
Aproximativ 80.000 de oameni ar putea muri dacă ar izbucni o epidemie de infecții rezistente la antibiotice, avertizează reprezentanții guvernului britanic într-un document. Experții în sănătate publică susțin că o astfel de epidemie ar putea afecta 200.000 de oameni, fiind fatală la două din cinci persoane.
Autorii documentului atrag atenția că numărul de infecții „complicate” de rezistența antimicrobiană ar putea crește semnificativ în următorii 20 de ani: „Fără antibiotice eficiente, chiar și intervențiile chirurgicale minore și operațiile de rutină ar putea deveni proceduri cu risc ridicat, fapt care ar conduce la creșterea perioadei de boală și, în cele din urmă, la decese premature”.
Printre procedurile care ar putea deveni periculoase în următoarele decenii se numără transplantul de organe și operațiile la nivelul intestinului. În opinia specialiștilor, ar putea deveni nesigure inclusiv anumite tratamente pentru cancer. Prin urmare, reprezentanții guvernului britanic colaborează cu alți parteneri internaționali pentru a combate această problemă globală de sănătate reprezentată de rezistența antimicrobiană.
Reamintim că prim-ministrul David Cameron a avertizat anterior că lumea ar putea fi „aruncată înapoi în Evul Mediu al medicinei” dacă nu se iau măsuri pentru a face față amenințării ridicate de rezistența la antibiotice. La rândul său, șeful Colegiului Medicilor din Anglia, Dame Sally Davies, descria această problemă ca fiind o adevărată “bombă cu ceas”.
Consumul de antibiotice în Marea Britanie a continuat să crească semnificativ în ultimul timp, iar Institutul Național pentru Sănătate și Excelență a făcut apel la medici să pună sub semnul întrebării activitatea colegilor care prescriu prea multe.
Sursa: www.bbc.com
Mirabela Viașu