Comercializarea medicamentelor în UE – în schimbare

iunie 10, 2015

Dintre cele zece medicamente de top, comercializate  la nivel mondial la începutul anului 2015, șapte își vor pierde protecția conferită de brevet în următorii trei ani, deschizând o piață de aproximativ 10 miliarde de euro în Uniunea Europeană pentru medicamentele generice. Cel puțin așa a declarat în cadrul conferinței anuale a Asociației Europene a Distribuitorilor de la Belgrad Nick Haggar (foto), președintele Asociației Europene a Medicamentelor Generice și șeful Sandoz, divizia de generice a grupului elvețian Novartis, citat de politico.com.

Potrivit lui Nick Haggar, deschiderea pieței marchează un nou pas în procesul de a crește accesul pacienților la terapii eficiente, la costuri mai mici.

În opinia președintelui Asociației Europene a Distribuitorilor din Belgrad (IGPR), René Jenny, producătorii de medicamente, distribuitorii, pacienții și autoritățile plătitoare vor beneficia de pe urma acestui nou val de colaborare în lanțul de aprovizionare. “Distribuitorii de produse farmaceutice nu mai sunt considerați simpli comercianți angro, care mută cutiile de medicamente dintr-un loc într-altul”, a explicat René Jenny.

Sectorul farmaceutic se confruntă cu un nou val de consolidare, cu linii din ce în ce mai neclare între producători, distribuitori și retaileri. Apar constant noi provocări ca urmare a procesului de responsabilizare a pacientului, a tratamentelor țintite și digitalizării informațiilor despre medicamente. În același timp, presiunea prețurilor, problemele legate de aprovizionare și medicamentele contrafăcute continuă să fie printre marile provocări ale industriei.

În următorul număr al revistei Politici de Sănătate veți putea citi un amplu interviu, realizat de Maria Vasilescu, cu Adrian van den Hoven, director general EGA, despre concluziile celei de-a 21-a ediții a Conferinței Asociației Europene a Medicamentelor Generice, desfășurată la Berlin în perioada 9-11 iunie 2015.

Sursa: www.politico.com

Mirabela Viașu

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate