Interviu cu dr. Levente Vass, medic urolog, secretarul Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților
„Eșecul pieței și monopolurile sunt omniprezente”
Cine este Levente Vass?
Este medic primar urolog, medic specialist de sănătate publică și management sanitar, a doua specialitate. Mi-am făcut masteratul în management sanitar între anii 2000 și 2003 la Budapesta, am terminat facultatea la Tg. Mureș, timp de 12 ani am fost asistent universitar de urologie, am fost directorul medical al spitalelor din Târgu Mureș timp de doi ani, în 2007 și 2008 și am fost consilierul domnilor miniștri Cseke Attila și Ladislau Ritli între anii 2010 și 2012, iar acum sunt parlamentar, deputat UDMR de Mureș și sunt secretarul Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților.
Până în 2010, când am ajuns la Ministerul Sănătății, nu am avut ocazia să folosesc toată terminologia și toate noțiunile pe care le-am învățat în străinătate. Ca și director medical, în 2007-2008 mă bazam mai mult pe experiența mea de fost conducător al unor asociații studențești: era important să știu să interrelaționez cu oamenii, cu șefii de secții, să explic problemele și să găsesc soluții la ele pentru că în spital tot timpul era ceva de rezolvat. În 2010 însă, lucrurile s-au schimbat. Lucrând în Ministerul Sănătății am putut să folosesc toate cunoștințele macroeconomice și macro-sanitare pe care le-am învățat la începutul anilor 2000 și erau de actualitate imediată. Este drept că acolo a început mai devreme reforma sistemului sanitar astfel că experiența lor mi-a fost de folos aici, în țară.
Patologia urologică este grea, dar mai ales complexă. Cum ați îmbinat-o cu funcțiile administrative?
Niciodată nu le-am practicat împreună. Întotdeauna una era împinsă în spate. Astăzi mă mai ocup de urologie doar la nivel de hobby. Le mai explic pacienților, îi direcționez unde trebuie să meargă, dar nu am cabinet. Când am devenit director medical am zis că nu mai fac operații mari, radicale, de oncologie urologică. Când am devenit consilier în minister am decis că voi face numai ambulator și doar operații endoscopice. Însă atunci când am făcut pasul spre funcția de deputat, am zis că voi sta de vorbă cu pacienții dar îi voi direcționa către un spital județean, către un centru universitar și către cea mai bună soluție pentru boala și pacientul respectiv.
Ce politici de sănătate credeți că lipsesc din România în momentul de față?
Părerea mea este că în sistemul nostru sanitar lipsesc câteva decizii principiale. Accept și susțin neutralitatea sectorială: nu contează cine este proprietarul, contează ce fel de servicii cumpărăm de pe piață astfel încât să vină în ajutorul pacienților noștri. Însă ar trebui să decidem dacă vrem un sistem public, un sistem privat sau un sistem mixt în care banii care există sunt împărțiți pe criterii foarte bine explicate populației și decidenților. Pentru că decidenții, de cele mai multe ori nu sunt medici, ci sunt din sistemul de finanțe sau din cel politic.
Toată lumea vorbește despre conceptul potrivit căruia pacientul trebuie să fie în centrul actului medical, dar nimeni nu definește ce presupune acest lucru. Un exemplu este propunerea mea legislativă, inițiativă semnată și de colegii mei, și care spune că pacientul care nu vrea să stea la rând la un ambulator public pentru o consultație de specialitate sau din vari motive nu vrea să se vadă că are boala respectivă și decide să meargă la un medic privat, să aibă dreptul să primească rețeta compensată și de la medicul care lucrează în privat. Tot de aici să primească și biletul de trimitere compensat către o investigație suplimentară de CT sau RMN sau chiar către un alt medic de specialitate. Acest pacient aduce un supliment de venit pentru sistemul sanitar pentru că plătește consultația cu 100-150 de lei. Medicul are libera practică, ar fi cel mai îndreptățit să decidă nevoia recomandării și al tratamentului. Corectitudinea astfel înțeleasă și facilitarea accesului la aceste drepturi ar putea fi principiile de bază al politicilor de sănătate ceea ce bine aplicate la nivelele sistemului sanitar, ar fi în stare să pună într-adevăr pacientul în mijlocul sistemului sanitar.
În acest moment sistemul neglijează pacientul trebuie să meargă înapoi la medicul de familie pentru un bilet de trimitere către o altă investigație. Problema este că medicul de familie, ca să poată să scrie acea rețetă compensată trebuie să deconteze consultația chiar dacă nu o face, după care se eliberează rețeta compensată sau un bilet de trimitere cu care iarăși trebuie să meargă pacientul nostru la un medic din sistemul public ca să primească un bilet de trimitere la RMN. Sunt circuite incluse artificial, care nu pot fi, nu ar trebui să fie justificate prin lipsa fondurilor. Și iată cum un astfel de proiect bine înțeles și susținut de colegi, ar putea să rezolve această problemă.
Dacă vrem un sistem public funcțional, atunci ne este permis să dăm la privat numai un anumit procentaj din fondurile alocate sistemului sanitar. Sistemul public este un sistem în așteptare: trebuie să asigure urgențele, medicina de performanță, medicina primară etc, astfel costurile fixe pot fi bine determinate și nu pot fi neglijate. Iar privatul, absolut normal, încearcă să facă investiții fie pe un segment pe care vede că statul nu este capabil, fie într-o direcție în care ar putea racola pacienți mai ușor tratabili, cu costuri mai mici. Cu cât ies din sistemul public mai mulți astfel de pacienți, cu atât trebuie să crească pe unitate banii alocați pentru restul cazurilor. Într-un sistem sanitar cu principiile politicilor de sănătate prioritizate, finanțarea privatului nu ar însemna o povară iminentă. Eșecul pieței libere din sistemul sanitar poate fi corectat prin reglementări stricte și fără portițe. Predictibilitatea reformei ar însemna element esențial și indispensabil pentru capitalul privat sau public, autohton sau extern dornic să susțină serviciile sanitare publice cu deficiențe majore sau dezvoltarea celor complementar-inovative.
Știu că aveți o propunere și pentru decongestionarea ambulatoarelor din spitale. Care ar fi soluția?
Dezvoltarea ambulatoarelor private cu ajutorul medicilor care termină facultatea. Dacă pacienții nu au aproape de ei, în cartierele în care locuiesc, cabinete de pediatrie, de dermatologie etc, iar medicul de familie nu mai este după amiază, o să se ducă la urgență. Crearea posibilității ca ei să meargă la acest medic tânăr, amabil, având interesul și elanul să cunoască și mai mult pacientul, să îi explice mai mult, atunci am putea decongestiona serviciile de urgență, să scădem numărul internărilor făcute fără rost.
Ambulatoare publice și private ar trebui susținute financiar mai mult. Asta ar trebui să fie o strategie chiar forțat susținută de decidenți. Cititor de card, program de evidență, semnătură electronică, o asistentă să ajute, nu poți să pretinzi de la medicul din ambulator, fără o remunerare corect stabilită corectă. Listele de programări la ambulatoriile spitalelor publice sunt artificial ”ținute la un număr rezonabil de mic” , ajutat și de faptul că pacientul necăjit nu poate aștepta săptămâni întregi pentru un diagnostic și tratament. În consecință, asiguratul este împins către privat, fără să recunoască oficial cineva această stare de fapt. Propunerea noastră legislativă ar putea să fie un prim pas. Medicii tineri să fie invitați să amenajeze un cabinet pe specialitatea lor. CASMB nu face contracte zi de zi pentru că, susțin ei, sunt prea mulți urologi sau prea mulți ginecologi, psihiatrii, nu mai au bani să contracteze consultații, există contractul cadru, dar ar putea să îi ofere după evaluarea cabinetului, posibilitatea unui contract subsecvent pentru biletele de trimitere, pentru rețete compensate, ca și pentru concediile medicale, astfel ajutând medicul care dorește deservirea completă a pacientului.
Dacă medicul tânăr se apucă să facă consultațiile, după jumătate de an, un an, v-a începe să se gândească ce ar mai putea să dezvolte: să facă o puncție, să facă o spitalizare de zi, etc. Noi cei care ne ocupăm de conducerea sistemului la nivel administrativ, la nivel parlamentar, trebuie să avem grijă ca el să aibă tot interesul să meargă mai departe, să aibă chef de muncă, să fie întreprinzător.
Ar mai fi o problemă: protecția consumatorului ar trebui să se sesizeze pentru că unele consultații în privat sunt la prețuri aberante, chiar dacă principial stabilirea prețului la consultații ar fi dreptul medicului. Cu specificul aparte al sistemului sanitar, medicul respectiv poate reprezenta un monopol. Dacă avem un sistem public bazat pe solidaritate, și asigurați, atunci ar fi obligația noastră să deservim pacientul respectiv. Dacă în sistemul public este listă de așteptare, atunci la fel cum la medicamente statul impune un preț maxim, ar trebui să reglementeze foarte natural această problemă, ea ținând și de protecția consumatorului pentru că acel pacient a plătit serviciile respective, asigurările. Un medic educat, format în sistem public, cu logistica spitalelor publice la îndemâna lui într-un sistem nevoiaș de servicii medicale, nu poate stabili prețul pieței numai de capul lui. Ar merita să ne gândim și la acest aspect.
Dacă nu se poate rezolva această problemă din sistemul public de sănătate, ar trebui fie ca medicii să nu fie lăsați să plece în privat, fie le dai voie să mergă, dar la prețuri accesibile și pentru pacientul sărac.
Adică medicul care lucrează la stat să nu aibă voie să lucreze și la privat?
Ar fi o variantă de decizie politică. O decizie politică grea. Recunosc. Însă, dacă nu se face acest pas, totuși ar trebui să reglementăm măcar în parte dreptul medicului de a stabili un preț exorbitant de mare pentru consultații. Când nevoia-cererea crește, în principiu pe o piață liberă cresc și prețurile. Dar în sistemul sanitar nu există piață liberă, iar eșecul pieței și monopoalele sunt omniprezente. Dacă nevoile pacienților cresc, înseamnă că sistemul nu este în stare să rezolve această problemă. Pentru asta nu pacientul/asiguratul este de vină, ci sistemul. Administratori sistemului sanitar sunt obligați astfel să intervină și să reglementeze!
Având în vedere că de la anul vom avea președenția consiliului Uniunii Europene, din punctul dumneavoastră de vedere, care ar fi temele pe sănătate pe care ar trebui să le avem în prim plan?
Screening-ul. Ne place să zicem și prevenția, dar screening-ul ar fi foarte, foarte important și se poate face pentru că avem exact stabilite la ce vârstă și în ce condiții ar trebui să meargă pacienții la screening. Dacă am reuși să facem un plan eficient și sustenabil în trepte, am fi în stare să economisim bani fără alte intervenții majore pe sistemul sanitar.
Dacă aș mai putea să fac ceva, aș trimite lunar 100-150 de tineri la cursuri de management sanitar, finanțat de stat. Să meargă să vadă cum e sistemul, să avem oameni din ce în ce mai mulți care să se priceapă la sistem, să avem cât mai mulți gândire comună în ceea ce privește conceptele, observațiile noastre macro-sanitare.
Aceștia ar fi și medici?
În primul rând m-am gândit la manageri pe diferite domenii din sănătate, dar și medici. De exemplu, dacă la Târgu-Mureș avem lipsă de oncologi, atunci degeaba aduc un accelerator linear sau un spital nou de oncologie, până când nu mi-am făcut planul pentru resursa umană, începând de la rezident.
Mi-aș dori să pot trimite rezidentul la curs în străinătate, cu o bursă de la stat pentru doi ani într-o clinică de oncologie, să îi ofer posibilitatea să revină cu un salariu comparabil cu cel din străinătate pe domeniul din care am lipsă și cât timp este el plecat, în 2-3 ani să pregătesc centrul medical pentru dumnealui în sistemul public. Și atunci lucrurile se leagă. Dacă pierzi o specialitate, mai pierzi încă 2-3 din jurul ei, iar dacă rezolvi o specialitate mai trebuie să rezolvi încă 2-3 ca să ai un centru bun și să fie o conexiune pentru pacient.
Din fire sunt un optimist și sunt în mijlocul vieții mele profesionale. Am încredere că o să putem să facem un sistem complet funcțional și la noi în țară și încă vreau să lucrez la asta.
de Roxana Maticiuc
