Interviu cu dr. Adrian Frunză, Secția de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă, Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca)
Adesea asociată exclusiv cu estetica, chirurgia plastică este, în realitate, o specialitate esențială pentru tratamentul patologiilor oncologice, traumatice și malformative. Dr. Adrian Frunză, medic primar chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, vorbește despre rolul real al reconstrucției în medicina modernă, despre impactul inovațiilor microchirurgicale, dar și despre vulnerabilitățile structurale ale sistemului sanitar românesc: de la planificarea deficitară a resursei umane până la subfinanțare și infrastructură insuficientă.
Cum ați defini rolul chirurgiei plastice și al microchirurgiei reconstructive în medicina modernă, dincolo de componenta estetică?
Componenta estetică este, în realitate, una minoră în chirurgia plastică. Ea a fost supralicitată în ultimii ani, în special din rațiuni comerciale. Fără a-i nega importanța, esența acestei specialități rămâne reconstrucția: refacerea, pe cât posibil, a integrității anatomice și funcționale pierdute prin boală sau traumă.
Chirurgia plastică a fost concepută ca o modalitate de a reface „originalul”, sau măcar de a ne apropia cât mai mult de acesta. Atunci când îți propui să reconstruiești corect, este firesc să urmărești și un rezultat estetic bun. De aici derivă și asocierea cu estetica. Însă actul reconstructiv presupune mult mai multă rigoare, experiență și responsabilitate decât o intervenție pur cosmetică.
Din experiența dumneavoastră, la Spitalul Clinic de Urgență București și nu numai, care sunt cele mai frecvente patologii abordate și cum influențează aceste intervenții calitatea vieții pacienților?
Profilul pacientului s-a schimbat semnificativ în ultimii 20 de ani. La începutul carierei mele, patologia traumatică severă era dominantă – accidente de muncă, traumatisme complexe. Astăzi, aceste cazuri sunt mai rare, ceea ce este un semn bun, reflectând îmbunătățirea protecției muncii și a educației sanitare.
În schimb, patologia tumorală a devenit mult mai frecventă și, îngrijorător, afectează tot mai des pacienți tineri. Vorbim despre tumori cutanate, sarcoame ale părților moi, tumori care pot interesa mușchiul, osul, nervii sau structurile de susținere. Practic, orice segment al corpului poate fi afectat.
Cancerele de piele, care odinioară apăreau predominant la persoane vârstnice, cu expunere profesională îndelungată la soare, afectează astăzi o paletă mult mai largă a populației, inclusiv tineri. Probabil că asistăm la un cumul de factori de mediu și de stil de viață.
Impactul asupra calității vieții este major. Intervențiile reconstructive nu sunt doar salvatoare din punct de vedere oncologic, ci permit reintegrarea socială și funcțională a pacientului. De cele mai multe ori, aceste cazuri se rezolvă printr-un efort multidisciplinar. Chirurgia de calitate nu se face solitar, ci în echipă.
Care sunt principalele inovații care au influențat recent chirurgia plastică reconstructivă și cât de accesibile sunt acestea în România?
Inovația majoră este rafinarea tehnicilor de microchirurgie. Astăzi, recoltarea și transferul de țesuturi se face mult mai selectiv și mai puțin invaziv. Dacă în trecut se transferau lambouri complexe de piele și mușchi, acum încercăm să păstrăm mușchiul la locul donator și să transferăm doar pielea împreună cu vasele perforante care o vascularizează.
Această finețe tehnică reduce semnificativ morbiditatea zonei donatoare și îmbunătățește calitatea vieții pacientului. Vorbim despre intervenții care presupun ore întregi de lucru, fire de sutură extrem de subțiri și o acuitate vizuală și o rezistență fizică considerabile.
În România există resursă umană foarte bună. Avem chirurgi tineri care, în ciuda tentației comerciale a procedurilor cosmetice, au ales să se specializeze în reconstrucție și microchirurgie, menținând specialitatea la standarde comparabile cu cele din Europa de Vest. Din punct de vedere al aparaturii, în multe spitale – inclusiv de stat – există dotări moderne care nu erau disponibile acum 10–20 de ani.
Unde vedeți principalele vulnerabilități ale sistemului, privind viitorul specialității?
Principala problemă este forța de muncă și planificarea ei. Există un dezechilibru între numărul de rezidenți formați și realitatea pieței muncii. Chirurgia plastică este o specialitate de nișă, necesară în special în spitale mari, cu adresabilitate complexă. În spitalele mici, angajarea unui chirurg plastician nu este o prioritate.
În același timp, tinerii evită specialitățile grele – chirurgie, ATI – din cauza stresului, a riscurilor medico-legale și a impactului asupra vieții personale. Fenomenul nu este specific României, dar la noi este amplificat de subfinanțare și de lipsa unei strategii coerente.
Rezultatul este migrația: formăm medici care nu își găsesc locul în sistemul public și sunt împinși fie spre privat, în regim precar de colaborare, fie spre emigrare.
Cum apreciați problema infrastructurii și a finanțării în sistemul sanitar românesc?
Infrastructura rămâne o problemă majoră, mai ales în afara marilor centre universitare. Poți fi un medic foarte bine pregătit, dar dacă nu ai cu ce lucra, pacientul nu va veni la tine. Am trăit această realitate inclusiv prin experiența părinților mei, ambii medici, care au lucrat zeci de ani fără dotări considerate astăzi elementare.
Finanțarea sănătății reflectă nivelul general al societății. România este o țară cu resurse limitate, iar acest lucru se vede. Problema nu este doar cuantumul fondurilor, ci și modul în care sunt distribuite. Lipsa registrelor, a unei analize reale a nevoilor și a unei planificări strategice întreține haosul.
Ce măsuri considerați esențiale la nivel de politici de sănătate?
Este absolut necesară o analiză realistă a pieței muncii medicale: unde avem deficit, unde există suprasaturație și ce specialități trebuie stimulate. Nu putem forma medici fără a le oferi perspective reale de practică.
De asemenea, trebuie regândită formarea profesională în chirurgia plastică. În prezent, pregătirea în spitalele de stat este incompletă din cauza imposibilității legale de a efectua intervenții estetice cu scop didactic. Fie trebuie adaptat cadrul legal, fie trebuie create parteneriate reale cu sectorul privat pentru stagii de formare.
În final, calitatea actului medical depinde de oameni, de infrastructură și de politici coerente. Fără acestea, orice progres rămâne fragil.
