Interviu cu prof. dr. Leonard Azamfirei, membru în Comisia de Sănătate din Senatul României, rector al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.
Cum putem crește performanța sistemului de sănătate atunci când vorbim de îngrijirile și tratamentul acordat bolnavilor din România? Este suficientă finanțarea alocată sănătății pentru o calitate crescută a serviciilor medicale? „Întotdeauna va exista o discrepanță între nevoi, întotdeauna mai mari, și resurse, întotdeauna insuficiente. Aici este vorba însă de prioritizarea resurselor existente”, răspunde prof. dr. Leonard Azamfirei.
Fumatul și poluarea sunt factori de risc majori pentru numeroase boli cronice, printre care și BPOC. Ce putem face, din punct de vedere legislativ, pentru eliminarea (sau reducerea cât mai semnificativă) a acestor factori?
Studii recente ale Societății Române de Pneumologie arată că incidenţa BPOC în România este de 8,9%, principalul factor de risc al bolii fiind fumatul. Sunt date extrem de îngrijorătoare. Măsurile legislative privind limitarea fumatului în anumite locuri și consilierea psihologică privind renunțarea la fumat au dat rezultate și au crescut rata renunțării la fumat. În același timp, măsurile de prevenție, accesul la investigații de ultimă generație, precum și o abordare multidisciplinară îmbunătățesc calitatea vieții pacienților cu BPOC. Cred însă că măsura cea mai importantă este cea care se referă la educația pentru sănătate, care trebuie integrată la nivel școlar, la fiecare nivel de vârstă, cu înțelepciune. Există modele care au trecut proba timpului și care pot fi preluate și la noi.
Apel la responsabilitate
Pandemia a arătat neajunsurile sistemului de sănătate, cu efecte grave asupra persoanelor cu boli cronice (mai ales cele din sfera pulmonară/respiratorie, patologii în care spitalele au fost transformate în suport COVID). Ce măsuri considerați că sunt necesare pentru o „revenire” la normalitate?
Voi face din nou apel la responsabilitate. Fiecare dintre noi trebuie să facă un efort pentru a stopa răspândirea virusului. Revenirea la normalitate poate avea loc prin vaccinare, iar țările în care rata de imunizare este ridicată au ajuns la normalitate. La fel de important este să le transmitem oamenilor încredere și să-i îndrumăm să se informeze din surse credibile.
În luna mai, când am organizat la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș primele maratoane de vaccinare, am stat de vorbă cu cetățenii și i-am întrebat de ce au venit la UMFST pentru vaccinare când puteau merge la un centru mai apropiat. Răspunsul primit m-a umplut de bucurie: „Pentru că aici, la Universitate, ne-am simțit mai în siguranță.” Siguranța este la fel de mare în fiecare centru de vaccinare, dar încrederea pe care o au oamenii în Universitate, în cei care au fost voluntari sub cupola acestei instituții de învățământ superior, mă face să cred că trebuie să rămânem la fel de dispuși să răspundem nevoilor celor din jur. Așadar, printr-un efort colectiv și multă responsabilitate, ne putem îndrepta către normalitatea pe care ne-o dorim cu toții.
Spunem că pacienții educați pot fi parteneri ai medicilor, însă inițiativele educative sunt doar punctuale și insuficiente. Ce se poate face pentru ca educația în Sănătate să nu mai fie doar un concept pe hârtie?
În primul rând, vorbim despre educația pentru sănătate, iar bazele acesteia ar trebui puse în școală prin dobândirea unor atitudini și comportamente sănătoase, astfel încât un tânăr informat să devină un adult responsabil. În al doilea rând, educația pentru sănătate trebuie să continue pe tot parcursul vieții unui om, iar aici aș readuce în discuție importanța prevenției. În al treilea rând, este extrem de importantă comunicarea medic-pacient, începând cu medicul de familie, care este primul contact al pacientului cu sistemul de sănătate. Medicul de familie trebuie să redevină cheia de boltă a sistemului medical din România.
Subfinanțare versus vicii de organizare
Când se vorbește despre sistemul de sănătate, un motiv care este invocat de fiecare dată pentru justificarea lipsei de performanță a sistemului este subfinanțarea. Este corect sau de multe ori e o scuză?
Este corect doar parțial. Întotdeauna va exista o discrepanță între nevoi, întotdeauna mai mari, și resurse, întotdeauna insuficiente. Aici este vorba însă de prioritizarea resurselor existente. Cheltuielile pentru sistemul de sănătate din România, departe de a se compara cu media europeană (5,6% din PIB la noi față de 9,9%, media EU în 2018), totuși au crescut în valori absolute în ultimii ani. Întrebarea fundamentală este însă: această creștere se regăsește în mod semnificativ, la nivel de sistem, în calitatea serviciilor medicale publice? Cât de mare este discrepanța dintre serviciile medicale din mediul urban și mediul rural, dintre clinicile universitare și cele non-universitare? Există drenaje financiare într-o zonă gri, cunoscute, acceptate tacit, care, prin multiplicare, accentuează subfinanțarea oricum existentă? Așa încât lipsa de performanță o putem explica doar parțial prin subfinanțare, dar într-o bună măsură o putem pune și pe seama unui sistem care are vicii de organizare majore.
de Valentina Grigore
