Interviu cu Tudor Pop, membru al Comisiei pentru Sănătate și familie din Camera Deputaților
În România, infecțiile nosocomiale sunt mult subraportate de către spitale. Care sunt motivele? Care este dimensiunea reală a
infecțiilor nosocomiale?
Din nefericire, nu cunoaștem numărul infecțiilor asociate asistenței medicale (IAAM) din România. Doar îl presupunem, pentru că avem, în general, o problemă cu recunoașterea problemelor cu care ne confruntăm. Preferăm să le ascundem sub preș, ca și cum ele ar dispărea de acolo, dar în realitate ies și lovesc virulent. Până în 2011, raportarea infecțiilor din spitale era sancționată, dar după tragicul moment #Colectiv, în care multe dintre victime au căzut pradă acelui „avem de toate” combinat cu infecțiile intraspitalicești, s-a încercat printr-o serie de acte administrative încurajarea raportării, pentru că doar cunoscând dimensiunea problemei putem trata, acționa și preveni.
Într-adevăr, acest tip de infecții nu poate dispărea cu totul, nu există niciun spital în lume în care ele să nu fie prezente. Dar pot fi limitate, prevenite prin măsuri la care participă atât corpul medical, cât și pacienții și vizitatorii lor. Dar nu doar teama de sancțiuni a făcut ca raportarea să nu aibă legătură cu realitatea, ci și o anumită mentalitate a managerilor de spital și de secții, care pun în balanță imaginea proprie și a instituției cu situația reală. „Așa ceva nu se întâmplă în spitalul/secția mea” e în directă legătură cu perpetuarea sistemului de plăți informale care împiedică recunoașterea infecțiilor nosocomiale față de cel care a dat bani neimpozabili, întrucât recunoașterea ar putea fi un posibil factor de scădere a clientelei.
Subraportarea cazurilor de IAAM se întâmplă la toate nivelurile, de la medicul curant la spital sau Direcția de Sănătate Publică. În același timp, nu se realizează constant studii de prevalență de moment privind IAAM și, astfel, nu putem cunoaște cu adevărat numărul infecțiilor din spitalele din România. De altfel, ultimul studiu de prevalență de moment efectuat în anii 2016-2017 la nivel european a indicat o incidență de 5,9% pentru cele 40 de spitale participante din România, foarte aproape de media europeană, dar de 10 ori peste cea rezultată din raportările oficiale ale spitalelor noastre.
Trebuie, totuși, înțeles că prin raportarea corectă a IAAM spitalul se expune unor multiple erori de interpretare și atacuri din partea pacienților, corpului medical, presei ori autorităților, care reacționează la stimulul presei și care, de regulă, aplică sancțiuni pe tiparul „vă dăm capul lui Moțoc sau pe acarul Păun” fără a schimba cu adevărat nimic.
Diagnostic, îngrijire și supraveghere
Ce măsuri se pot lua pentru limitarea acestor infecții?
Măsuri simple, precum spălatul pe mâini înainte și după orice procedură medicală. Oricât de banal ar suna, acest spălat pe mâini e esențial în limitarea circulației bacteriilor în spitale, alături de curățenia și dezinfecția efectuate zilnic. Există o serie de proceduri și protocoale și în prezent, ele trebuie doar respectate judicios.
Modalitățile prin care aceste infecții pot fi limitate merg pe trei componente: diagnosticul, îngrijirea și supravegherea. Cele menționate mai sus țin, alături de altele, de prevenire. Efectuarea de teste de diagnostic microbiologic și de screening pentru a putea depista pacienții infectați sau colonizați cu microorganisme ce reprezintă un risc major epidemiologic, izolarea sau gruparea acestora într-un singur compartiment sau secție de patologie infecțioasă, asigurarea personalului dedicat exclusiv îngrijirii acestor pacienți și un tratament antibiotic adecvat, cu suportul medicilor infecționiști, astfel încât să se reducă excesul și erorile de tratament antibiotic, sunt câteva dintre măsurile care țin de diagnostic și îngrijire. Procesul de supraveghere a infecțiilor este la fel de important, pentru că el ține sub control focarele și le limitează.
Pe lângă aceste trei direcții, alte măsuri care contribuie la spitale mai puțin infectate sunt cele care țin de mentalitatea corpului medical și a pacienților. Avem nevoie de o cultură a colaborării, a cooperării și înțelegerii eforturilor comune pe care trebuie să le facem pentru a diminua infecțiile și, de multe ori, morțile evitabile. Conformarea pacientului la măsurile de prevenire a infecțiilor și la tratamentul recomandat este de dorit, precum și informarea lui corectă de către medici și asistenți cu privire la regulile pe care trebuie să le urmeze pe durata internării și după externare.
Multe dintre aceste infecții apar din cauza utilizării excesive a antibioticelor, fenomen care se manifestă la nivel global. Cum putem combate aceste percepții ale românilor că antibioticul este bun la orice și oricând? Cum putem îmbunătăți comunicarea dintre medic și pacient în sensul evitării consumului excesiv de antibiotice?
Acest aspect are nevoie de o muncă fără întrerupere și constantă de informare, atât din partea Ministerului Sănătății, prin campanii naționale, cât și din partea medicilor de familie, asupra efectelor antibioticelor. Farmaciștii au, la rândul lor, responsabilitatea legală de a nu elibera antibiotice fără prescrierea medicului , dar și pe aceea de a informa pacientul asupra efectelor secundare. Aș merge mai departe și aș spune că educația privind antibioticele poate fi parte a educației sanitare predate în școală. Medicii ar putea să prescrie cât mai rar antibiotice cu risc major de a declanșa infecțiile cu Clostridium difficile – cele mai răspândite de la noi.
Legea, depusă în mai la Senat
Care sunt cele mai importante prevederi ale Legii pentru prevenirea, tratamentul și raportarea infecțiilor intraspitalicești? (și cel mai ușor/rapid
de îndeplinit, totodată?)
Legea a fost depusă în luna mai la Senat și urmează procedura parlamentară obișnuită. Cele mai importante prevederi, precum și alte informații utile ce pot contribui la educarea publicului pot fi regăsite pe site-ul creat special pentru promovarea acestei legi, www.stopnosocomiale.ro și pe pagina cu același nume de pe Facebook. Mai mult, am inițiat o petiție și îi invit pe toți cititorii dvs. să o semneze și să se alăture celor aproape 1.500 de cetățeni care au semnat deja pentru reducerea infecțiilor din spitalele românești.
Prevederi legate de prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale sunt prevăzute și în alte acte normative, dar cu rang inferior față de o lege, de aceea este necesară abordarea separată a acestei probleme majore de siguranță a pacientului, neglijată multă vreme în România. Printre principalele prevederi ale legii se numără înființarea, prin hotărâre de guvern, a unui comitet național pentru prevenirea și limitarea IAAM, cu scopul unei mai bune coordonări a activităților în domeniul prevenirii, supravegherii și îngrijirii IAAM.
Aminteam de subraportare mai devreme. Prin actuala lege, dorim obținerea unei imagini cât mai apropiate de realitate a IAAM în România, prin stimularea raportării cazurilor de IAAM și prin studii de prevalență de moment. Adoptarea anuală a unor planuri clare de prevenire a IAAM și de utilizare judicioasă a antibioticelor, adaptate activităților și problemelor specifice, nu numai în fiecare spital, ci și în centrele rezidențiale, și aplicarea acestora e o altă măsură imediată. Programele de studii pentru medici și asistenți medicali trebuie modificate și actualizate cu tematici legate de IAAM și utilizarea antibioticelor, iar completarea cu activități de formare continuă pentru întregul personal din unitățile medicale este mai mult decât necesară. Tot imediat, trebuie asigurat un cadru pentru finanțări distincte, de la nivel central, a activităților legate de prevenția IAAM, precum și decontarea îngrijirilor pacienților diagnosticați și raportați cu infecții nosocomiale, cu scopul stimulării raportării. Pe termene mediu și lung, sunt necesare construirea și amenajarea de infrastructură adecvată pentru izolarea pacienților în fiecare spital, înființarea de laboratoare de microbiologie în spitale și creșterea calității activității lor, încât să contribuie la depistarea rapidă a infecțiilor și a colonizărilor. Dar fără personal suficient, cu pregătire adecvată, rațional distribuit în unitățile medicale și cu atribuții bine definite, în domeniile care se ocupă de microorganism și infecții – epidemiologie, boli infecțioase, microbiologie –, nu putem produce o schimbare consistentă în sistem.
Există și o componentă de educație a pacienților în această inițiativă?
Da, există prevăzut în lege un întreg capitol privitor la Informarea publică cu privire la riscurile legate de IAAM. Acel comitet național pe care l-am menționat va elabora anual un plan de informare publică cu privire la ceea ce reprezintă IAAM, modalitățile de apariție şi măsurile de prevenire a acestora, inclusiv responsabilitățile pacienților și vizitatorilor, iar Ministerul Sănătății va fi cel care va asigura resursele necesare pentru implementarea planului de informare şi educare
în mod continuu a publicului nespecialist. Fără informarea corectă și susținută a publicului privind măsurile de prevenire ce trebuie respectate de pacienți și de vizitatori, fără informarea asupra principiilor utilizării judicioase a antibioticelor consumate excesiv la noi, nu vom putea înainta pe drumul limitării nosocomialelor.
Folclor sau nu, multă lume spune că „a luat ceva” din spital. În cazurile dovedite de infecții nosocomiale, ce pot face pacienții?
Nu este neapărat folclor, ci o realitate. Trebuie să înțelegem cu toții că nu există niciunde în lume un spital fără infecții asociate asistenței medicale. E o utopie să credem asta. Dar în cele mai multe locuri din această lume există protocoale și proceduri care sunt respectate, or, asta este ceea ce trebuie să facem și noi, fie că suntem cadru medical, pacient sau vizitator. Fără informare corectă, continuă și conformare la reguli, este puțin probabil ca rezultatul să fie altul.
Pacienții diagnosticați cu o bacterie multirezistentă trebuie în primul rând informați despre ce înseamnă acest lucru și care sunt riscurile de contagiune la care îi pot supune pe cei din jur, alți pacienți, personal medical, rude. De aceea, este esențial să își limiteze interacțiunile cu cei din jur și să respecte măsurile pe care personalul medical le impune. Banalul spălat pe mâini periodic este, și de data aceasta, element-cheie în prevenirea răspândirii infecțiilor. Mai poate face un lucru pacientul, nu doar cel diagnosticat cu infecție nosocomială, el poate să solicite personalului medical să respecte regulile de prevenire a infecțiilor: igiena mâinilor, purtarea echipamentului de protecție, curățenia mediului din spital. Trebuie să învățăm că și pacientul are drepturi, iar cel la sănătate este fundamental, dar acesta trebuie exersat cuviincios și politicos. Acest aspect ține de schimbarea mentalităților, a relațiilor, a culturii care guvernează în prezent spitalele din România.
de Valentina Grigore
