Armonizarea cadrului legislativ cu realitățile practicii și nevoile pacienților, consolidarea cadrului de practică profesională, îmbunătățirea accesului la servicii de fizioterapie și integrarea fizioterapiei în politicile publice de prevenție se află printre principalele direcții asumate de Colegiul Fizioterapeuților din România (CFZRO) pentru următorii ani. Fizioterapeut dr. Daniela Stanca, președinte CFZRO, detaliază viziunea asupra dezvoltării fizioterapiei în România, evaluând accesul la servicii, nevoia de standardizare, rolul preventiv al profesiei și oportunitățile oferite de noile tehnologii și de integrarea unor măsuri concrete de politică publică de sănătate din perspectiva fizioterapiei.

 Care sunt prioritățile Colegiului Fizioterapeuților din România pentru dezvoltarea profesiei de fizioterapeut în 2026?

Pentru anul 2026, prioritățile Colegiului Fizioterapeuților din România se concentrează pe consolidarea rolului fizioterapeutului în sistemul de sănătate și de asistență socială, atât din perspectivă profesională, cât și din cea a accesului populației la servicii de fizioterapie de calitate. Un prim obiectiv major îl reprezintă armonizarea cadrului legislativ și normativ, astfel încât acesta să reflecte realitățile actuale ale practicii profesionale și nevoile pacienților/populației. Încă ne confruntăm cu situații în care numeroase persoane utilizează în mod nelegal titulatura de „fizioterapeut” și prestează servicii de specialitate fără a deține calificarea necesară și fără autorizație de liberă practică, în afara oricărui mecanism de supraveghere profesională. În plus, există absolvenți ai programelor de studii universitare care au obținut titlul de calificare  de fizioterapeut, conform Legii nr. 229/2016, și care practică profesia, în special în mediul privat, fără autorizație de liberă practică eliberată de corpul profesional. Aceste situații generează riscuri majore pentru siguranța pacienților, întrucât persoanele respective nu sunt supuse controlului, răspunderii disciplinare sau standardelor profesionale stabilite de CFZRO.

Astfel, sunt vizate intervenții legislative esențiale pentru protejarea interesului public, prevenirea malpraxisului, consolidarea autorității profesionale a CFZRO și alinierea regimului juridic al fizioterapeuților la cel al celorlalte profesii reglementate din domeniul sănătății. Totodată, sunt avute în vedere îmbunătățirea cadrului legislativ privind organizarea și funcționarea cabinetelor de liberă practică, armonizarea funcțiilor de încadrare, stabilirea gradelor profesionale și corelarea acestora cu salarizarea, inițierea procesului de reglementare separată a terapiilor complementare/alternative pe care le pot furniza fizioterapeuții, precum și crearea cadrului legal pentru decontarea  de către  Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a serviciilor de fizioterapie și pentru alte specialități decât cele prevăzute în prezent.

O a doua prioritate importantă este dezvoltarea competențelor profesionale avansate, prin crearea unui sistem coerent de specializări și competențe suplimentare, corespunzătoare diferitelor arii de specializare din domeniul fizioterapiei, în concordanță cu evoluția științifică și standardele europene și internaționale, recunoscute oficial de autoritățile de stat, respectiv de Ministerul Sănătății. Acest demers este esențial pentru adaptarea profesiei la nevoile tot mai complexe ale pacienților, pentru alinierea la standardele și recomandările World Physiotherapy privind educația în fizioterapie, dar și pentru creșterea calității actului profesional.

În paralel, CFZRO urmărește consolidarea cadrului de practică profesională, prin elaborarea de ghiduri de practică fizioterapeutică fundamentate științific, a unor modele standardizate de documente obligatorii, prin care să fie evidențiată și documentată activitatea fizioterapeuților, dar și prin proceduri unitare de audit și supervizare privind exercitarea profesiei, bazate pe un mecanism cu caracter preventiv și orientat spre conformare.

Nu în ultimul rând, o prioritate transversală este creșterea vizibilității și a recunoașterii sociale a profesiei, prin campanii adresate atât populației, cât și fizioterapeuților, având ca obiectiv creșterea nivelului de informare cu privire la rolul fizioterapeutului, limitele și responsabilitățile profesionale, precum și promovarea respectării legislației specifice și a normelor de etică și deontologie profesională.

Cum evaluați accesul actual la servicii de recuperare și unde sunt cele mai mari dezechilibre?

Accesul populației la servicii de recuperare medicală și fizioterapie în România rămâne fragmentat și profund inegal, fiind influențat de factori geografici, socio-economici și structurali. Cele mai mari dezechilibre se manifestă între mediul urban și cel rural, unde oferta de servicii este limitată sau chiar inexistentă, precum și între sectorul public și cel privat. În lipsa unei finanțări adecvate, a unor tarife de decontare corelate cu realitatea costurilor și a unor mecanisme disfuncționale de decontare prin sistemul public de asigurări de sănătate, serviciile private devin singura opțiune pentru mulți pacienți, generând bariere financiare semnificative și un acces inechitabil la îngrijiri de recuperare.

Un alt dezechilibru major este reprezentat de subfinanțarea serviciilor de recuperare, în special în asistența medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitățile clinice și în fazele post-acute și cronice ale afecțiunilor. Profilul de țară din 2023 în ceea ce privește sănătatea evidențiază  tocmai acest aspect,  cheltuielile pentru serviciile din asistența medicală ambulatorie, de 18%,  fiind cele cele mai scăzută din UE și cu mult sub media de 29 %.  Recuperarea este adesea percepută ca un serviciu complementar, și nu ca o componentă esențială a traseului terapeutic, ceea ce conduce la întârzieri în intervenție, recuperare incompletă și costuri suplimentare pe termen lung pentru sistemul de sănătate.

În acest context, sperăm ca modificările legislative adoptate în perioada 2024-2025, inclusiv prin adoptarea OUG nr. 66/2024 privind modificarea și completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a creat cadrul necesar pentru facilitarea accesului pacienților la servicii de fizioterapie decontate de CNAS, un element esențial pentru reducerea inechităților existente.

Cu toate acestea, efectele acestei reforme vor depinde de ritmul și coerența implementării, de alocarea resurselor financiare corespunzătoare și de dezvoltarea capacității furnizorilor de servicii, în special în zonele defavorizate. Persistă, de asemenea, un deficit de resursă umană calificată în anumite regiuni, determinat de condițiile de muncă, nivelul de salarizare și oportunitățile limitate de dezvoltare profesională în sistemul public. Toate aceste elemente continuă să influențeze accesul pacienților și să genereze rezultate inegale în ceea ce privește recuperarea funcțională, în ciuda progreselor legislative recente.

Ce măsuri sunt necesare pentru standardizarea calității serviciilor de fizioterapie în România?

Asigurarea unui nivel ridicat și coerent de calitate a serviciilor de fizioterapie necesită o abordare sistemică, care să includă atât cadrul normativ, cât și practica profesională curentă în continuă dezvoltare. Un prim pas esențial ar fi crearea unui curriculum comun, pentru un program de studii universitare de fizioterapie, În prezent, la mai bine de 8 ani de la reglementarea profesiei și 3 ani de discuții și întâlniri cu reprezentanții universităților și autorităților, în România, pentru aceeași profesie, încă există două programe de studii de licență diferite (kinetoterapie și motricitate specială și balneofiziokinetoterapie și recuperare), în 2 domenii de studii diferite (Știința sportului și educației fizice și Sănătate), cu standarde ARACIS diferite. Astfel, deși Legea nr. 229/2016 consacră un singur titlu oficial de calificare, respectiv în fizioterapie, existența celor 2 programe de studii diferite generează confuzie administrativă, practici neunitare de încadrare și discriminări semnificative în ceea ce privește funcția, gradele profesionale și nivelul de salarizare, între persoane aflate în situații profesionale identice.

O altă măsură importantă o reprezintă elaborarea și implementarea ghidurilor naționale de practică în fizioterapie, adaptate contextului românesc și aliniate dovezilor științifice internaționale. Aceste ghiduri ar trebui să definească intervențiile recomandate, criteriile de evaluare și monitorizare, precum și indicatorii de calitate și siguranță a pacientului. În acest sens, în anul 2025 a fost elaborat primul ghid de practică fizioterapeutică avizat de Ministerul Sănătății, și anume “Entorsa de gleznă prin inversie”. În prezent, sunt în lucru ghiduri de practică fizioterapeutică privind Terapia intensivă la adulți, pentru Incontinența urinară de stres la adulți, Torticolis muscular congenital asociat sau nu cu plagiocefalie,  Bolile cardiovasculare și Boala pulmonară cronică obstructivă.

În completare, este necesară introducerea unor modele standardizate de documentație profesională, care să permită trasabilitatea actului terapeutic, evaluarea rezultatelor și creșterea transparenței. În acest sens au fost elaborate deja documente pentru a putea fi utilizate în cabinetele de liberă practică pentru serviciile publice conexe actului medical de fizioterapie și urmează a fi elaborate și alte documente pentru a fi utilizate în unitățile sanitare publice care furnizează servicii de fizioterapie.

Nu în ultimul rând, pentru asigurarea și menținerea calității  serviciilor de fizioterapie în România, CFZRO consideră esențială implementarea unui mecanism unitar de audit și supervizare profesională, cu un caracter predominant preventiv și educativ. Scopul acestuia este de a sprijini  profesioniștii în respectarea standardelor și în îmbunătățirea continuă a calității serviciilor oferite.

În ce măsură este recunoscută fizioterapia ca intervenție de prevenție și cum poate fi integrată în politici publice de sănătate?

În prezent, fizioterapia este insuficient recunoscută și valorizată ca instrument de prevenție în politicile publice de sănătate din România, fiind asociată în principal cu etapa de recuperare post-eveniment acut sau post-intervenție medicală. Această abordare limitativă nu reflectă dovezile științifice actuale, care susțin rolul esențial al fizioterapiei în prevenția primară, secundară și terțiară și ignoră potențialul major al fizioterapiei în prevenția afecțiunilor musculo-scheletale sau a bolilor cronice transmisibile precum bolile cardiovasculare, oncologice, neurodegenerative sau din sfera psihiatrică.

CFZRO a solicitat Ministerului Sănătății introducerea fizioterapiei ca parte esențială a prevenției în Strategia națională de sănătate 2023-2030 “Pentru sănătate împreună”. În forma adoptată în acest moment, însă, fizioterapia nu se regăsește în niciunul dintre obiectivele strategice, ceea ce indică o viziune predominant curativă asupra sistemului de sănătate.

În același timp însă, există evoluții pozitive care indică o schimbare de paradigmă la nivel sectorial. Un exemplu semnificativ îl reprezintă adoptarea, în anul 2025, a Strategiei naționale pentru combaterea bolilor cardiovasculare și cerebrovasculare 2025–2030, document strategic în care fizioterapeutul este inclus explicit în echipa multidisciplinară. Această recunoaștere reprezintă un câștig major atât pentru recuperarea pacienților cu boli cardiovasculare și cerebrovasculare, cât și pentru prevenția recidivelor, reducerea dizabilității și reintegrarea funcțională și socio-profesională a pacienților.

Astfel, integrarea fizioterapiei în politici publice de sănătate poate fi realizată prin:

• includerea explicită a fizioterapiei în strategiile naționale de prevenție și management al bolilor cronice;
• dezvoltarea de programe naționale care să valorifice evaluarea funcțională precoce, educația pentru mișcare și intervenția timpurie;
• recunoașterea rolului fizioterapeutului în sănătatea ocupațională, îmbătrânirea activă și prevenția dizabilității;
• alocarea de finanțare dedicată și definirea unor indicatori de impact care să reflecte beneficiile pe termen lung asupra sănătății populației.

În concluzie, deși recunoașterea fizioterapiei ca intervenție de prevenție rămâne încă fragmentară la nivelul politicilor generale de sănătate, progresele recente în strategiile sectoriale demonstrează potențialul real de integrare. Consolidarea acestui rol necesită o abordare coerentă, transversală și bazată pe dovezi, în care fizioterapia să fie considerată un pilon activ al sănătății publice, nu doar o etapă ulterioară a tratamentului.

Ce rol pot avea digitalizarea și tele-fizioterapia și ce reglementări ar fi necesare?

Digitalizarea reprezintă o oportunitate majoră pentru creșterea accesului, eficienței și continuității serviciilor de fizioterapie. Tele-fizioterapia poate facilita monitorizarea pacienților, intervențiile la distanță pentru cazuri selectate și continuitatea terapiei între ședințele față în față, în special pentru pacienții din zone izolate sau cu mobilitate redusă.

Din păcate, în România, asistența medicală profilactică și curativă prin telemedicină poate fi asigurată doar în cabinete medicale, ambulatorii ale medicilor de familie şi de alte specialităţi, centre de diagnostic şi tratament, centre medicale, centre de sănătate, laboratoare, prin alte unităţi sanitare publice şi private, precum și în unităţi sanitare publice şi private cu paturi, așa cum prevede Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Mai mult, serviciile conexe actului medical de fizioterapie nu se numără printre serviciile care pot fi furnizate prin mijloace tehnologice la distanță.

Așadar, pentru reglementarea tele-fizioterapiei este necesară modificarea legislației primare, iar pentru implementarea responsabilă a acesteia, este imperios un cadru normativ clar, care să stabilească limitele actului profesional de fizioterapie, criteriile de eligibilitate ale pacienților, standardele de calitate și responsabilitatea profesională. De asemenea, trebuie reglementate aspecte precum protecția datelor, securitatea informațiilor și interoperabilitatea cu sistemele informatice din sănătate.

În concluzie, digitalizarea poate sprijini, pe lângă monitorizarea continuă și la distanță a pacienților, și colectarea de date relevante pentru politici publice, evaluarea rezultatelor și optimizarea traseului acestora în sistemul de recuperare.

Care ar fi trei măsuri concrete de politică publică de sănătate care ar moderniza domeniul recuperării medicale?

Din perspectiva fizioterapiei, ca segment al recuperării medicale, primă măsură esențială ar fi extinderea și diversificarea decontării serviciilor de fizioterapie prin CNAS, inclusiv în ambulatoriile de specialitate pentru specialitățile clinice și în intervenții cu rol preventiv. Aceasta ar reduce inechitățile de acces și ar crește eficiența pe termen lung a sistemului de sănătate, așa cum reiese din datele relatate de Chartered Society of Physiotherapy în “Falls Prevention Economic Model”. Astfel, în UK, dacă fiecărui individ cu vârsta peste 65 de ani cu risc de căderi,  medicul de familie îi recomandă fizioterapie, se reduc numărul pacienților care ajung la spital, la departamentul de urgențe,  cu 225.300, și cheltuielile cu  331 milioane de £/an.

A doua măsură vizează crearea unui cadru național de competențe avansate și specializări în fizioterapie, recunoscute oficial, armonizate cu standardele și recomandările World Physiotherapy și World Physiotherapy-Europe Region și corelate cu nevoile sistemului de sănătate. Acest lucru ar permite utilizarea optimă a resursei umane și ar crește calitatea serviciilor oferite.

În al treilea rând, este necesară integrarea fizioterapiei în strategiile naționale de prevenție și sănătate publică, cu obiective clare, indicatori de performanță și finanțare sustenabilă. O astfel de abordare ar transforma fizioterapia, ca parte integrantă a recuperării, dintr-un serviciu reactiv într-un pilon activ al sănătății populației, prin creșterea calității vieții pacienților,  dar și al sistemului de sănătate, prin reducerea costurilor generate de spitalizare, medicație și intervenții costisitoare. În sprijinul acestor afirmații sunt extrem de relevante cifrele menționate în 2023 de Asociația Americană de Fizioterapie, în Raportul “The Economic Value of Physical Therapy in the United States”. Prin utilizarea fizioterapiei, beneficiile nete (economiile pentru sistemul medical) pentru fiecare episod de îngrijire/pacient au fost de 13.981$ pentru artroza genunchiului,  24.125$ pentru claudicație vasculară sau 10.129$ pentru incontinența urinară  de stres.

Bogdan Guță