Congresul Internațional pentru Studenți și Tineri Medici, ediția VII - peste 700 de participanți, lectori naționați și internaționali de renume

noiembrie 23, 2023

Cea de-a VII-a ediție a Congresului Internațional pentru Studenți și Tineri Medici (International Medical Students’ Congress of Bucharest  - IMSCB), organizată în perioada 6-10 decembrie la București, va reuni 5 conferințe, 100 de workshop-uri, peste 15 roundtable-uri și 6 keynote-uri cu lectori internaționali.

International Medical Students’ Congress of Bucharest este cel mai mare congres organizat de Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB) cu sprijinul Universității de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila” (UMFCD), dedicat studenților la medicină de pretutindeni. Cea de-a VII-a ediție, organizată cu sprijinul Fundației ALFA pentru Sănătate și Educație, va beneficia de prezența a peste 700 de participanți înscriși atât din România, cât și din străinătate.

În cadrul workshop-urilor, roundtable-urilor și keynote-urilor, tinerii vor avea ocazia să întâlnească profesori recunoscuți la nivel internațional din toate domeniile, precum Dr. Mike Lloyd, Dr. Allison Vest, Prof. Dr. David Langer, Dr. Ana Margarida Neves sau Prof. Dr. Tammam Youssef. Mai mult, IMSCB le propune participanților un târg științific ce va reuni o gamă largă de proiecte și alte oportunități de cercetare pentru studenții pasionați, precum și șansa unui schimb de experiență cu alți studenți și profesori din toată lumea.

Fiind organizat anual, IMSCB reprezintă un proiect ce își dorește să contribuie la evoluția educației medicale, găsind întotdeauna modalități de a-i aduce împreună pe cei care au o pasiune comună pentru știință, reunind o echipă de organizare ce însumează peste 200 de membri, sute de studenți la medicină și medici de renume național, dar și internațional.

“În fiecare an încercăm să îmbunătățim experiența participanților prin diversificarea tematicilor abordate, astfel încât ei să poată câștiga un volum cât mai mare de cunoștințe multidisciplinare, care să le fie de folos în parcursul lor academic și profesional. Avem evenimente ce abordează aproape toate specialitățile medicale de interes, de la neurochirurgie la medicină de laborator, endocrinologie sau cardiologie. În cadrul acestei ediții am reușit să mărim numărul de participanți la 700, în creștere cu 100 față de anul trecut, întrucât observăm un interes crescut al studenților față de astfel de evenimente. Colegii noștri au înțeles cât de importantă este educația continuă în domeniul medical, iar prin aceste manifestări ei nu vor numai să rămână cu informație aplicabilă, ci și să beneficieze de o orientare activă în carieră”, declară Isabella Mindea, Președinte Congres IMSCB.

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate