Interviu cu prof. dr. Mihai Berteanu, șef secție Medicină Fizică și de Reabilitare, Spitalul Universitar de Urgență Elias, președinte Societatea Română de Reabilitare Medicală (SRRM)
Datele internaționale arată că a nu face reabilitare este mult mai costisitor, pentru că cele mai multe dintre persoanele cu dizabilitate, mai devreme sau mai târziu, vor ajunge să apeleze la serviciile medicale. „Reabilitarea a devenit pentru Organizația Mondială a Sănătății o strategie de sănătate publică. Acțiunea globală Rehabilitation 2030 își propune ca, până în 2030, să stimuleze dezvoltarea reabilitării”, explică prof. dr. Mihai Berteanu.
Datele internaționale arată că, în multe țări, peste 50% dintre oameni nu au acces la serviciile de reabilitare necesare. Care este situația în România?
Nu avem date certe. Probabil că suntem și noi tot în marja care există la nivel internațional. Un lucru este clar: toate documentele internaționale și europene arată că persoanele cu dizabilități au un acces mai dificil, mai restrâns, la absolut toate serviciile, nu numai la serviciile de sănătate. Și la lucrul acesta contribuie mai mulți factori. Pe de o parte, contribuie dizabilitatea în sine, care poate fi fizică sau mentală, și atunci lucrurile sunt și mai complicate. Pe de altă parte, persoanele cu dizabilități, de regulă, au venituri mai mici, ceea ce constituie o altă barieră. Lucrurile sunt complexe și nu foarte ușor de rezolvat.
Câți bolnavi cronici ajung la dvs. pentru partea de recuperare?
Ajung atâtea persoane câte paturi avem la dispoziție. Din păcate, așa stau lucrurile. Fiecare spital – Elias, Filantropia, Sfântul Dumitru, Militar etc. – are un număr limitat de paturi, de aceea apar și programările care durează o lună, două, poate și mai mult. Până atunci, s-ar putea să se schimbe foarte mult și starea persoanei care are nevoie de reabilitare. De exemplu, o persoană cu un accident vascular cerebral acut care a ieșit de la neurologie, care e stabilizată, dacă stă două luni acasă, când refacerea cerebrală este cea mai eficientă, constituie o mare problemă. Pe de altă parte, mai sunt persoanele care au dizabilități cronice. Tot în accidentul vascular cerebral, de exemplu, la un anumit interval, e nevoie de o evaluare de reabilitare și de intervenție de reabilitare ca să se mențină câștigul obținut în urma reabilitării, pentru că altfel se poate agrava dizabilitatea.
Există un standard european privind necesarul de paturi de recuperare la numărul de locuitori?
Nu există. Țările europene, chiar și cele dezvoltate, au sisteme destul de diferite. Reabilitarea este foarte consumatoare de fonduri din mai multe motive. Echipa de reabilitare, care în toate țările europene este coordonată de medicul specialist de medicină fizică și de reabilitare, este mult mai numeroasă decât în celelalte specialități medicale. Pe lângă asistentă medicală și infirmieră, este nevoie de fizioterapeut, asistent de fizioterapie, maseur, logoped, psiholog, terapeut ocupațional etc. Acum, cu dezvoltarea aceasta fulminantă a tehnologiei de reabilitare cu roboți, cu inteligență artificială, ar fi nevoie și de un bioinginer. Pe de altă parte, spațiul dedicat unei secții de reabilitare este mai mare pentru că pe lângă, să zicem, paturi, anexele unei secții la specialitățile chirurgicale, sală de operații etc., într-o astfel de secție ai nevoie de spații de kinetoterapie, de fizioterapie, de cabinet pentru psiholog, pentru terapie ocupațională etc. Toate aceste nevoi sunt pe termen foarte lung. Resursele necesare sunt foarte mari. Pe de altă parte, sunt foarte multe studii care arată că a nu face reabilitare este mult mai costisitor, pentru că toți oamenii cu astfel de nevoi ajung tot la spital, cu afecțiuni mult mai grave și cu mult mai multe complicații.
Toate spitalele de urgență ar trebui să aibă o secție cu paturi de de reabilitare post-acută.
Adunarea Mondială a Sănătății a aprobat, în luna mai 2023, rezoluția istorică privind consolidarea reabilitării în sistemele de sănătate. Care sunt obiectivele acestei rezoluții? Ce ar însemna translatarea acestei Rezoluții în practica românească?
Rezoluția privind întărirea serviciilor și a rețelei de reabilitare la nivel mondial se referă la reabilitare în general, care înseamnă și intervenții sociale, suport pentru persoanele cu dizabilități, suport în comunitate, dar toate pornesc de la aspectul medical.
Și atunci, ca să fim eficienți și să scădem costurile pe termen lung, trebuie să intervenim de la început în domeniul medical. Rezoluția OMS arată că trebuie făcut mai mult în acest domeniu peste tot, nu numai la noi.
La nivel european se atrage atenția că reabilitarea trebuie să devină un serviciu esențial de sănătate. Cum se poate întâmpla acest lucru în România?
Este nevoie de voință politică, pe de o parte, și de investiții, pe de altă parte. Reabilitarea a devenit pentru OMS o strategie de sănătate publică. În documentele globale de sănătate, funcționarea (așa cum este definită în documentele OMS -Functioning) a devenit indicator de sănătate (acest termen se referă la cum funcționează omul, în general, ca un tot). Un expert al OMS, invitat în România în urmă cu 3 ani, chiar spunea că în viitoarele ediții ale CIM (clasificare internațională a maladiilor) funcționarea va avea o pondere din ce în ce mai mare. Atât de important este cum funcționează omul, ca un tot. Însă această clasificare a funcționării presupune o abordare multidisciplinară dincolo de partea medicală: și socială, și psihologică, și în comunitate. Acțiunea globală Rehabilitation 2030 își propune ca, până în 2030, să stimuleze dezvoltarea reabilitării.
O astfel de strategie ar trebui adaptată fiecărei țări. Însă există același principiu director, și anume că reabilitarea, ca strategie de sănătate, ca indicator al stării de sănătate, trebuie să devină extrem de importantă în toate țările.
Cum poate fi îmbunătățit traseul pacientului care are nevoie de recuperare medicală?
Cred că trebuie lucrat pe toate planurile: relația medic- pacient, medic de familie-medic specialist, informarea pacienților etc. În primul rând, trebuie ca medicii care tratează afecțiuni generatoare de dizabilitate (cardiologie, pneumologie, ortopedie, reumatologie, neurologie, neurochirurgie etc.) să recomande un program de reabilitare. Problema e că ne lovim de numărul insuficient de paturi. Intervenția de reabilitare nu este ieftină și sunt din ce în ce mai multe persoane care au nevoie de astfel de servicii medicale.
Care sunt prioritățile Societății Române de Reabilitare Medicală în perioada următoare, pe termen mediu-lung?
Prioritatea noastră este să aducem cât mai multă informație de actualitate membrilor noștri prin conferințe, congrese, prin materiale la care lucrăm, totodată apărând drepturile lor și promovând importanța specialității noastre. Foarte multă lume are impresia că pregătirea de rezidențiat pe care noi o facem în 5 ani poate fi preluată de oricare altă specialitate, doar pentru că boala ține de organul lor. Dar lucrurile nu stau așa. La nivel internațional și la Uniunea Europeană a medicilor specialiști (UEMS_PRM) există un curriculum dedicat specialității de medicină fizică și de reabilitare. Dar în mod cert este nevoie de o colaborare între specialitățile medicale.
Care ar fi concluziile celui de-al 46-lea Congres Național Anual de Medicină Fizică și de Reabilitare desfășurat recent?
În primul rând, suntem foarte mulțumiți că am beneficiat de prezența fizică a președintei Societății Internaționale de Medicină Fizică și de Reabilitare (ISPRM), prof. Francesca Gimigliano, cu care ați și avut ocazia să stați de vorbă în zilele congresului nostru național din luna octombrie a.c. Dânsa a subliniat importanța intervențiilor de reabilitare medicală și, totodată, a atras atenția asupra importanței educației în specialitate a rezidenților și asupra perfecționării profesionale continue a medicilor specialiști de Medicină Fizică și de Reabilitare. De asemenea, vrem să lărgim aria de discuție cu asociațiile de pacienți, cu diferite organizații nonguvernamentale care lucrează cu persoane cu dizabilități, pentru că există un beneficiu bilateral în acest sens. O altă concluzie este că lucrurile sunt foarte dinamice, într-o continuă schimbare, mai ales când vorbim de tehnologie și nu numai, și că întâlnirea specialiștilor cu ocazia unui congres de amploare (am avut aproape 700 de participanți) este deosebit de binevenită.
Specialitatea noastră este definită la nivel european și internațional ca specialitatea clinică medicală a dizabilității și funcționării. Medicul de medicină fizică și de reabilitare trebuie să vadă dincolo de aspectul pur medical, trebuie să vadă dizabilitatea, trebuie să vadă funcționarea. Încercăm să stimulăm această gândire.
de Valentina Grigore
