„Sunt propovăduitorul unei educații prin trăire, eroică, creatoare, jertfelnică…” Iuliu Hațieganu
Dr. Richard Constantinescu
Recuperarea dimensiunii complexe a medicinei, acea artă pierdută a vindecării, este vitală. Textul de față este primul dintr-o serie prin care ne propunem să evidențiem importanța regândirii educației medicale în contextul actual, a formării medicilor nu numai ca profesioniști, dar și ca persoane implicate în societate și să conturăm ideea că sunt necesare urgente intervenții educaționale, care să se materializeze în politici educaționale coerente.
Cea dintâi experiență universitară, întâlnirea colegilor, așezarea în bănci, clipele de rumoare și apoi de liniște, când profesorul a pășit în amfiteatru, salutul și primele sale cuvinte și cele ce urmează, marchează și își pun amprenta, în mod esențial, pe mintea și pe sufletul studenților. Rigiditatea și superioritatea cu care sunt întâmpinați este descurajantă. Fiecare student vine la universitate cu o întrebare și își dorește ca profesorul să aibă deschidere, apreciere și înțelegere a importanței acelei întrebări în viața sa. S-a înscris la facultatea de medicină pentru a învăța arta vindecării ori meșteșugul agonisirii unei averi, dar, în subsolul psihicului său, el caută să-și clarifice sensul existenței sale. Întâlnirea cu un profesor și, implicit, întâlnirea cu medicina ar fi de dorit să deschidă mai multe întrebări, decât să ofere răspunsuri ori să pună puncte definitive.
Bucuria întâlnirii cu studenții a dispărut. Birocrația din sistemul de învățământ a pietrificat relațiile dintre profesori și studenți. Modul pasiv și unilateral de transmitere a informațiilor este descurajant, încât, din parteneri ai procesului educațional, studenții devin spectatori. Spectatori ai unor reprezentații frecvent improvizate.
Pe durata studiilor medicale, în procesul de socializare profesională studenții internalizează cunoștințe, aptitudini, comportamente și valori morale, toate acestea contribuind la formarea unei identități profesionale. Mediul universitar va emite semnale polifonice; voci multiple, de pe poziții diverse, vor transmite mesaje contradictorii, duble sau incoerente, ce pot declanșa în sufletul studentului sentimente de relativism moral. Uneori, chiar cinism. În procesul de formare, când laicul se transformă în profesionist, socializarea emoțională, constituită prin expunerea la situații și momente critice, când ceea ce anterior producea neliniște și teamă devine rutină, cuprinde întreg spațiul interior de dezvoltare al tânărului și, în el, se instalează ignoranța rațională, nemaifiind dispus să se implice la nivel subtil, rămânând tributar exteriorității fenomenelor vieții.
Pe cât de complexă devine societatea, pe atât de închisă interior este universitatea. Tineri din diverse spații caută o „universitate fără ziduri” și, pășind în interior, devin captivi ai acelui teritoriu. În locul dezvoltării unor personalități complexe, studenții trec printr-un proces continuu de omogenizare a identității și de conformism. Aud permanent „ce înseamnă a fi doctor” și, chiar dacă rolul și statutul medicului s-au schimbat, sistemul educațional medical continuă să fie orientat către abordarea cantitativă, productivă. Evoluția societal-tehnologică nu mai plasează medicul în poziția centrală, aceea de erou, ci ca parte a unei rețele complexe. Însă, se observă în continuare, în procesul de formare, dar și în practică, aceeași abordare centrată pe medic, în locul aceleia centrate pe pacient. Nefiind un concept nou, ci unul reintrat în atenția lumii medicale după anul 1980, concentrarea autentică înspre pacient este fundamentală, dar, mai întâi, medicului îi este necesară o bună centrare interioară, înainte de a face pasul în spațiul dintre el și pacient. Atunci când educația medicală devine etică, progresivă și integrată, când edificiul interior este solid, în acel moment centrarea pe pacient încetează a mai fi retorică goală.
Modelul flexnerian, ce împarte formarea medicală în etape, cu bariere rigide între ele, rămâne modelul de bază în educația studenților și rezidenților. Viața, parcursul unui om nu este lineară, ci complexă, în straturi, toate fiind interconectate. Modelul colaborativ și experiențial ar trebui să ia locul educației medicale continue, dar numai după ce, mai întâi, în facultățile de medicină studenții vor fi internalizat conceptul de cooperare, nu cel de competiție și izolare, și să se deprindă a „conecta, mai degrabă decât, a colecta punctele”, după cum susținea Seth Godin într-una dintre prelegerile sale despre necesitatea schimbării educației.
Într-o universitate, multiculturalitatea reprezintă o provocare, dar şi un beneficiu. Medii culturale şi lingvistice diferite, puse împreună, augmentează spiritul creativ. Absolvenţii anilor 2020 vor lucra într-o altă realitate decât cea de astăzi și, de aceea, le sunt necesare merinde bogate şi o dietă diversificată.
Modelul flexnerian, ce împarte formarea medicală în etape, cu bariere rigide între ele, rămâne modelul de bază în educația studenților și rezidenților.
