Investiție de peste 2 milioane de euro într-un program pentru asistenți medicali

ianuarie 30, 2020

Începând din septembrie 2020, în România va fi disponibil  un program de licență de 3 ani, livrat de Coventry University în limba engleză, similar cu cel pe care îl urmează asistenții medicali din Marea Britanie.

Studenții admiși beneficiază de îndrumarea profesorilor britanici de la Coventry University, recunoscută ca Gold Standard în 2019 în învățare și predare și universitatea a cărei facultate de asistenți medicali și moașe este considerată a treia din Marea Britanie, conform Guardian 2019.

Primul program academic dedicat asistenților medicali, cu diplomă oferită de o facultate internațională, reprezintă o inițiativă Rețeaua de Sănătate Regina Maria și Grupul Educativa și se derulează prin Academia Europeană pentru Asistenți Medicali, fondată în colaborare cu COVENTRY UNIVERSITY din Marea Britanie.

„Investiția în acest proiect este de peste 2 milioane de euro și este o investiție în viitorul României și în acei tineri care vor o carieră într-o profesie vocațională, în cei care își doresc să devină lideri ai unor echipe medicale într-un sistem aflat în continuă creștere. Facultatea le va oferi tinerilor posibilitatea de a beneficia de dotări moderne,acces la training și resurse care imităîn cel mai înalt grad situațiile de viață reală, punând la dispoziția studenților resursele materiale, umane și facilitățile necesare pentru o formare profesională de cea mai bună calitate. Am găsit în Coventry University un partener excelent pentru a ne raporta la standardele cele mai înalte în ceea ce privește sistemul de învățare, iar împreună ne dorim să punem această meserie într-un loc în care să îi fie într-adevăr recunoscută importanța și valoarea.“, a declarat Fady Chreih, CEO Reţeaua de sănătate Regina Maria.

Potrivit lui  Alexandru Ghiță, Președinte al Grupului EDUCATIVA, „Academia Europeană pentru Asistenți Medicali oferă tinerilor din România acces nemijlocit la un program educațional care se distinge prin cel mai bun model de predare-învățare, cele mai moderne facilități de training, cele mai multe resurse academice și oportunități de practică, toate furnizate de cea mai bună universitate modernă din Marea Britanie și armonizate cu cerințele instituției naționale de formare a asistenților –OAMGMAMR”.

Modelul educațional al Academiei presupune ca 75% din învățare să se întâmple în practică, potrivit standardelor NHS (National Health Services) din Marea Britanie, oferind astfel studenților educație modernă la standarde internaționale. Absolvenții vor putea lucra în cadrul rețelei sau oriunde altundeva în sistemul de stat sau privat, în România sau în străinătate.

Demararea acestui parteneriat pentru a atrage mii de tineri către profesia de asistenți medicali are loc în anul 2020, declarat de Oganizația Mondială a Sănătății ca fiind anul asistentei medicale și al moașei. Inițiativele din parteneriat cuprind, printre altele, lansarea unui program de licență dedicat asistenților medicali juniori, care vor fi instruiți de către Coventry University chiar în Romania, precum și o campanie națională de comunicare, cu activitățiîn 263 de licee, care va inspira mai mulți tineri să aleagă această carieră.

Bogdan Guță

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate