Dr. Cristian Bușoi: ”Cum vindecăm sistemul de sănătate din România”

noiembrie 3, 2017

Europarlamentarul Cristian Bușoi și-a lansat joi, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare, cartea "Cum vindecăm  sistemul de sănătate din România. Analiză, diagnostic și soluții concrete de reformă". Cartea face o analiză a sistemului de Sănătate din România începând cu anul 1990 punând în balanță sistemele occidentale și propune soluții concrete pentru îmbunătățitea sistemului medical actual, pe 3 paliere: pacienți, medici, investiții.

 

„Această carte aduce în spaţiul public, pentru decidenţi, pentru oamenii politici, pentru oamenii din sistem o serie de informaţii importante despre cum merg lucrurile în alte sisteme de sănătate, ce nu merge în România şi, mai ales, ce soluţii pot fi aplicate sub forma unui pachet de reformă în sistemul de sănătate din România“, a declarat Cristian Buşoi. El a subliniat că România investește, astăzi, cel mai puțin în sănătate, în raport cu numărul de locuitori: doar 753 euro/capita, comparativ cu Austria- 3.673 euro/ capita sau Germania- 3.613 euro/capita. Nici la procentul din PIB alocat Sănătății România nu stă mai bine: țara noastră alocă doar 4%, în timp ce Olanda alocă 9,9%, Franța 9% și Germania 8,6%.

“Pentru ca situația să se îmbunătățească, există câteva direcții de acțiune. Nu există o soluție magică. Astăzi, sistemul de sănătate românesc duce lipsă de o strategie şi de un pact pe care să le agreeze toată lumea şi pe care România să meargă înainte, indiferent de culoarea politică a Guvernului. Țările vest europene, ale căror sisteme de sănătate le luăm ca reper, reușesc să aibă performanțe nu doar datorită bugetelor și investițiilor pe care le fac, ci și pentru că și-au asumat cu mult curaj un plan și o strategie pe care le-au respectat, indiferent de schimbările politice din sistem”, a mai spus Cristian Bușoi. La evenimentul de lansare a cărţii dr. Cristian Bușoi au participat: consilierul prezidenţial prof. dr. Diana Păun, prof. dr. Cristian Vlădescu, şeful  Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar, Corina Pop, secretar de stat, Vasile Cepoi, fost ministru al Sănătăţii, Vasile Ciurchea, fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Răzvan Vulcănescu, actualul președinte CNAS, senatorul PNL, academicianul Leon Dănăilă, prof. dr. Radu Deac, peşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant, prof. dr. Virgil Păunescu, fost consilier prezidenţial.

Cartea "Cum vindecăm  sistemul de sănătate din România. Analiză, diagnostic și soluții concrete de reformă", semnată de dr. Cristian Bușoi, a fost lansată, vineri, și la Timișoara, iar zilele următoare vor avea loc prezentari la Iași și Suceava.

V. Grigore

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate