România trebuie să se pregătească și să folosească GreenDeal pentru a-și moderniza industria, pentru a crea creștere economică și a aduce bunăstare cetățenilor, a declarat eurodeputatul Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European (PE).
„Vom primi 757,1 milioane de euro din Fondul pentru o tranziție justă cu scopul de a ajuta regiunilor cu industrii bazate pe combustibili fosili să treacă la surse de energie regenerabilă și să să ne atingem obiectivele de mediu. Specialiștii trebuie să vorbească mai mult în această perioadă, iar politicul trebuie să știe să aducă mai des la aceeași masă experții, oamenii de business, administratorii, băncile, astfel încât să fie un proces comun, al tuturor, care să dezvolte oportunități și beneficii pentru România. Suntem datori să lucrăm împreună pentru o economie românească puternică, dinamică, capabilă de progres, care să fie un competitor serios pe piața europeană și internațională” a mai adăugat europarlamentarul Cristian Bușoi, organizator, în numele delegației PNL din PE, al dezbaterii „Green Deal România. Finanțare, Strategie, Provocări și Soluții” desfășurate joi, 20 februarie, la Camera de Comerț și Industrie a României.
„Green Deal România. Finanțare, Strategie, Provocări și Soluții” a fost primul eveniment de acest gen realizat în România, în care organizatorii și-au propus o discuție deschisă, o dezbatere referitoare la ce provocări ne așteaptă și cum trebuie să ne pregătim în prezent, pentru viitor. La manifestare a fost prezent prim – ministrul României, Ludovic Orban, europarlamentarii Delegației PNL din Parlamentul European, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile.
Bogdan Guță