Interviu cu asist. univ. dr. Mihai Zamfir.
Lipsa unui diagnostic precoce al demenței Alzheimer, lipsa unor centre de îngrijire specializată a bolnavilor și educația insuficientă a aparținătorilor sunt principalele probleme cu care se confruntă atât bolnavii cu demență Alzheimer, cât și medicii. Potrivit asist. univ. dr. Mihai Zamfir (medic specialist geriatrie – gerontologie, membru Societatea Română Alzheimer, asist. univ. Fiziologie – Neuroştiinţe, Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti), o soluție pentru aceste probleme ar fi înființarea unei rețele de Centre ale Memoriei la nivel național, în care pacienții să aibă acces la diagnostic specializat și precoce și la servicii de suport de tip psiho-social.
Care sunt problemele cu care se confruntă bolnavii cu demență Alzheimer?
O problemă destul de importantă este legată de diagnosticarea precoce. Există o întârziere, uneori considerabilă, între apariția simptomelor demenței și diagnosticarea unei astfel de afecțiuni. Acest decalaj apare în primul rând pentru că există o educație insuficientă la nivelul populației. Pacienții, de multe ori, nu sesizează existența unor astfel de probleme, nu le interpretează în mod adecvat și aceeași problemă se observă și la aparținători. Simptome precum problemele de uitare, de atenție sau de orientare, de multe ori, sunt puse pe seama vârstei.
În general, prima adresare a pacientului este la medicul de familie, însă aici apare un al doilea obstacol – și anume supraîncărcarea medicului de familie cu diverse sarcini administrative. Evaluarea specifică a unui pacient cu acuze legate de memorie durează cel puțin treizeci de minute, uneori este nevoie chiar și de mai mult. Iar aceste treizeci de minute, uneori, pentru medicul de familie, înseamnă destul de mult. Nu vorbim aici despre instruirea specifică a medicului de familie, ci de timpul pe care îl poate aloca unui astfel de pacient. În general, pacienții cu probleme legate de memorie sunt trimiși de către medicul de familie la specialiști: medicii psihiatri, neurologi sau geriatri.
Sunt și probleme legate de tratament?
Odată ce pacientul a intrat în acest circuit, se stabilește un diagnostic într-un termen rezonabil. Din acest punct, problemele care pot apărea sunt legate de tratament. Normele Casei de Asigurări de Sănătate permit prescrierea de tratamente antidemențiale de către cele trei specialități, automat de către medicul de familie, pe baza recomandării lor. Totuși, sunt și alte probleme asociate demenței, probleme de comportament în mod special, care sunt invalidante pentru pacienți și foarte solicitante pentru aparținători. Medicația pentru astfel de probleme de comportament poate fi prescrisă compensat doar de către medicul psihiatru. Iar aici vorbim de o altă barieră – și anume, restricționarea pe categorie de medicament pentru celelalte două specialități, geriatrie şi neurologie.
Ìngrijirea persoanelor cu demență Alzheimer înseamnă mai mult decât tratament, mai mult decât medicație. Ar trebui să fie disponibile și servicii de natură psiho-socială. Aici apare o altă problemă: fragmentarea îngrijirii. Serviciile sociale în România sunt destul de separate și instituțional, și din punctul de vedere al desfășurării activității, de serviciile medicale. Ar fi foarte important să existe o abordare comună la nivel național, o cooperare între domeniile social și medical, o integrare medico-socială care lipsește în momentul de față.
Când trebuie instituționalizat bolnavul cu Alzheimer?
Un aspect important în îngrijirea persoanelor cu demență este îngrijirea de lungă durată. Nu există, de multe ori, o formare specifică și profesioniști instruiți pentru îngrijirea persoanelor cu demență. Este nevoie de o instruire a personalului care ar putea să activeze în diverse domenii de asistență a persoanelor vârstnice cu demență: instituționalizare, îngrijire la domiciliu, inclusiv centre de zi. Este nevoie de formare, așa cum se prevede și se subliniază în Strategia Națională Alzheimer. Legat de îngrijirile la domiciliu, acestea ar trebui să fie nuanțate. Există un stadiu incipient al demenței în care astfel de persoane ar putea să beneficieze de diverse servicii punctuale de suport la domiciliu. Pe măsură ce boala avansează, din punct de vedere economic este mai fezabilă instituționalizarea: problemele de comportament, nivelul de dizabilitate, handicapul – devin mult mai importante și mai solicitante pentru membrii familiei.
Cât de importante sunt programele de educație a aparținătorilor?
Societatea Română Alzheimer a participat la un proiect de valorificare a cunoștințelor dobândite de aparținători în cursul procesului de îngrijire, astfel încât ei să poată fi ulterior introduși pe piața muncii. Astfel de programe, concepute în mod specific pentru aparținători, sunt extrem de necesare. Asociațiile profesionale sunt motorul unor astfel de proiecte, dar se ajunge la problema de finanțare. O asociație profesională nu se poate autofinanța. Nu se poate asigura asistența pacienților doar pe baza unor proiecte-pilot, trebuie mai departe intervenția statului.
Ce înseamnă prevenție în demența Alzheimer?
Din cauza lipsei unui tratament curativ pentru demența Alzheimer, în momentul de față se pune un accent mare pe prevenție: controlul factorilor de risc cardiovascular, menținerea unei greutăți corporale normale, diminuarea riscului metabolic, activitate fizică susținută și adecvată persoanelor vârstnice. În același timp, se pune accent pe antrenamentul cognitiv – desfășurarea de activități care stimulează creierul, în special activități noi pentru persoanele vârstnice.
Cel mai important factor de risc pentru demența Alzheimer, din punct de vedere epidemiologic, este vârsta. Cu cât crește vârsta cronologică, cu atât crește și riscul de apariție a demenței Alzheimer. Cu siguranță, nu vârsta în sine este un factor de risc cauzator, dar este un factor de risc important şi de aici necesitatea screening-ului afecțiunilor cognitive la vârstnici. Desigur că și ceilalți factori de risc joacă un rol.
Există vreo soluție pentru toate aceste probleme?
Datele de prevalență arată că demența ar trebui declarată o prioritate la nivel național. Societatea Română Alzheimer a lansat în 2014 inițiativa unei Strategii Naționale în cadrul Alianței Naționale Alzheimer, care cuprinde mai multe organizații medicale și din alte domenii. În această strategie este propusă înființarea unor Centre ale Memoriei, ca o măsură concretă de creștere a diagnosticului precoce și a calității asistenței pentru persoanele vârstnice cu demență. Aceste centre înseamnă, de fapt, alăturarea unor specialiști care sunt implicați în procesele de diagnostic și de îngrijire ale persoanelor cu demență Alzheimer, ìn cadrul unei echipe: medic psihiatru, neurolog, geriatru, psiholog, asistent social. Avantajul unor astfel de centre ar fi un diagnostic specializat și precoce, asigurarea unui suport pentru persoanele diagnosticate cu demență și, în același timp, pentru aparținători care se confruntă cu probleme de tipul suprasolicitării şi al epuizării, precum și facilitarea comunicării între sectorul medical și social, accesul mai facil la servicii de natură psiho-socială, financiară şi juridică. În prezent, există un astfel de centru la București, organizat în parteneriat de Societatea Română Alzheimer și Spitalul de Psihiatrie „Al. Obregia”, în care s-a testat de-a lungul anilor un model de abordare integrată a serviciilor de asistență pentru persoanele cu demență. În 2014, Societatea a trimis către Ministerul Sănătății un proiect de înființare a unei rețele de Centre de Memorie la nivel național. Există câteva inițiative de înființare a unor Centre de Memorie și în alte orașe, dar destul de izolate. Ar fi de dorit totuși ca o rețea de centre să fie pusă la punct ca structură de bază la nivel național pentru inițierea asistenței persoanelor cu demență Alzheimer.
de Valentina Grigore
