Neurochirurgia română, la nivel european- al 45-lea Congres al SRN

noiembrie 13, 2019

Peste 400 de stundenți la Medicină, tineri rezidenți și profesori universitari din țară și din străinătate au participat la cel de-al 45-lea Congres al Societății Române de Neurochirugie (SRN), care s-a desfășurat la Sibiu, în perioada 16-19 octombrie 2019. Congresul a inclus și cel de-al 4-lea Curs Francofon și cel de-al 3-lea Simpozion al Asistentelor Medicale.

În cadrul evenimentului științific, a fost abordată întreaga patologie  neurochirugicală tumorală, vasculară, pediatrică, spinală, etc- prin intermediul a 18 sesiuni științifice, 112 prezentări orale și 30 de E-postere. Printre participanții care au înregistrat un interes crescut se numără: Abdessamad El Ouahabi (Maroc)   – patologie pituitară, Alexandru Vlad Ciurea (România) – patologie pediatrică, Stefano Ferraresi (Italia) – patologie nervi periferici, Ioan-Ștefan Florian (România) – patologie vasculară și tumorală cranio-cerebrală, Radu Mircea Gorgan (România) – patologie tumorală craniană și spinală, Lukas Rasulic (Serbia) – patologie nervi periferici și plex brahial, Keki Turel (India), Victor Vilovoci (Olanda) - patologia bazei craniului, Peter A. Winkler (Austria) – chirugia epilepsiei, Grigore Zapuhlih (Moldova) – patologie vasculară, etc.

Pe lângă elementele clasice neurochirurgicale care s-au desfășurat în paralel, în cele trei săli de auditoriu, în cadrul Congresului au fost organizate Young Neurosurgeon Corner și sesiuni ale Asistenților Medicali.

”Nu în ultimul rând, trebuie menționate cele două conferințe din final: Amir Samii (Germania) – patologia unghiului cerebelos și Saleem Abdulrauf (SUA) - patologia cerebrală vasculară. O mențiune specială pentru Akio Morita (Japonia) - care a prezentat noile elemente de robotizare Science Fiction în neurochirugia japoneză, un vis greu de realizat, dar nu imposibil”, a declarat prof. dr. MSc Alexandru Vlad Ciurea, departamentul de Neurochirurgie – Spitalul Clinic Sanador, București și Departamentul de Neurochirurgie – Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, București.

Neurochirurgia în România

Neurochirugia, disciplină ruptă din cadrul chirurgiei generale la începutul sec. al-XIX-lea, a avut, după o perioadă dificilă de pionierat cu nenumărate suișuri și coborâșuri, o evoluție impresionantă în ultimele 4 decade. Aceasta s-a datorat, pe de-o parte, aprofundării sistemului nervos și dezvoltării tehnicilor chirurgicale operatorii, iar pe de altă parte, unei evoluții galopante a mijloacelor de investigare a patologiei sistemului nervos central.

Începând cu introducerea CT scan ca investigație de rutină din 1972, în fiecare an apar noi și noi tehnologii din ce în ce mai sofisticate, care urmăresc abordări chirurgicale cât mai complicate, dar cu rezolvare în totalitate și cu prognostic ad vitam foarte bun. În patologia neurochirgicală a craniului s-au introdus tehnologii de mare acuratețe, prin care se ajunge direct la leziune fără a produce niciun disconfort pentru structurile adiacente. În România, toate clinicile din centrele universitare au o dotare complexă de tipul MRI 3T, fMRI, MRA, DSA, CT Multislice, iar pentru actul operator propriu-zis au aparatură pentru craniotomie, neuronavigație, microscoape de ultimul tip (KINEVO 900 si Pentero) și noi elemente hemostatice. În ultimul an, s-au introdus neuronavigația spinală și, în mod deosebit, robotica în chirurgia spinală (aplicarea de șuruburi transpediculare – robotul Mazor X). Toate aceste dispozitive, folosite cu multă atenție de specialiști din domeniu, au realizat o reală creștere în rezultate favorabile.

Stud. Mihai-Stelian Moreanu

Stud. Stefan Gradinaru

Dr. Andreea Gavrilei

Prof. dr. MSc Alexandru Vlad Ciurea

 

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate