum nu poți crede când auzi mărturiile oamenilor care au pierdut pe cineva drag din cauza noului coronavirus. Sau când un pacient povestește prin ce trece de pe patul de spital. Sau când dau interviuri doctorii care au ajuns la capătul puterilor, dar care, cumva, găsesc resurse să continue să salveze vieți. Eu mă lupt cu aceşti oameni prin mijloacele pe care le am la îndemână. Îmi amintesc că, în vară, un medic infecționist mi-a spus cu lacrimi în ochi că se izolase de familie să nu cumva să ducă virusul acasă și fetița lui să rateze admiterea la Facultatea de Medicină. Câteva săptămâni mai târziu, eram într-un taxi și șoferul și-a făcut cruce când am trecut prin dreptul spitalului unde lucra doctorul din reportajul meu. Mi-a zis că văzuse la știri că un medic de acolo se izolase de familie. Și se vedea cu soția și fetița pe stradă. Reținuse cât de dor îi era doctorului să le îmbrățișeze. Șoferul a zis că, de atunci, a crezut în existența virusului. Da, era medicul din știrea mea și mă făcuse și pe mine să plâng în timpul interviului. Între timp, fetiţa lui a intrat la Medicină, iar el s-a întors acasă. E unul din eroii din această pandemie.
Prin prisma meseriei, foarte multă lume îți cere ajutorul și ai ocazia să vezi ce funcționează și ce nu.
Sistemul sanitar e îngenuncheat de mulți ani. Iar acum, în timpul pandemiei, își arată limitele la fiecare pas. Virusul nemilos a lovit în sute de mii de români. Unii dintre ei nu luaseră contact cu sistemul sanitar, nu știau cât de gravă e situația din spitale. Am avut apropiați care au sunat ore întregi la Direcția de Sănătate. Care au fost duși la evaluare în ultima zi de boală, iar când au ajuns la spital au fost consultați la distanţă, prin telefon. Am avut prieteni care nu au beneficiat de concediu medical sau care au așteptat în zadar ajutor. Oameni pe care i-a izbit haosul și cărora nu le-a venit să creadă că au nevoie o dată în viață de îngrijiri medicale și nu le primesc. Toate astea sunt lecţii din care sper să învăţăm ceva şi care să schimbe măcar un pic în bine România.
Carla Tănasie, DIGI 24: „Inclusiv în ATI am găsit pacienți care nu credeau că sunt infectați cu acest virus”
Profesional, această perioadă este o experiență pe care nu cred că o voi mai trăi și nici nu-mi doresc, pentru că am văzut prea multă suferință. Pe de altă parte, trebuie să recunosc că este o perioadă care, din punct de vedere profesional, mi-a adus provocări de care în alte condiții nu aș fi avut parte. Am făcut tot posibilul ca telespectatorii să obțină de la DIGI24 informații corecte, informații care să-i ajute să înțeleagă ce se întâmplă și, mai ales, cum să se protejeze de acest virus.
Am început pandemia cu munca de acasă alternată cu munca în redacție, iar, de la sfârșitul stării de urgență, am început o serie de reportaje în cadrul campaniei „Pacient în România”. De câteva luni bune, filmez numai în spitale COVID. Mi-am propus să le arăt oamenilor realitatea din spitale, pentru că sunt mulți care nu cred „că e chiar așa”. Obiectivul meu a fost să îi conving că trebuie să respecte măsurile de protecție pentru a nu ajunge în spitale, unde cadrele medicale abia mai fac față din cauza oboselii și a numărului mare de pacienți și că e mai simplu să poarte masca și să păstreze distanța fizică. Am văzut foarte multe forme ale bolii, pacienți care se luptă să respire în secțiile ATI, iar acest chin este unul infernal.
În ciuda a ceea ce arătați voi din spitale, încă există persoane care nu cred și refuză orice măsură de prevenție. Cât de greu este să combați aceste voci?
Este foarte greu, mai ales că eu am văzut situația din spitale, pacienții în stare gravă, medicii disperați că pierd unii pacienți din cauza unui virus despre care încă se știu puține lucruri. Și ce am văzut am încercat să transpun în materialele pe care le-am filmat, astfel încât cei care nu cred că există acest virus să ajungă să creadă și să se protejeze. Nu am reușit tot timpul. Primesc mesaje în care mi se spune că e totul inventat, că vreau să panichez lumea. Din păcate, inclusiv în ATI am găsit pacienți care nu credeau nici atunci că sunt infectați cu acest virus, dar am întâlnit și oameni care abia după ce au făcut boala s-au convins ca lucrurile sunt cât se poate de grave. Am și cunoștințe care cred în teoria conspirației și este foarte greu să vorbești cu ele.
Lucrând pentru o televiziune de știri, informația „la secundă” primează. Dar acest lucru ne poate expune la greșeli, chiar dacă neintenționate…
Am făcut tot posibilul ca telespectatorii DIGI24 să afle primii informațiile relevante. Am reușit să ofer informații în exclusivitate, dar am făcut și o greșeală pe care am regretat-o enorm și o regret și acum. Toată lumea știe de medicul de la Spitalul de Urgență „Prof. dr. Dimitrie Gerota” despre care am spus că a decedat, dar, din fericire, nu a fost așa. Mi-am cerut iertare public doamnei doctor și familiei dânsei. După ce am aflat că este în viață și că a câștigat lupta cu această boală, mi-am dorit un singur lucru: să pot face un interviu cu dânsa în care să spun „îmi pare rău”. A acceptat. Nu a fost o greșeală intenționată, ci, pur și simplu, la acel moment, foarte mulți medici asta știau și sunau presa plângând că se întâmplase o nenorocire.
Fiecare dintre noi a avut persoane apropiate bolnave de COVID-19. Din perspectiva aparținătorului, cum ți s-a părut că a funcționat sistemul de sănătate?
Ca aparținător, foarte rar ți se pare că sistemul de sănătate funcționează așa cum trebuie. Ești îngrijorat pentru cel pe care îl vezi în suferință și vrei ca totul să se întâmple pe repede înainte. Să primească îngrijiri medicale cât mai repede. Din acest motiv, primesc foarte multe telefoane de la oameni care spun că așteaptă prea mult fie după rezultatul unui test, fie din cauza problemelor pe care le întâmpină în spitale.
de Valentina Grigore
