Politici de Sanatate

Neurochirurgia românească, la cel de-al 12-lea Congres Asiatic

03 aprilie
14:00 2018
Neurochirurgia românească, la cel de-al 12-lea Congres Asiatic

Cea de-a 12-a ediție a Congresului Asiatic al Neurochirurgilor (ACNS), organizată în Dubai în perioada 14- 18 martie a.c., s-a desfășurat sub moto-ul „inspirație și inovație”, cu multiple prezentări realizate de personalități recunoscute în domeniu, dar și elemente majore de tehnologie în neuroimagistică și intervenții neurochirugicale.

Din delegația României au făcut parte prof. dr. Ștefan Florian (cu lucrările ”Brainstem tumors – How to approach” și „Complications of AVM surgery”), prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea (cu lucrările „New trends in aneurysm management in Romania” și „New gains in medulloblastoma in children (1992-2017) – Can it be cured?”) și dr. Alex Florian („Brainstem cavernomas in infancy case reports”- o patologie extrem de rară la această vârstă).

La Congresul organizat sub egida Federației Mondiale de Neurochirurgie (W.F.N.S.) au participat peste 500 de specialiști din diferite țări. Organizatorul și președintele  Congresului al XII lea a fost prof. Imad N. Kanaan. Subiectele au fost din neuroanatomie, neuro- oncologie, cerebro- vascular, neuro- endoscopie, nervi spinali și periferici, neurochirurgie pediatrică, neurochirurgie stereotactică și funcțională, femei în neuroștiință, forumul tinerilor neurchirurgi, cercetare, educație și inovație, etică și socio- economie.

Au impresionat o serie de lucrări în domeniile anevrisme intracraniene (Yoko Kato și Jacques Morcos), endoscopie (H. Schroeder și F. Gentili), tumori cerebrale (Isabelle Germano și Natale Fracaviglia), craniofaringioame (J. Steno și C. Deopujari), tumori craniene la copii (Mourice Chux), chirurgie spinală (R. Delfini), skull base (Sebastien Froehlich, M. Ammirati, Anil Nanda) și traumatologie (F. Servadei, I. Cerian).

Workshop-urile pre- conferință au constat în modulul de neuroendoscopie, modulul de spine și modulul de neuroanatomie și skull base, care au avut o audiție excepțională, mai ales din partea rezidenților de neurochirurgie din țările arabe.

”Acest Congres și-a atins pe deplin scopul realizând, pe de o parte, o deschidere internațională a activității neurochirurgicale cu îmbinarea procedurilor în acest domeniu, pe de altă parte constituind un model de eleganță și ținută în abordarea diferitelor topicuri foarte discutate și disputate în ultima vreme, mai ales din patologia vasculară (Coils vs Clipps) și patologia oncologică Skull Base. Orice participare națională la un asemenea congres este obligatorie pentru a releva centrele de neurochirugie din România și de a cunoaște experiența în acest domeniu a altor centre de neurochirurgie mondiale, recunoscute”, a declarat prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea.

Congresul ACNS a pornit printr-o inițiativă a prof. Tetsuo Kanno (Japonia) care, în 1993, a organizat în Toyota primul asemenea congres, ca o replică a CNS-ului (Congress of Neurological Surgeons Surgeons) care are loc anual în SUA. Ideea prof. Tetsuo Kanno a fost imediat adoptată de aproape toate statele cu activități neurochirurgicale din Asia. Astfel, după primele implementări ale congresului în locații recunoscute neurochirurgicale precum Osaka și Nagoya, au urmat și alte concentrări ale ACNS în Jakarta, Mumbai, Kuala Lumpur, ajungându-se ca al 12- lea Congres să aibă loc în Dubai.

 

Alte articole

TOP

REVISTA POLITICI DE SANATATE

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

Abonează-te la newsletter

:
: