Interviu cu dr. Gindrovel Dumitra, medic primar medicină de familie, coordonatorul grupului de vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei și membru al comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19.

Pacienții cu suspiciune de COVID-19 sau care au un test pozitiv se adresează de multe ori, în primul rând, medicului de familie. La fel și pacienții cronici, vaccinați sau nu împotriva COVID-19, care nu sunt infectați cu SARS-CoV-2 și se află în căutare de soluții care să îi ferească de o eventuală îmbolnăvire. Vaccinarea rămâne standardul de aur în ceea ce privește prevenția, însă anumite categorii de bolnavi cronici pot primi, complementar, anticorpi monoclonali pentru a se feri de infectarea cu SARS-CoV-2. Drumul lor începe la medicul de familie, care știe ce categorii de pacienți au nevoie, pe lângă vaccin, și de anticorpi monoclonali și îi îndrumă pentru a ajunge să li se administreze acești anticorpi.

În ultima vreme mulți pacienți cu COVID-19 solicită ei singuri să li se administreze anticorpi monoclonali, inclusiv medicului de familie. Care este, de fapt, rolul acestor anticorpi?

Pe lângă vaccinare, care rămâne standardul de aur în ceea ce privește prevenția, există posibilitatea ca pacienților care contractează boala COVID-19 să li se administreze medicamente antivirale, prin care putem reduce perioada de evoluție a bolii sau chiar să scadă rata de internare în spital.

O altă șansă o reprezintă ceea ce noi numim imunizarea pasivă – administrarea directă de anticorpi. Este, dacă vreți, o asemănare cu ceea ce doream să obținem, la începutul pandemiei, prin administrarea plasmei convalescente. Numai că o caracteristică importantă a acestei boli este că în prima săptămână se produce replicarea virală. Atunci asistăm la o paletă largă de simptome, dar complicațiile și mai ales formele severe se dezvoltă în săptămâna a doua, ca urmare a declanșării unor mecanisme de apărare exagerate ale organismului – și este bine-cunoscută aici furtuna citokinică.

Una dintre problemele plasmei convalescente era că nu o puteam administra pacienților în prima săptămână, iar administrarea acestor anticorpi este eficientă dacă se face, de regulă, în primele 5 zile, atunci când, practic, se desfășoară faza de replicare virală, pe care o putem bloca. Putem opri declanșarea mecanismelor autodistrugătoare ale organismului, astfel încât să nu ajungem la forme severe. În săptămâna a doua este deja târziu. Din acest motiv, este cât se poate de importantă descoperirea anticorpilor monoclonali, obținuți pe cale sintetică, în laborator.

Pacienții ajung la timp la medic pentru administrarea acestor anticorpi monoclonali? Care sunt categoriile cele mai vulnerabile și ce riscă în cazul în care vin târziu la medic?

O provocare pentru noi o reprezintă prezentarea tardivă a pacienților la medicul de familie sau în sistemul sanitar, în general. Oamenii consideră că simptomatologia din prima săptămână este una banală și își spun adesea: „Este o răceală obișnuită.” Trebuie să facem consiliere astfel încât ei să se prezinte la primele simptome.

Anumite categorii la risc pot avea o evoluție severă. Vorbim despre persoanele de peste 65 de ani și persoane cu boli cronice: diabet zaharat, obezitate, hipertensiune și alte boli cardiovasculare, afecțiuni hepatice, boli respiratorii cronice – cum ar fi astmul bronșic sau boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC), dar fără a se limita doar la acestea, pacienții cu afecțiuni renale, cu afecțiuni oncologice, mai ales cei care se află în curs de chimioterapie, hormonoterapie sau imunoterapie, care duc la un anumit nivel de imunosupresie. Mai există o categorie aparte: pacienții cu imunosupresie înnăscută.

Pentru aceste categorii, anticorpii monoclonali vin ca o speranță. Însă ce am observat este că pacienții văd această soluție ca o alternativă la vaccinare. O percepție complet eronată. Beneficiul pe care ți-l aduce vaccinarea nu poate fi egalat nici de anticorpii monoclonali și nici de antivirale. Ele sunt măsuri complementare.

Cum arată drumul unui pacient de la prezentarea la medicul de familie până la administrarea anticorpilor? Care este procedura?

Pacienții trec printr-o evaluare inițială la medicul de familie, care poate fi făcută telefonic. Medicul de familie știe dacă pacientul se încadrează într-una din grupele la risc. Dacă acest lucru se întâmplă, medicul de familie îi va recomanda să meargă într-un centru de evaluare, unde va beneficia de o altă evaluare din punct de vedere clinic, radiologic (radiografie sau tomografie computerizată, după caz), și analize de sânge, ce arată care este nivelul de inflamație, coagularea etc. În funcție de rezultate se poate indica de către medicul din centrul de evaluare terapia antivirală la domiciliu, terapia cu anticorpi monoclonali, care este obligatoriu a se face prin internare de zi – durează o zi pentru pacient să stea în spital sau în unitatea din ambulatoriu unde se administrează strict supravegheat anticorpii monoclonali – după care se poate întoarce la domiciliu sau poate rămâne în spital.

Care sunt categoriile de pacienți ce pot beneficia de anticorpi administrați profilactic – fără să fie infectați cu SARS-CoV-2, ci pentru a preveni infectarea?

Categoriile de risc sunt aceleași. Însă acești anticorpi nu reprezintă o alternativă la vaccinare. Dacă vorbim de profilaxie, se detașează o serie de persoane, cele care sunt imunodeficiente, cele care au un nivel redus de capacitate de reacție și, deci, în urma vaccinării nu sunt capabile să producă un titru suficient de anticorpi – care pot beneficia de efectul anticorpilor monoclonali. Este însă bine de știut că vaccinul determină o reacție de producere de anticorpi din partea organismului – este mecanismul activ. În cazul anticorpilor monoclonali, ei nu determină o reacție a organismului, ci pur și simplu vin anticorpii gata formați. Ei reprezintă o soluție în special pentru pacienții care nu sunt capabili să producă propriii anticorpi prin procesul de vaccinare sau chiar prin procesul de trecere prin boală. Aceștia sunt pacienții imunodeprimați, imunodepresie care poate să fie înnăscută – acei copii care au nevoie de imunoglobuline – sau poate să fie o imunosupresie dobândită. Între categoriile de imunosupresie dobândită se numără imunosupresia determinată în special de boli autoimune, dar și anumite afecțiuni non-autoimune: există imunosupresia dobândită prin terapie – cei care suferă de boli precum lupus, artrită reumatoidă și așa mai departe și primesc medicamente imunosupresoare, pacienții cu imunosupresie ca urmare a corticoterapiei sau a tratamentelor din bolile oncologice.

În aceste cazuri, în anumite situații, se poate lua decizia administrării profilactice a anticorpilor monoclonali atunci când răspunsul în urma vaccinării nu este cel satisfăcător. Procedura pentru administrarea lor este aceeași ca în cazul pacienților cu COVID-19.

de Alina Neagu