Politici de Sanatate

„Nu putem fi cumpărați prin salarii”

19 octombrie
15:03 2018
„Nu putem fi cumpărați prin salarii”

Interviu cu dr. Radu Mihăilescu, medic specialist neurolog, Spitalul Clinic Colentina

Sunteți medic neurolog și faceți foarte multe gărzi într-un spital cu o adresabilitate foarte mare pe această specialitate. Care sunt lucrurile care vă îngreunează actul medical?

Aș spune că sunt multe probleme: nu funcționează centrele de permanență și sunt lăsate descoperite o parte din urgențe, nu se ține cont la ambulanță de numărul locurilor disponibile pe care noi îl dăm, primează de multe ori dorința pacientului, care spune că a mai fost în locul respectiv, în fața lipsei noastre de locuri. Apoi, nu există o educație generală la nivelul populației în sensul în care accesul la camera de gardă să fie doar al celor care chiar au o urgență medicală. Sunt foarte mulți pacienți care își încearcă norocul la camera de gardă pentru un referat de handicap sau pentru dureri de cap care durează de cinci luni și care ar putea fi rezolvate în ambulatoriu.

Și totuși Spitalul Colentina nu este un spital de urgență…

Nu, Colentina este spital de boli cronice în cadrul căruia neurologia funcționează ca un departament de urgență, printre altele și pentru că noi facem aici tromboliză, deci tratăm accidente vasculare acute.

Care sunt provocările acestei specialități medicale?

Este o specialitate foarte detectivistică, în sensul că nu ne bazăm, așa cum cred mulți colegi, doar pe un tomograf sau un IRM: sunt foarte multe leziuni care ar putea avea o cauză situată la nivel cerebral, la nivelul măduvei spinării, la nivel de mușchi, de nervi, joncțiune nerv-mușchi și atunci munca noastră constă în a găsi exact cauza unei manifestări, lucru care nu este mereu atât de evident.

Suntem probabil țara cu cel mai mare număr de diagnostice de internare de AVC egal cu diagnostice de externare de AVC. Iar acesta nu este un marker de calitate, cum s-ar crede, ci exprimă lipsa unor resurse financiare care să permită evaluarea unui diagnostic diferențial mai larg. Nu avem posibilitatea de a le face tuturor pacienților cu atac cerebral un IRM, ceea ce exclude posibilitatea detectării unor diagnostice mai rare sau a unor detalii suplimentare cu impact terapeutic.

La modul general, în medicina românească, provocările vin și din lipsa profilaxiei, ca urmare atât a unei educații medicale dintotdeauna scăzute, cât și a lipsei campaniilor de educare în sănătate. O altă provocare ar fi lipsa personalului medical, și nu vorbim aici neapărat despre medici, ci mai mult despre personalul mediu: nu sunt suficiente infirmiere și nici asistente medicale, pentru a avea întotdeauna muncă de calitate.

Putem vorbi de asemenea despre rezistența la schimbare a unora dintre dinozaurii medicinei românești. Sunt provocări și la nivel educațional, din cauza lipsei dorinței unora de a-i lăsa să crească și pe alții mai tineri în umbra lor. Aici aș putea spune că secția noastră este o mare și frumoasă excepție. Provocările țin și de mentalitate, inclusiv a medicilor, care se mulțumesc uneori să ridice din umăr, pentru că nu pot mai mult. Nu cred că se depun întotdeauna toată diligența și tot efortul pentru a ajunge la un diagnostic corect și pentru a ajuta un pacient până în pânzele albe.

Iar provocarea finală vine din faptul că suntem cetățeni ai României, o țară în care resursele se duc pe referendumuri inutile, pe proiecte faraonice, pe licitații trucate, și, toate astea, într-un dispreț total față de oameni și justiție. Iar asta este o provocare pe care o întâmpinăm toți, fie tâmplar, fie arhitect sau medic.

Se lucrează intens la un nou pachet de legi al Sănătății. Ce modificări credeți că ar trebui făcute?

S-au făcut până acum niște pași înapoi – mă refer la eliminarea listei medicamentelor esențiale și modificările aduse OUG 79/2016 care au anulat măsurile referitoare la înlăturarea situațiilor de conflict de interese în sistemul de sănătate, dar și câțiva pași înainte – de ex. pentru anumite boli nu mai trebuie să mergi la comisie pentru tratament, îl poate scrie medicul specialist. Personal, mi-aș dori rezolvarea unei mari probleme: nu există centre de asistență intermediară care să primească pacienți după un accident vascular acut, de exemplu, pacienți care rămân cu dizabilități severe, cu sechele grave (nu pot merge, nu se pot hrăni singuri). Acești pacienți nu pot fi ținuți la nesfârșit în spital, pentru că ar consuma resurse imense și nu ar mai avea loc cazurile noi, dar nici nu pot fi trimiși la domiciliu. Acești pacienți ar trebui redirecționați către o clinică de recuperare, ceea ce se întâmplă foarte rar, și asta, doar mulțumită norocului. În plus, nu există suficienți kinetoterapeuți pentru a asigura o recuperare adecvată fiecărui pacient.

Din punctul de vedere al accesului pacienților la tratamente de ultimă generație, oferă în momentul acesta România tot ce este nevoie?

Nu, așa cum era de așteptat. Oferă mai mult decât oferea acum șapte ani, nu contest, dar evoluția noastră este mult prea lentă. Medicamente noi pentru scleroza multiplă încă sunt în așteptare. Anticoagulantele „de generație nouă” sunt pe piața internațională de foarte mulți ani. Cu toate acestea, ele tot nu sunt compensate de către stat. Există varianta medicamentelor mai vechi, dar care, din păcate, impune monitorizări de sânge, la fiecare trei-patru săptămâni, pentru toată viața. În ciuda acestor recomandări, pacienții revin la noi cu accidente vasculare, din lipsa complianței la tratament.

Iar în cazul tratamentelor noi?

Medicamentele noi costă între 200 și 250 de lei pe lună, însă de ani la rând statul nu găsește de folos să le compenseze. În plus, ar fi doze fixe, iar analizele ar mai trebui făcute mult mai rar, depinzând și de funcția renală.

Mai este o problemă cu accesibilitatea la tratamente. În cazul tratamentului accidentului vascular, este important să nu te limitezi la a face tromboliză, ci, în unele cazuri, să faci și trombectomie. În București, sunt două centre (la Spitalul Universitar și la Spitalul Elias) care au doi oameni care știu să facă așa ceva. Ce obligații au acei doi oameni să se sacrifice pe altarul medicinei la 3:00 – 5:00 – 11:00 noaptea, oricând este nevoie de ei, în orice zi a săptămânii? Două centre cu câțiva specialiști sunt insuficiente pentru o capitală europeană cu două milioane de oameni.

Ați intrat în facultate cu niște vise, așteptări. V-au dezamăgit în vreun fel anii următori studenției?

Eu îi apreciez enorm pe oamenii care nu rămân acolo unde nu se simt bine. E foarte greu să faci bine ceva, dacă nu îți place. Nu aș spune deloc că sunt dezamăgit, pentru că am un colectiv unde mă simt bine și văd oameni care sunt dornici să muncească.

Are un impact și creșterea salariilor?

Se simte faptul că salariile au crescut, dar nu vreau să-și imagineze cineva din guvern că am putea fi cumpărați prin salarii. Pentru că unii își închipuie acest lucru. Sigur, financiar este un mare plus, dar din punctul meu de vedere meseria nu mi-am făcut-o uitându-mă la bani, ci pentru că ești crescut și educat să faci bine.

Asta le lipsea medicilor ca să nu plece din țară?

Era unul dintre lucrurile care le lipseau. Alte lucruri care le lipseau erau imposibilitatea de promovare, o incorectă selecție a valorilor și, fără discuție, lipsa unor satisfacții profesionale prin prisma lipsurilor financiare și tehnice – cât poți, sau nu poți, să investighezi un pacient. Unii spun „facem maximul de bine posibil”. Pentru alții, asta e insuficient.

Autor: Roxana Maticiuc

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: