
Ministerul Sănătății a emis Ordinul nr. 860/2025 pentru modificarea și completarea Ordinului nr. 2.396/2023 privind înființarea, organizarea și funcționarea comisiilor de specialitate. Măsurile vizează clarificarea structurii comisiilor și extinderea atribuțiilor acestora.
Potrivit actului normativ publicat în Monitorul Oficial, comisiile de specialitate vor fi corelate cu nomenclatorul de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice, iar președinții și membrii comisiilor vor fi numiți de ministrul sănătății, în urma propunerilor sau consultărilor cu universități, societăți profesionale și colegiile profesionale relevante.
De asemenea, ordinul introduce atribuții suplimentare, printre care elaborarea și propunerea de reglementări, politici și strategii naționale în domeniul medicamentelor de uz uman. Structura comisiilor este extinsă și clarificată prin modificări în anexe, incluzând Comisia de farmacologie clinică, cu subcomisii pentru toxicologie, produse din tutun și medicină complementară, precum și o nouă Comisie de farmacie clinică.
Ministerul Sănătății precizează că aceste modificări au scopul de a crește eficiența și transparența procesului decizional în domeniul medical și farmaceutic.
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate