Politici de Sanatate

Neolife: 3 ani, 3 centre dedicate oncologiei

27 iulie
11:35 2017
Neolife: 3 ani, 3 centre dedicate oncologiei

Acționarii Neolife investesc într-un nou centru de radioterapie, la Iași. Odată cu aniversarea de 3 ani a Neolife Medical Center din București – centru dedicat oncologiei, dar cuprinzând, în același timp, și un ambulatoriu cu toate specialitățile medicale -, acționarii Neolife au anunțat deschiderea, până la sfârșitul anului 2017, a noului centru de radioterapie în cadrul clinicii Neolife Iași. 

Înființat în 2016, Neolife Iași furnizează în prezent servicii de imagistică (CT și RMN) și de medicină nucleară, fiind primul centru medical care a pus la dispoziția pacienților din regiunea Moldovei investigații de înaltă clasă de PET CT, facilitând astfel accesul acestora la un diagnostic superior în oncologie. În acest centru, în care lucrează specialiști români perfecționați în clinici din străinătate, sunt furnizate și investigații de scintigrafie. De asemenea, în premieră pentru Republica Moldova, acționarii Neolife au investit într-un centru de medicină nucleară, PET CT și Gamma camera din dorința de a ajuta medicii și pacienții de peste Prut într-o mai bună abordare a patologiei tumorale.

Servicii medicale adaptate nevoilor fiecărui pacient

50 de medici din 30 de specialități medicale și peste 100 de angajați au administrat, de-a lungul timpului, peste 60.000 de fracții de radioterapie și au efectuat mai mult de 25.000 de analize. Activitatea Neolife se concretizează în cei 100.000 de pacienți consultați, investigați și tratați cu tehnologii de ultimă generație. Neolife Medical Center București este dotat cu două acceleratoare Varian extrem de competitive, cu un sistem de brahiterapie și cu unul de radiochirurgie, cu un departament solid de medicină nucleară (PET CT și Gamma camera) și de imagistică (RMN, CT, radiologie digitală, mamografie cu tomosinteză), cu o secție de endoscopie și cu o policlinică complet utilate.

Neolife Medical Center România este o companie membră a grupului Bozlu din Turcia, care deține, la nivel internațional, 18 companii și 10 branduri, activând în domeniul sănătății și al serviciilor tehnologice. „Există o colaborare puternică între România și Turcia în domeniul sănătății, atât la nivel de autorități, cât mai ales la nivel de entități private. Neolife este una dintre cele mai bune investiții medicale turcești în România: în cadrul Neolife Medical Center, există echipamente de ultimă generație, know-how internațional și personal extrem de bine pregătit”, a declarat ambasadorul Republicii Turcia în România, E.S. Osman Koray Ertaș, prezent la spectacolul aniversar de 3 ani, care a avut loc la Ateneul Român.

Moment aniversar pe scena Ateneului Român

Evenimentul a fost marcat printr-un concert extraordinar al Orchestrei Medicilor „Ermil Nichifor”, sub bagheta dirijorului Iosif Ion Prunner. „Am participat cu mare bucurie pe scena Ateneului Român la sărbătoarea Neolife, am apreciat că au ales să marcheze această cifră rotundă printr-un eveniment muzical pe cea mai onorantă scenă pe care o are România – scena Ateneului Român – și, mai ales, prin promovarea unor tinere talente care, într-adevăr, s-au dovedit niște mici muzicieni de excepție supradotați și care au reușit un concert deosebit de frumos”, a declarat prof. univ. dr. Mircea Penescu, medic primar medicină internă şi nefrologie, șef secție Nefrologie II, Spitalul „Carol Davila”, concert-maestrul Orchestrei Medicilor și președinte al Fundației „Medicina și Muzica”.

Alături de Orchestra Medicilor, pe scena Ateneului Român au performat tinerii Antonio Nicholas Piculeață (9 ani) la vioară, Constantin Borodin (23 de ani) la violoncel, Ruben Natan Ghidiceanu (10 ani) și Ștefan Pretuleac (15 ani) – ambii, la pian, dar și actorii Ion Caramitru, Ilinca Tomoroveanu și Olivia Niță.

Promovarea tinerelor talente este un alt deziderat al companiei Bozlu Holding, al cărui președinte – dr. Şükrü Bozluolcay – este nu numai un antreprenor, dar și un medic pasionat de artă care încurajează, la rândul lui, în Turcia, artiștii tineri.

Lansare de carte: „Consilierea și terapia spirituală în bolile grave și terminale”

Evenimentul de aniversare a 3 ani Neolife Medical Center București a oferit ocazia celor aproximativ 800 de participanți (medici, pacienți, colaboratori Neolife etc.) să asiste la lansarea cărții „Consilierea și terapia spirituală în bolile grave și terminale”, autor Ileana Stănculeasa (Editura Medicală). Volumul se adresează medicilor, psihologilor, reprezentanților Bisericii, voluntarilor angajați în practicarea îngrijirilor paliative, dar și publicului larg.

de Valentina Grigore

Alte articole

TOP

REVISTA POLITICI DE SANATATE

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

Abonează-te la newsletter

:
: