Colaborare româno-bulgară pentru aprovizionarea cu medicamente scumpe

iunie 2, 2015

Bulgaria şi România își vor uni forțele pentru a cumpăra împreună medicamente scumpe, începând cu sfârșitul acestui an. Scopul acestei colaborări este de a obține prețuri mai bune pentru cantități mai mari de produse farmaceutice, a declarat la sârșitul săptămânii trecute ministrul bulgar al Sănătății, Petăr Moskov, citat de agenția de presă de la Sofia Novinite.com.

Potrivit lui Moskov, Ministerul Sănătății va fi cel care va negocia achiziționarea de medicamente, inclusiv generice, căutând să obțină cele mai mici prețuri. De asemenea, cele două ministere partenere vor încerca să convingă şi alte ţări europene să se alăture acestei colaborări în domeniul farmaceutic.

“Atât eu, cât și colegul bulgar, vom prezenta inițiativa prim-miniștrilor, apoi vom discuta formal și cu autoritățile de la Bruxelles. Am vrea să grăbim lucrurile și să putem face asta împreună cât de curând. Bulgaria este foarte deschisă. Acordul se va referi la medicamentele scumpe în general, inclusiv cele orfane. Detaliile rămân să fie stabilite”, a declarat ministrul român al Sănătății, dr. Nicolae Bănicioiu, citat de HotNews.

Experții bulgari și români au înființat deja un grup de lucru pentru a discuta un mecanism de acțiuni comune în vederea aprovizionării cu medicamente scumpe, informează politico.com. Urmează ca, în decursul acestui an, cele două țări să anunțe rezultatele negocierilor.

Colaborarea dintre România și Bulgaria vine la scurt timp după încheierea unei “uniuni” similare între Belgia și Olanda, la care ar putea adera inclusiv Luxemburg. Astfel de cooperări între țările mai mici sunt bine-venite și încurajate la nivel european deoarece producătorii de medicamente ar putea decide să nu intre pe o piață mică, în prețul obținut pentru medicamentele lor ar fi prea mic. Astfel, dacă mai multe țări cu situații economice similare ar coopera, ele ar demonstra că sunt o piață mare, a conchis ministrul bulgar al Sănătății, Petăr Moskov.

Mirabela Viașu

EVENIMENT

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate