Modificări la subprogramul național de fertilizare

ianuarie 17, 2020

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat astăzi, 17 ianuarie, că trebuie făcute modificări la subprogramul de fertilizare prin introducerea de noi proceduri pentru fertilizare și creșterea fondurilor alocate de la 6000 de lei la echivalentul a 3000 de euro. "Această subfinanţare cronică a programelor de sănătate şi a tot ce înseamnă medicina din România ne-a dus la situaţia în care suntem - un sistem sanitar care este pe roşu în toate sectoarele, rapoarte critice justificate din partea Comisiei Europene şi trebuie să ne trezim, să nu ne mai furăm căciula. Subfinanţând medicina vom rămâne şi vom bate pasul pe loc", a afirmat ministrul în cadrul dezbaterii "Împreună pentru o experienţă mai bună a cuplului infertil în timpul tratamentului de reproducere asistată". Victor Costache a adăugat că la noi în țară costul mediu alocat în cadrul programului de fertilizare este mult mai mic față de alte țări europene. "Din discuţiile cu specialiştii costul corect este undeva în jur de 3.000 de euro. La noi s-a finanţat undeva în jur de 6.000 de lei pentru cuplu. Serviciul trebuie finanţat integral. Aşa se practică.” Potrivit acestuia, declinul demografic al ţării este "major, îngrijorător". "Avem o problemă reală de infertilitate a cuplurilor şi trebuie să ieşim din această situaţie", a spus Costache.

Ministrul a mai spus că noua comisie de specialitate se va întâlni săptămâna viitoare pentru a prezenta soluţii care ulterior vor fi adoptate "rapid". "Ştiţi foarte bine că din aprilie începe un nou contract cadru şi dacă am ratat această etapă, iar intrăm într-un an în care se perpetuează aceleaşi greşeli", a afirmat acesta.

Preşedintele Societăţii de Obstetrică şi Ginecologie din România, Radu Vlădăreanu, a declarat că, deşi în ultimii ani a crescut numărul de proceduri de fertilizare in vitro, Subprogramul naţional de fertilizare este rămas în urmă în ceea ce priveşte criteriile şi finanţarea. "În România a crescut clar în ultimii 10 - 13 ani numărul de proceduri. Conştientizarea că se poate face acest lucru a crescut în rândul femeilor din România. A fost şi un boom în ultimii ani datorită programului Primăriei Municipiului Bucureşti. Lumea a devenit mult mai citită, mai cunoscătoare asupra problemei şi accesează aceste programe. Considerăm că Subprogramul naţional de fertilizare este rămas în urmă ca şi criterii, ca şi finanţare din multe puncte de vedere. Legea este în aşa fel făcută acum încât nu funcţionează cum trebuie", a spus Vlădăreanu. El a amintit și faptul că există un proiect de lege privind reproducerea, care "stă în diverse sertare" de mai mulţi ani.

Potrivit medicului, în România ar fi nevoie de aproximativ 30.000 de proceduri de fertilizare pe an, în prezent neputându-se acoperi decât 10.000.

Preşedintele Agenţiei Naţional de Transplant, Radu Zamfir, a spus că anumite legi care privesc reproducerea asistată sunt blocate în Parlament. "Noi sperăm să se deblocheze, fiind la nivelul Comisiilor de sănătate", a adăugat Zamfir. Potrivit acestuia, România ar trebui să ţină pasul cu noutăţile tehnice, medicale, care apar în domeniu. "Inclusiv transplantul de uter poate fi o alternativă pentru anumite cupluri", a susţinut el.

Solicitările privind fertilizarea in vitro sunt din ce în ce mai numeroase, iar rata de succes este în creştere, a declarat vineri directorul medical al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Turkes Ablachim.

"Primăria Capitalei acordă o importanţă deosebită acestei probleme şi ne-am uitat să realizăm, să ajungem să găsim cât mai multe soluţii pentru rezolvarea acesteia. Proiectul 'O şansă pentru cuplurile infertile' a debutat în 2018 pentru 1.000 de cupluri bucureştene care îndeplinesc criteriile medicale stabilite de echipa de profesionişti de la Spitalul 'Panait Sârbu', Clinica de ginecologie, în care a început povestea fertilizării in vitro. În elaborarea proiectului am încercat să permitem accesul cât mai larg al acestor cupluri şi nu am ţinut cont de tipul de servicii medicale incluse în procedurile din fertilizarea in vitro, de apartenenţa lor la reţeaua de stat sau la cea privată de sănătate. Astfel încât am reuşit, în mai puţin de şase luni, să ocupăm cele 1.000 de locuri şi, în urma solicitărilor deosebit de emoţionante ale asociaţiilor de pacienţi care au atârnat greu în decizia primăriei de a continua acest proiect, s-a născut proiectul tip 2 care acordă şansa de a realiza procedurile FIV pentru 2.000 de cupluri în perioada 2019 - 2020", a precizat medicul, în cadrul dezbaterii "Împreună pentru o experienţă mai bună a cuplului infertil în timpul tratamentului de reproducere asistată", organizată de Societatea de Obstetrică şi Ginecologie din România.

Potrivit acesteia, în cadrul proiectului 'O şansă pentru cuplurile infertile' s-au născut deja 241 de copii şi 148 de sarcini sunt în evoluţie dintr-un total de 996 de cupluri. Turkes Ablachim a amintit şi de un alt proiect al Primăriei Capitalei - "Newborn-Oncofertilitate" - care sprijină tinerii diagnosticaţi cu afecţiuni oncologice să aibă un copil prin prezervarea gratuită a fertilității înainte de începerea tratamentelor specifice oncologice.

Roxana Maticiuc

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate