
Stilul de viață sănătos poate aduce numeroase beneficii atât pentru starea de sănătate a indivizilor, cât și pentru sistemele sanitare. Dacă statele ar implementa recomandările actuale privind adoptarea unui stil de viață sănătos, speranța de viață a cetățenilor ar crește cu până la trei ani. Cu toate acestea, impactul stilului de viață asupra cheltuielilor din sănătate rămâne neclar și pare să dispară cu totul atunci când vine vorba despre venitul pe cap de locuitor, se arată într-un studiu publicat recent de Comisia Europeană – „Comparative efficiency of health systems, corrected for selected lifestyle factors”.
Cercetarea care acoperă statele membre ale Uniunii Europene, Islanda și Norvegia, a fost realizată la inițiativa Comisiei Europene, care de altfel a finanțat proiectul. Scopul a fost de a obține o perspectivă asupra eficienței sistemelor de sănătate din Europa, ținând seama de diferențele intrinsece cu privire la condițiile de viață ale populației – în acest caz, obiceiurile sănătoase. De asemenea, s-a analizat și impactul acestor comportamente sănătoase asupra eficienței sistemelor de sănătate din Europa.
Rezultatele analizei au arătat că, în medie, cheltuielile mai mari din sănătate sunt asociate cu o stare de sănătate mai bună, fapt care este evident în țările care obișnuiesc să cheltuie mai puțin. Deși, analiza nu a putut determina legătura dintre impactul cheltuielilor sanitare și produsul intern brut, există o relație pozitivă între stilul de viață și eficiența sistemelor de sănătate, în special când vine vorba de fumat sau de indicele de masă corporală. De asemenea, a fost evidențiată o relație ușor pozitivă între stilul de viață nesănătos și utilizarea serviciilor de sănătate.
“Dacă toate țările ar promova comportamentele sănătoase la același nivel ca țările cu cele mai sănătoase stiluri de viață, speranța de viață ar crește cu 0,4 – 3,1 ani. Stilul de viață sănătos ar putea duce la un sistem de sănătate mai eficient. Pe de altă parte, nu trebuie pierdut din vedere faptul că îmbunătățirea stilului de viață costă și necesită timp”, se arată în studiul Comisiei Europene.
Cercetarea relevă și existența unei diferențe semnificative între stilurile de viață ale cetățenilor din țările respective.
Sursa: www.ec.europa.eu
Mirabela Viașu