Interviu cu dr. Luminița Rusen, directorul Institutului Național de Hematologie Transfuzională

Un program național de încurajare a donării de sânge, reorganizarea activității transfuzionale pe teritoriul României, inclusiv prin concentrarea testării sângelui recoltat în patru centre din țară, creșterea colectei mobile, dar și eliminarea deficitului de personal din centrele de transfuzii sunt doar câteva dintre prioritățile noului director al Institutului Național de Hematologie Transfuzională,
dr. Luminița Rusen. 

Care sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă Centrele de Transfuzii din ţară?

Transfuzia este un domeniu complex care interferează cu majoritatea specialităţilor medicale şi chirurgicale. Nevoia de sânge şi de produse componente este în continuă creştere, fiind direct proporţională cu introducerea de noi intervenţii şi proceduri medico-chirurgicale. Organizarea centrelor de transfuzie în reţea permite ca orice criză de sânge apărută undeva să poată fi compensată prin activitatea celorlalte centre. Cu toate acestea, deși se ivesc mereu probleme, reuşim să le depăşim. O problemă stringentă cu care se confruntă toate centrele de transfuzie este legată de deficitul mare de personal. În ultimii ani, din cauza politicii de resurse umane, întreaga reţea de transfuzie a mai rămas cu doar o treime din posturi.

Priorităţile mele privesc luarea unor măsuri care să ducă, pe de o parte, la creşterea colectei de sânge şi, pe de altă parte, la creşterea numărului de donatori la nivel naţional. Un obiectiv important este fidelizarea donatorilor. Un deziderat greu de realizat este o clădire nouă la standarde europene, care să adăpostească Centrul de Transfuzie Bucureşti şi Institutul Naţional de Hematologie.

Cum aţi îmbunătăţi activitatea transfuzională din România?

Îmbunătăţirea activităţii Centrelor de Transfuzii şi a Institutului de Hematologie Transfuzională este dependentă de reorganizarea sistemului de transfuzie. În primul rând, sunt necesare unele modificări legislative şi corelaţii între actele normative în vigoare. Reorganizarea sistemului transfuzional este o problemă de voinţă a autorităţii competente şi de înţelegere a participanţilor la proces. Nu este nevoie să reinventăm roata, ci doar să adaptăm cerinţelor locale modele aplicate în alte ţări din UE care să ducă la eficientizare. În funcţie de mărimea ţării, centrele de recoltare a sângelui sunt numeroase (zeci, sute), create cu scopul de a fi cât mai accesibile donatorului, în timp ce centrele specializate în testarea sângelui recoltat sunt puţine (de exemplu, în Franţa sunt patru centre de testare, în Olanda, unul şi în UK, două). O astfel de organizare cu concentrarea testării în patru centre specializate este prioritară pentru România. Avantajele sunt multiple: mare parte din personalul deja puţin poate fi reorientat spre donare sau procesare, prin automatizarea testării se poate face economie de reactivi, se va permite introducerea testării virale prin biologie moleculară şi, cel mai important, se va obține creşterea numărului de produse obţinute, în special trombocite.

Altă linie prioritară este creşterea colectei mobile. Trebuie crescut numărul acţiunilor de promovare a donării în rândul populaţiei, în special în mediul rural, cu implicarea autorităţilor locale, dar şi a medicilor de familie, cadre didactice şi biserică. Acţiunile susţinute şi bine organizate în micile oraşe trebuie corelate cu acţiunile de colectă mobilă ale CTS-urilor. Principiul de bază al colectei de sânge ţine cont de cerinţele donatorului şi echipa trebuie să fie cât mai aproape de domiciliul sau de locul de muncă al acestuia.

Apar foarte multe anunţuri în media şi online prin care se solicită sânge în cazuri punctuale. Putem vorbi de o criză de sânge?

Este mult spus o criză de sânge. Sistemul transfuzional din România este supus unor permanente provocări prin dezvoltarea chirurgiei, creşterea donării de organe şi ţesuturi, introducerea unor noi scheme terapeutice în oncologie şi hematologie care trebuie susţinute transfuzional sau noi manevre practicate în ginecologie, ca transfuzia intrauterină. Transplantul hepatic a salvat numeroase vieţi, dar, în acelaşi timp, este şi mare consumator de sânge. Este o intervenţie chirurgicală laborioasă, care necesită transfuzie cu eritrocite, plasmă şi, mai ales, trombocite. Această patologie se adaugă la deja cunoscutele chirurgii cardiovasculare, hematologice sau ortopedice. Un alt mare consumator de sânge este  oncologia, unde, pe perioada curelor de citostatice lunare, susţinerea hematologică este obligatorie. Accidentele rutiere sunt şi ele tot mai frecvente şi sunt însoţite adeseori de hemoragie masivă. Spitalele private nu mai sunt o raritate în peisajul actual şi abordează o patologie complexă, consumatoare de sânge. Adeseori, solicitările mari sunt simultane pentru un anumit produs sangvin. Această criză de sânge depinde de perioda din an – numărul de donatori este mai scăzut vara, când mulţi sunt plecaţi în concediu, sau iarna, când sunt temperaturi scăzute sau zăpadă.

Toate acestea pot duce la un moment dat la apariţia unor anunţuri în media sau on-line pentru o anumită grupă de sânge, adeseori una rară sau cu Rh negativ, sau pentru o anumită componentă sangvină – mai frecvent trombocite, care au o durată mică de viaţă. Întotdeauna, urgenţele au prioritate şi sunt acoperite, iar operaţiile corectoare programate pot fi amânate una-două zile. Promovarea donării de sânge se poate face cu succes în rândul aparţinătorilor bolnavilor internaţi. Gândiţi-vă câți bolnavi şi câţi aparţinători sunt zilnic în spitalele care au 500-1.000 de paturi? Din aceste considerente, medicii curanţi din spitale recomandă membrilor familiei să doneze sânge. Familia transmite informaţia într-o manieră emoţională – atunci când vezi anunţul, citeşti cazul, nu este greu să empatizezi cu cel care este în suferinţă, mai ales dacă este un copil, şi, impresionat fiind, mergi şi donezi. Există oameni pe care îi mobilizează mai uşor un exemplu, o poveste, o fotografie, ei sunt donatorii ocazionali. Pentru ei este nevoie de un impuls pe on-line care să le reamintească să revină şi să doneze. Un alt exemplu a fost mobilizarea donatorilor pentru răniţii din incendiul de la Colectiv. Nu am văzut niciodată atâta determinare, răbdare să aştepte la cozile imense pentru donare, mai ales la tineri. Din păcate, unii nu s-au mai întors să doneze sânge, după trei luni.

Cum ar putea fi încurajată donarea de sânge?

Doar prin acţiuni repetitive şi printr-o bună comunicare între personalul centrelor de transfuzie şi donatori. La nivel naţional, se derulează trei campanii de promovare a donării şi, în ultimul timp, s-au încheiat protocoale cu diferite societăţi comerciale pentru promovarea donării în rândul clienţilor şi al personalului acestora. Pe plan local, şi centrele de transfuzie realizează campanii de promovare în media locală, unele chiar au creat o tradiţie.

Consider că implicarea autorităţilor din localităţile cu peste 10.000 de locuitori ar putea mobiliza donatorii de sânge. Dacă ne gândim la faptul că în numeroase localităţi din ţară în fiecare zi se organizează târguri în care oamenii se întâlnesc, putem vedea potenţialii donatori. Este evident că şi centrele de transfuzie trebuie să aibă disponibilitatea de a ajunge acolo cu o colectă mobilă. De asemenea, trebuie realizat un program naţional de promovare a donării de sânge și avem în vedere acest aspect.

Substitutul de sânge (sângele artificial) ar putea rezolva problema lipsei de donatori?

În prezent, încă nu putem vorbi de un substitut sintetic al sângelui uman, deşi s-au făcut numeroase încercări pe plan naţional şi internaţional, dar niciunul nu a fost autorizat pentru punere pe piaţă. Dacă acum am avea nevoie de o transfuzie la un pacient, nu putem folosi acel produs care nu a fost testat pe oameni. Nu trebuie uitat că sângele conţine şi celule vii care sunt imposibil de reprodus în laborator, aşa că tot sângele uman va fi prioritar într-o transfuzie.

de Valentina Grigore