
Începând cu 3 februarie 2022, prin decizia nr. 115/2022 a prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă, publicată în Monitorul Oficial, Maria Mădălina Turza, consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, a fost numită la conducerea Departamentului pentru responsabilitate socială comunitară și grupuri vulnerabile.
Departamentul funcționează în cadrul Guvernului României, în subordinea premierului, și a fost înființat prin OUG nr. 105/2021 – privind aprobarea Programului Național de suport Din grijă pentru copii. „Înființarea acestui departament la nivelul guvernului marchează, în premieră, debutul unei etape importante, în care problematica drepturilor omului și a grupurilor vulnerabile din România devine o prioritate la nivelul cel mai înalt al executivului”, a declarat Mădălina Turza într-o postare pe pagina personală de FB. Potrivit acesteia, „rolul meu și, implicit, al departamentului este de a asigura coordonarea implementării Programului național de suport pentru copii, în contextul pandemiei de COVID–19, și de a facilita cooperarea interinstituțională și monitorizarea documentelor și a obiectivelor strategice ale României în domenii precum: drepturile copilului, victimele traficului de persoane, dizabilitate și alte categorii pentru care trebuie să avansăm din perspectiva echității și a drepturilor omului. Nu este o misiune ușoară, căci ea presupune ca probleme complexe și intersectoriale, așa cum sunt cele ce vizează grupurile vulnerabile, să își găsească rezolvarea prin multă muncă de leadership și colaborare cu specialiștii din toate domeniile, care trebuie să transforme în realitate obiective adesea mult rămase în urmă. Înseamnă mult efort de colaborare și facilitare a lucrului împreună al ministerelor și specialiștilor de la nivel central și până la nivel de comunitate. Acest tip de activitate nu-mi este străin, dar acum se va concretiza într-un demers structurat și cu obiective clare pe care, alături de partenerii instituționali și din societatea civilă, vom face tot ceea ce este uman posibil să le atingem. Metodic și organizat”.
BG
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate