Politici de Sanatate

Epidemiologia, în prag de pensionare

26 decembrie
20:06 2019
Epidemiologia, în prag de pensionare

Interviu cu dr. Adriana Pistol, director Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, vicepreședinte Societatea Română de Epidemiologie

Una dintre politicile publice esențiale și care suferă foarte mult în acest moment este cea legată de vaccinare, fie că vorbim despre vaccinarea antigripală, fie despre cea anti-HPV. Cum ar trebui făcută comunicarea astfel încât campania de vaccinare să fie una eficientă?

În primul rând, nu trebuie să uităm că atunci când campania de vaccinare anti-HPV a eșuat, acest lucru s-a întâmplat din lipsă de comunicare, nu din proastă comunicare. A fost o proastă organizare, destul de ad-hoc, prin utilizarea a două produse diferite în același timp, ceea ce a ridicat numeroase semne de întrebare în rândul populației. Îmi amintesc că pe atunci mă întrebam cum se poate face diferențierea, care școală primește un vaccin, care îl primește pe celălalt? De la ce s-a pornit cu ideea de a cumpăra ambele produse, până la ce s-a ajuns a fost o diferență foarte mare. S-a creat foarte multă suspiciune și ultima fărâmă de încredere s-a distrus prin punerea părintelui să semneze că este de acord să-și vaccineze copilul. Întotdeauna, acordul a fost prezumat: dacă ai venit la mine în cabinet, înseamnă că ești de acord să îți vaccinezi copilul. Dacă refuzi, ok, semnezi că refuzi și îți asumi.

Sunt foarte multe aspecte importante care s-au întâmplat atunci și pe care nu trebuie să le uităm. Tu, ca stat, trebuie să îi oferi părintelui garanția că îți asumi actul medical. Bineînțeles că și părintele are și partea lui de responsabilitate, dar nu poți să îl pui să semneze orice mișcă. Vaccinarea nu trebuie privită ca un act medical asemănător unei operații, de exemplu.

Acum s-a mers pe solicitări de vaccinare. Anul acesta, s-a cumpărat numărul de doze cerut de părinți în ultimii doi ani. Cine își dorește cu adevărat să își vaccineze copilul face o cerere și primește doza necesară. Numărul de cereri a mai crescut în acest an, iar Ministerul Sănătății a încheiat un acord-cadru pe câțiva ani, prin urmare vaccinul va fi livrat mult mai frecvent. Urmează să vedem cum funcționează.

Legea Vaccinării este în Camera Deputaților acum, unde a ajuns de câteva luni. Sunt diverse polemici în legătură cu obligativitatea vaccinării și a sancțiunilor. În ce direcție credeți că ar fi bine să mergem?

Suntem o țară europeană și vrem să fim tratați ca atare. În Franța, de exemplu, vaccinarea este obligatorie prin lege. A fost obligatorie dintotdeauna pentru trei boli: difterie, tetanos, poliomielită. După toată evoluția epidemiilor de rujeolă din Europa, Franța și-a schimbat legea și a introdus mult mai multe boli: rubeolă, rujeolă, oreion. În Germania, la fel, vaccinarea este obligatorie. În Statele Unite, vaccinarea a fost dintotdeauna obligatorie, însă recent au crescut și ei numărul de vaccinuri obligatorii. Orice formă ar îmbrăca întregul proces de vaccinare, finalitatea este aceeași: copilul este vaccinat.

Legea este cumva aceeași și la noi: nu te aleargă nimeni să te vaccineze, dar avem o formulare care susține solicitarea ca la intrarea într-o colectivitate copilul să aibă dovada vaccinării. Deci vaccinarea este obligatorie doar dacă vrei să faci parte dintr-o mare colectivitate, nu în orice condiții. Iar legea noastră este și mai relaxată față de alte țări, pentru că avem prevăzut un an de grație în care ai timp să te gândești, să interacționezi cu personalul medical și să ai parte de consiliere. La noi nu te dă nimeni afară din școală, dar în caz de epidemie, ești primul care trebuie să stai acasă pentru a nu lua boala. Vorbim, deci, despre o obligație civică, așa cum este și în celelalte țări.

Ce modificări legislative ați face în privința vaccinării?

Consider că este necesară compensarea vaccinurilor pentru categoriile populaționale care au nevoie de anumite vaccinuri. Ar fi normal ca vaccinul gripal să fie compensat pentru toți bolnavii cronici. Acest lucru se întâmplă în foarte multe state europene și este un gest capabil să reducă foarte mult riscul ca pacientul să facă o boală extrem de severă, cu spitalizări nenumărate. Ar fi măsura cea mai eficientă care ar putea reduce costurile de tratament și de internări. Acești bolnavi cronici, în funcție de categoria lor, au nevoie și de alte vaccinuri. Vă dați seama că la cei transplantați, la cei splenectomizați, la dializați sunt recomandate anumite vaccinuri.

Poate că după ce ne schimbăm puțin mentalitatea și facem, în cadrul programelor de prevenție, atât screening pentru cancerul de col uterin, cât și vaccinarea anti-HPV în paralel, vom începe să vaccinăm și băieții. Sunt state care nu fac diferențe între fete și băieți în ceea ce privește vaccinul HPV. Există și alte tipuri de cancere care pot să apară și la băieți, alte tipuri de leziuni, dar întâi de toate ei sunt purtători de virus HPV. Și atunci, dacă ai ca politică de sănătate publică să reduci foarte mult incidența cancerului de col, trebuie să lucrezi pe toate palierele pentru a avea cel mai mare impact.

O altă problemă de politici de sănătate este rezistența la antibiotice, capitol la care suntem printre campionii Europei. Una dintre măsurile care ar putea să lupte cu acest fenomen ar fi echipele interdisciplinare care să colaboreze și să lucreze în interesul pacientului. Echipa ideală în viziunea mea este cu epidemiologul, microbiologul, infecționistul și farmacistul clinician care să țină în frâu acest domeniu al utilizării antibioticelor. Problema este că partea de epidemiologie moare pe zi ce trece, iar în țară este și mai jale decât aici.

De câte persoane ar mai fi nevoie?

Aproape că nu mai există, nimic nu se acoperă. Media de vârstă a specialiștilor de la noi din țară este de peste 55 de ani. Trebuie să vină tinerii din urmă pentru că în curând se pensionează toți, sunt județe care nu au niciun epidemiolog și județe care în curând nu vor mai avea epidemiologi. Satu Mare a rămas fără, Giurgiu nu are de mult, Ialomița nu are epidemiolog, Vaslui are unul singur și acesta este nevoit să-și împartă timpul între mai multe atribuții deodată, pentru că nu are cine să rezolve problemele. În mod normal, ar trebui să fie câte un epidemiolog sau doi în fiecare spital și nu se întâmplă acest lucru, iar în DSP-uri ar trebui să fie numărul de epidemiologi în concordanță cu nevoile locale.

Cât de bine stăm la capitolul statistici?

Statistica este un sector în care nu s-au schimbat prea multe și ne-ar fi de mare ajutor o situație mai clară, pe multe zone de interes. În primul rând, din punctul de vedere al statisticilor, unitățile sanitare din toată țara au o „politică” de respingere a oricărui tip de raportare. O fac pentru că trebuie, fără să-i înțeleagă relevanța, o fac superficial, fără să discearnă ceea ce fac și, prin urmare, ajung la nivel național date discordante. Poate că este și o reacție de respingere din cauza vremurilor trecute, când toată lumea era pe stilul „raportat, să trăiți”, iar acum se simte vântul de libertate. Imaginați-vă ce se întâmplă dacă nu raportează cineva un caz de cine știe ce boală care în 24 de ore se poate împrăștia într-o populație numeroasă. În plus, statistica românească are nevoie de actualizări, modificări. Este un domeniu asupra căruia niciun ministru nu s-a aplecat să-l revizuiască, să îl reorganizeze, să îl pună pe baze mai noi. În sistem încă este formularistică nulă și inutilă, pentru că pe vremuri se cereau multe date cu utilitate mică, au rămas în continuare multe, ceea ce favorizează această idee de rejectare din partea tuturor. Sistemul trebuie adus la nivel european și ar trebui solicitate datele cu adevărat utile.

 

de Roxana Maticiuc

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: