
Țările care au redus consumul de antibiotice, atât la animale, cât și la oameni, au înregistrat o reducere a numărului de bacterii rezistente la antibiotice. Acest lucru reiese din cel de-al patrulea raport comun privind analiza integrată a consumului de agenți antimicrobieni și apariția rezistenței antimicrobiene (RAM) în bacteriile de la oameni și animale de la care se obțin alimente (JIACRA IV), publicat de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) și Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA).
Adoptând o abordare One Health, care recunoaște legătura dintre sănătatea oamenilor și cea a animalelor, raportul prezintă date colectate în principal între 2019 și 2021 privind consumul de antibiotice și RAM în Europa. Pentru prima dată în cadrul acestui proiect, cele trei agenții au analizat tendințele consumului de antimicrobiene și ale RAM în Escherichia coli (E. coli) atât la oameni, cât și la animalele de la care se obțin alimente. De asemenea, au analizat modul în care aceste tendințe se schimbă la oameni și la animalele de la care se obțin alimente în perioada 2014 – 2021. De exemplu, în acest interval de timp, consumul de antibiotice la animalele de la care se obțin alimente a scăzut cu 44%. Analiza efectuată de cele trei agenții a constatat că bacteriile E. coli, atât la animale, cât și la oameni, devin mai puțin rezistente la antibiotice, pe măsură ce se reduce consumul global de antibiotice. Acest lucru arată că tendințele îngrijorătoare în ceea ce privește rezistența la antibiotice pot fi inversate cu ajutorul unor acțiuni și politici adecvate. Raportul arată, de asemenea, că, la om, utilizarea unor grupuri importante de antibiotice, cum ar fi carbapenemele, cefalosporinele din a treia și a patra generație și chinolonele, este asociată cu rezistența la aceste antibiotice la E. coli de la om. De asemenea, utilizarea chinolonelor, a polimixinelor, a aminopenicilinelor și a tetraciclinelor la animalele de la care se obțin alimente este asociată cu rezistența la aceste antibiotice care apare la bacteriile E. coli de la animalele de la care se obțin alimente.
În plus, rezistența bacteriană la om poate fi legată de rezistența bacteriană la animalele de la care se obțin alimente. Două exemple evidențiate de raport sunt Campylobacter jejuni și Campylobacter coli, care pot fi găsite la animalele de la care se obțin alimente și se pot răspândi la oameni prin intermediul alimentelor.
Pentru prima dată, codul statistic utilizat pentru a efectua aceste analize este pus la dispoziția publicului împreună cu raportul, încurajând continuarea analizelor de către cercetători și alți experți interesați. RAM reprezintă o amenințare serioasă la adresa sănătății publice și animale. Se estimează că, în fiecare an, RAM provoacă moartea a peste 35 000 de persoane în Uniunea Europeană și în Spațiul Economic European (UE/SEE) și reprezintă o povară semnificativă pentru sistemele europene de sănătate, cu un cost aproximativ de 11,7 miliarde de euro pe an, conform Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Abordarea „O singură sănătate” pusă în aplicare prin cooperarea dintre ECDC, EFSA și EMA, precum și rezultatele prezentate în acest raport solicită:
- continuarea eforturilor de combatere a RAM la nivel național, european și mondial în sectorul uman și în cel al animalelor destinate producției de alimente;
- supravegherea armonizată a consumului de antimicrobiene și a RAM în sectorul uman și în cel animal;
- studii specifice pentru a înțelege mai bine răspândirea RAM.
Date suplimentare privind RAM vor fi disponibile în raportul anual comun EFSA-CEDC privind rezistența antimicrobiană, care analizează situația RAM la bacteriile care afectează oamenii, animalele și alimentele.