
Toate spitalele din România care au secții de obstetrică-ginecologie și neonatologie ar putea avea până la finalul anului incubatoarele de care au nevoie pentru a oferi cea mai bună îngrijire nou-născuților, în special copiilor născuți prematur. Cel puțin așa a anunțat ministrul Sănătății, conf. univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, la inaugurarea primei Unități de Asistență Materno-Fetală de Excelență din țara noastră, din cadrul Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului.
Vorbim de aproximativ 600 de incubatoare, care acoperă necesarul la nivelul tuturor celor 123 de unități spitalicești cu secții de obstetrică-ginecologie și neonatologie, atât din subirdinea Ministerului Sănătăți, cât și a autoritaăților locale. Necesarul de incubatoare a reieșit în urma unui proces de colectare a datelor din cele 123 de spitale, demarat la începutul acestui an.
“Unitățile spitalicești din țară au raportat un necesar de 597 de incubatoare, dintre care 132 acoperă necesarul spitalelor aflate în subordinea Ministerului (9 spitale), iar 465 acoperă necesarul unităților aflate în subordinea consiliilor locale”, a declarat ministrul Sănătății, adăugând că Ministerul a alocat un buget de 33 milioane de lei (peste 7 milioane euro) pentru acoperirea necesarului de incubatoare la nivel național.
Suma acoperă 90% din banii necesari achiziționării incubatoarelor, restul de 10% trebuind să fie alocat de autoritățile locale, conform prevederilor legale. “Fac apel la autoritățile locale de a da dovadă de solidaritate față de acest demers de rezolva a problemei incubatoarelor pentru nou-născuți. După alocarea acestei cofinanțări, Ministerul va pune la dispoziție diferența de 90% din fondurile necesare pentru achiziționarea incubatoarelor”, a declarat conf. univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu.
Potrivit ministrului Sănătății, dotarea maternităților cu necesarul de incubatoare reprezintă o primă etapă dintr-o serie de măsuri de dezvoltare și îmbunătățire a programului de sănătate dedicat mamei și copilului: “Ne dorim ca la 1 iunie să finalizăm un plan de acțiune realist și eficient care să identifice și să răspundă principalelor nevoi din domeniul sănătății mamei și copilului, bazat pe Strategia de Sănătate 2014-2020”.
Concret, se vor organiza o serie de întâlniri strategice în principalele centre universitare, la care vor participa medici obstetricieni și ginecologi,medici pediatri, medici de familie, pentru a colecta informațiile și propunerile specialiștilor necesare elaborării de politici eficiente și soluții optime pentru finalizarea planului de acțiune. Calendarul acestor dezbateri este următorul:
- 18 martie, la Constanța;
- 25 martie, la Tîrgu Mureș;
- 8 aprilie, la Cluj-Napoca;
- 15 aprilie, Timișoara;
- 13 mai, la Iași;
- 20 mai, la Craiova.
Mirabela Viașu