Politici de Sanatate

Economia nesănătoasă a sistemului medical

20 august
16:41 2016
Economia nesănătoasă a sistemului medical

Interviu cu Ioana Petrescu, fost ministru de Finanțe

În România, principiile de bază ale economiei nu funcționează în sistemul sanitar și nici nu ar fi posibil atât timp cât nu se ține cont de ele în momentul în care se scriu politicile publice de sănătate. Mai mult, în vreme ce, în alte țări, health economics este materie de studiu în facultate, noi nu avem nici măcar un master în domeniul economiei sistemului de sănătate. de Roxana Maticiuc

Ați fost ministru de finanțe, sunteți specialist în economie.  Sunteți interesată de domeniul economiei sistemului medical? Aveți experiență și în acest domeniu?

Interesul meu pentru health economics (economia sistemului medical) a apărut din motive personale,  pe vremea când  eram încă în SUA.  În acea perioadă, mama mea era bolnavă de cancer. Am resimțit atunci brutal disfuncționalitățile din sistemul de sănătate din România. În țară  nu se găseau citostatice și mama a trebuit să aștepte mai multe luni fără tratament, deși boala era într-un stadiu avansat. Din fericire, mama este bine acum, dar de atunci am rămas interesată de acest domeniu, de ceea  ce s-ar putea face astfel încât bolnavii să nu mai resimtă astfel de sincope majore în sistemul de sănătate și să poată primi la timp tratamentele de care au nevoie. De asemenea, m-am întrebat cum  poate deveni sistemul de sănătate mai eficient și din punct de vedere economic, pentru că, evident, lipsa citostaticelor era generată și de greșeli de natură economică. La Harvard, am avut oportunitatea să lucrez ca asistentă cu profesorul David Cutler, un eminent specialist pe acest domeniu. El este unul dintre economiștii care au creat „Obamacare”, o reformă majoră în sistemul de sănătate american. Am lucrat împreună  mai multe articole publicate în cărți de specialitate, în care am abordat teme precum metode de  îmbunătățire a stării de sănătate pentru populația americană, efectele obezității sau cele ale fumatului. Deși pentru teza de doctorat m-am axat pe fiscalitate și sancțiuni economice, și nu pe health economics, David Cutler a rămas unul dintre îndrumătorii mei de teză și am rămas interesată în continuare de acest domeniu. Mai târziu, la Universitatea Maryland,  am ținut cursuri pe teme de  microeconomie și de economie a țărilor în curs de  dezvoltare. Toate aceste cursuri  aveau în structura lor elemente  de politici publice în sănătate, precum vaccinarea, politici de încurajare a persoanelor cu dizabilități pentru a se întoarce în câmpul muncii, efectele îmbunătățirii infrastructurii apei de băut asupra sănătății și multe altele.

În ce măsură considerați că se regăsesc  conceptele de economie a sistemului sanitar în politicile din România?

Aș spune că într-o mult prea mică măsură. Din păcate, pare că nu prea sunt înțelese în România principiile de bază ale economiei în sistemul sanitar și că nu se ține cont de acestea atunci când se decid  politicile publice de sănătate.

Un exemplu în acest sens ar fi modul în care funcționează  sistemul  de asigurări de sănătate. Aici pare că regulile de bază ale acestui sistem nu sunt înțelese și, ca atare, sunt ignorate  în legislația românească. Prevederea conform căreia îți poți permite să nu contribui la fondul asigurărilor de sănătate o perioadă, și, atunci când apare nevoia unor servicii medicale, poți plăti contribuția aferentă a șapte salarii minime și ești considerat asigurat, încalcă orice logică economică. Ce firmă de asigurări auto, de exemplu, ar accepta să îți repare mașina pe care ai făcut-o zob, dacă nu ai plătit asigurarea? Ar fi, oare, posibil să accepte plata retroactivă a asigurării pe câteva luni în urmă și  să  te despăgubească pentru dauna de azi? Evident că nu. În aceste condiții nimeni nu ar mai plăti asigurarea înainte de a avea un accident și firma ar da faliment.  Asigurările publice de sănătate sunt o speță similară. Știm cu toții că fondurile sunt limitate. Prin această prevedere încurajăm oamenii să nu plătească decât atunci când au o problemă medicală. În acest fel vor fi și mai puțini bani la Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat (BASS). Putem adopta o prevedere conform căreia să îi considerăm asigurați fără obligația plății contribuției la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) pe toți cei cu venituri sub un anumit nivel. Cu asta sunt de acord, dar cu o verificare foarte strictă al fiecărui caz în parte. Însă, o persoană cu venituri peste acest nivel care nu a plătit asigurarea, nu ar trebui să poată să beneficieze de servicii medicale gratuite și ar trebui să plătească din buzunar serviciul medical, nu din fondurile celor care contribuie în sistem.

Un alt exemplu care generează ineficiență în sistemul de sănătate este reglementarea în domeniul donării de organe, conform careia căreia nu poți primi nicio plată sau folos de orice natură pentru tine sau pentru altul, dacă donezi un organ. Să ne înțelegem, nu vreau ca oamenii să își vândă rinichii!  Nu despre asta e vorba. Dar există în lume sisteme care salvează mult mai multe vieți prin transplantul de organe. Și nu medicii specialiști ne lipsesc. Din fericire, la acest capitol ne putem mândri cu foarte buni specialiști. Legea Sănătății, însă, îngustează opțiunile pacientului care are nevoie de transplant. Al Roth, laureat al premiului Nobel în economie, și fost profesor la Harvard la momentul cand eram studentă acolo, a creat un astfel de sistem care funcționează cam așa: să zicem că eu vreau să donez un rinchi unei rude, dar nu sunt compatibilă cu aceasta. În schimb, medicii au stabilit că sunt compatibilă cu alt pacient  care are nevoie de un rinichi, în timp ce  ruda acestuia este compatibilă cu ruda mea. În aceste condiții, eu voi dona rinichiul meu pacientului străin și ruda acestuia îi va dona rinichiul persoanei din familia mea. Astfel, ambii pacienți vor fi salvați. Acest sistem funcționează deja în SUA și alte țări iau în calcul aplicarea sa. La noi însă, nu putem proceda așa, s-ar considera că am înfăptuit o infracțiune pentru că am donat un organ și am primit un folos de altă natură (rinichiul donat de străin rudei mele) pentru un altul (ruda mea).

 Care credeți că ar fi soluțiile pentru adoptarea unor politici de sănătate  eficiente?

În primul rând, avem nevoie de specialiști în acest domeniu. În România nu avem nici măcar master în domeniul economiei sistemului de sănătate (health economics). În același timp, există experți români în acest domeniu care predau la universități din străinătate și fac cercetare pentru prestigioase instituții de specialitate din lume. În aceste condiții, este evident că trebuie să folosim expertiza internațională în domeniu, pentru a încerca să preluăm din politicile de sănătate care dau rezultate. Între timp, trebuie să ne preocupe  modul în care putem înființa un master în domeniul health economics și în România, pentru a beneficia de proprii specialiști pentru a face analiză și cercetare aprofundată a politicilor publice de sănătate  din punct de vedere economic.

Însă, specialiștii în health economics  nu sunt de ajuns. Pentru ca aceștia să poată realiza analize aprofundate vor fi necesare multe date statistice. Și nu vorbesc doar despre date agregate,  precum cât se cheltuie în sistem, cu cât sunt plătiți medicii sau câte persoane mor anual în urma unor afecțiuni. Aceste cifre le avem deja, bineînțeles, pentru că suntem țară membră UE și multe  dintre aceste date sunt raportate periodic la Eurostat.  Vorbesc despre analize și sondaje axate pe diverse teme punctuale în sănătate, care să ne ofere baze de date la nivel micro despre pacient, medic sau instituție medicală. Numai cu aceste tipuri de date, colectate periodic, am putea realiza analize economice utile pentru fundamentarea unor politici publice.

De asemenea, aceste analize ar trebui realizate de instituții specializate, care să funcționeze  pe lângă Guvern pentru a fundamenta politicile publice ale acestuia, pe lângă Parlament pentru a acorda asistență tehnică membrilor Parlamentului care doresc să creeze legislație în acest domeniu,  precum și departamente în cadrul universităților de politici publice care să scrie lucrări academice pe aceste subiecte. Este importanță și înființarea unor  institute de tip think-tank , care să analizeze și să comenteze din punct de vedere economic astfel de  politici. În acest fel, putem avea politici mai coerente și de calitate și un echilibru între expertiza din domeniul public, mediul academic și societatea civilă.

Care ar fi subiectele din domeniul medical care ar beneficia cel mai mult de o analiză economică riguroasă în România?

În principiu, majoritatea domeniilor de activitate au carențe grave în sistemul de sănătate de la noi, unde politicile se realizează  de mult ori pripit și fără multă analiză economică. Finanțarea sistemului public de sănătate este unul dintre ele,  dar și capitalul uman din sănătate, mai exact,  modul de reacție  la exodul cadrelor medicale în afara țării. O problemă o reprezintă și modul de abordare a prevenției medicale, care trebuie privită atât din punct de vedere economic cât și medical. Echitatea în sistemul medical rămâne de multe ori doar la nivel de enunț în politicile românești de sănătate. Studiile demografice care arată că populația României îmbătrânește ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă. Țara noastră trebuie să se  pregătească cu un  sistem medical pentru o populație cu mulți mai mulți seniori, care presupune o creștere a unor servicii de sănătate specifice.  De asemenea, trebuie analizate cu atenție și create politici și în zona activităților și comportamentelor de risc, a costurilor generate de acestea în sistemul sanitar. Vorbim aici despre alcoolism, droguri, sedentarism.  Dar trebuie să ne gândim și la  identificarea unui echilibru între sistemul public și cel privat în domeniul asigurărilor medicale.

De ce considerați că este important să investim într-o  întreagă infrastructură de cercetare și analiză? De ce nu putem să utilizăm analize realizate de Banca Mondială sau alte instituții internaționale ori  companii de consultanță care au deja această expertiză să le facă pentru noi?

Avem deja câteva studii și analize bine făcute de instituții precum Banca Mondială care au jucat un rol important în crearea  unor politici publice esențiale pentru sistem. Aceste instituții, Banca Mondială  și altele, nu pot realiza toate analizele necesare  pentru toate politicile publice și nici nu pot analiza în profunzime unele aspecte pentru care nu avem date statistice. De altfel, consider că  nu este cazul să  ne bazăm pe alții pentru un domeniu esențial precum sănătatea. Există o zicală în limba engleză: „give a man a fish and you feed him for a day; teach a man to fish and you feed him for a lifetime”.  Adică, daca dai omului un peste îl hrănești pentru o zi, dacă îl înveți cum să pescuiască, îl hrănești pentru o viață întreagă. Noi am primit astfel de „pești” de la instituțiile internaționale, studii complet realizate, dar nu am învățat cum să le realizăm și singuri. Acum e momentul să începem să învățăm să „pescuim”  și  toate politicile publice de sănătate viitoare să treacă prin filtrul de analiză și dezbatere economică.

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: