Lupta împotriva COVID-19 va continua și în perioada următoare

mai 4, 2020

Pe perioada stării de urgență, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a transmis recomandarea ca, atunci când apare o problemă de sănătate, pacientul să se adreseze mai întâi telefonic medicului de familie, urmând ca acesta să decidă, după caz, dacă îi acordă o consultație la distanță, îl cheamă la cabinet pentru o consultație clasică sau îl direcționează către un medic specialist. Această recomandare va rămâne valabilă și în perioada următoare, când  CNAS  va promova toate reglementările referitoare la modalitatea de acordare a serviciilor medicale ce vor intra în vigoare.

O mare parte din măsurile de protecție instituite în sistemul de sănătate prin Ordonanțe militare, care s-au dovedit benefice pentru pacienți, vor fi menținute și în perioada următoare. Scopul menținerii acestora este limitarea răspândirii infecției cu virus SARS-COV-2 în rândul populației care accesează servicii medicale. În urma consultărilor cu specialiștii din domeniul sănătății vor fi stabilite reglementările necesare privind modul de acordare a serviciilor medicale, care vor face obiectul unui proiect de act normativ ce  va fi supus aprobării Executivului.

Limitarea răspândirii noului coronavirus și accesul în siguranță la servicii medicale vor rămâne prioritare în sistemul de sănătate.

„O parte din restricțiile instituite prin Ordonanțele militare vor fi înlocuite cu noi reglementări, dar este necesar și un grad mai mare de responsabilitate din partea populației. Facem apel către cetățeni să adopte în continuare un comportament prudent, în concordanță cu recomandările specialiștilor, pentru a preveni îmbolnăvirile cu COVID-19”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate