Politici de Sanatate

Cod unic pe fiecare cutie de medicamente, pentru garantarea autenticității

18 iunie
15:24 2015
Cod unic pe fiecare cutie de medicamente, pentru garantarea autenticității

Actul Delegat privind implementarea Directivei europene privind medicamentele falsificate va fi finalizat, cel mai probabil, la sfârșitul lunii august, urmând ca documentul să fie publicat până la finele acestui an. Actul Delegat cuprinde pașii pe care trebuie să-i facă fiecare stat membru pentru a pune în practică legislația europeană, care va trebui implementată în exact același mod în fiecare țară membră a Uniunii Europene, au anunțat participanții la o dezbatere pe tema Directivei, organizată la sediul Ambasadei Britanice la București.

Odată publicat Actul Delegat, autoritățile locale, farmaciștii, producătorii și distribuitorii de medicamente, vor avea la dispoziție trei ani de zile pentru implementarea legislației. Potrivit participanților la dezbatere, Comisia a ales deja trei companii europene de software avizate pentru realizarea infrastructurii sistemului, care presupune realizarea codului unic, autentificarea medicamentelor și crearea bazei de date a întregii rețele.

Ce presupune mai exact această directivă? Adoptarea unor măsuri de verificare a autenticității medicamentelor, menite să reducă numărul produselor contrafăcute intrate pe piețele europene îmbunătățind siguranța medicamentelor. Concret fiecare cutie de medicamente va avea inscripționat un cod unic de bare, care va garanta autenticitatea produsului.

„Sistemul va fi unic în întreaga Uniune Europeană. Au fost discuții la Comisia Europeană la care am participat și noi. Pentru fiecare cutie de medicamente va fi un cod unic și în urma scanării se va identifica în farmacii dacă acea cutie a mai fost sau nu vândută altundeva. Se estimează că va fi aplicat undeva în 2017”, a declarat dr. Marius Tanasă, vicepreședintele Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (ANMDM), adăugând că sistemul pilot funcționează deja în unele state, precum Belgia, unde a fost implementat în urmă cu patru-cinci ani.

În ceea ce privește costurile, dr. Tanasă a precizat că acestea vor fi mici, fiind vorba de câțiva cenți per cutie. De asemenea, farmaciștii vor trebui să-și cumpere cititoare de coduri pentru scanarea cutiilor, prețul unui astfel de aparat variind între 80 și 100 de euro.

“Dacă punem în balanță riscul de a cumpăra un medicament falsificat cu posibilitatea de a cumpăra un medicament conform standardelor, eu cred că merită această investiție”, a explicat dr. Marius Tanasă.

Și în opinia vicepreședintelui Colegiului Farmaciștilor din România (CFR), farm. Clara Popescu, implementarea Directivei europene privind medicamentele falsificate este bine-venită, pentru că va evita pătrunderea medicamentelor contrafăcute în farmacii, prin circuitul legal: “În acest moment, noi în farmacii nu avem cum să stabilim dacă un medicament este contrafăcut sau nu pentru că nu putem deschide cutiile de medicamente. Dacă le-am deschide, nu le-am mai putea elibera către pacienții pentru că au fost desigilate. Or, această directivă care va pune la punct accesul medicamentelor este foarte bine-venită. Până în momentul în care va fi implementată, farmaciștii vor avea timp să se pună la punct cu prevederile ei, iar aceste cititoare de coduri care trebuie achiziționate vor fi în ajutorul pacienților în primul rând, dar și al farmaciștilor, care nu vor mai fi acuzați că au medicamente contrafăcute în farmacie”.

Deși în farmacie nu intră decât medicamente prin circuitul legal, potrivit vicepreședintelui CFR, au mai pătruns și medicamente contrafăcute. În ceea ce privește numărul acestora, dr. Marius Tanasă a precizat că nu este mare: „Vreo patru-cinci medicamente au pătruns în lanțul legal de distribuție. Ceea ce este pe piața neagră este o altă poveste”.

Vicepreședintele ANMDM a mai spus că pătrunderea medicamentelor falsificate în lanțul legal de distribuție este destul de redusă inclusiv la nivelul Europei, estimându-se că nu depășește 1% din produsele aflate pe piață.

Mirabela Viașu

Alte articole

TOP

REVISTA POLITICI DE SANATATE

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

Abonează-te la newsletter

:
: