Se poate spune în mod obiectiv cât de repede îmbătrânim? Cu o măsurătoare bună, oamenii de știință ar putea fi capabili să schimbe ritmul de îmbătrânire pentru a trăi mai mult și mai sănătos. Cercetătorii știu că unii oameni îmbătrânesc mai repede decât alții și au încercat să măsoare în mod concis schimbările fiziologice interne care duc la deteriorarea sănătății odată cu vârsta.

De ani de zile, cercetătorii au folosit factori clinici colectați în mod normal în timpul controalelor medicale, cum ar fi hipertensiunea, colesterolul și greutatea, ca indicatori pentru a prezice îmbătrânirea. Ideea era că aceste măsurători ar putea determina dacă o persoană îmbătrânește rapid sau lent, în orice moment al ciclului său de viață. Dar, mai recent, oamenii de știință au emis teoria că există și alți markeri biologici care reflectă îmbătrânirea la nivel molecular și celular. Aceasta include modificări ale materialului genetic propriu-zis al unei persoane sau epigenetică. În timp ce fiecare persoană are o constituție genetică care nu se schimbă în mare parte de-a lungul vieții, modificările chimice ale materialului genetic care apar pe parcursul vieții pot schimba genele care sunt activate sau dezactivate și pot duce la o îmbătrânire mai rapidă. Aceste modificări implică, de obicei, adăugarea de grupe metil la ADN și sunt influențate de expunerile sociale și de mediu, cum ar fi experiențele adverse din copilărie, fumatul, poluarea și depresia.

Dar cât de bine prezic markerii epigenetici schimbările importante pentru sănătate care apar odată cu îmbătrânirea? La această întrebare au încercat să răspundă Eileen Crimmins și Jessica Faul, autorii lucrării Epigenetic-based age acceleration in a representative sample of older Americans: Associations with aging-related morbidity and mortality, publicată în „Proceedings of the National Academy of Sciences”. Potrivit acestora, „factori precum educația, sărăcia, rasa, accesul la asistență medicală și anumite comportamente de sănătate pot influența ratele de îmbătrânire. Încorporăm măsuri biologice, cum ar fi vârsta epigenetică, în studiile pe populații mari, pentru a înțelege modul în care factorii sociali ajung "sub piele" și afectează îmbătrânirea. În studiul nostru am descoperit că, deși vârsta epigenetică prezice anumite rezultate în materie de sănătate mai târziu în viață, aceasta nu reușește să explice diferențele importante legate de factorii sociali”.

Ce este îmbătrânirea epigenetică?

În 2013, geneticianul și biostatisticianul Steve Horvath a introdus ideea că rata de îmbătrânire a unei persoane ar fi surprinsă de nivelul de metilare din genomul său (în context biochimic, procesele celulare de metilare sunt catalizate de către enzime și sunt implicate de obicei în modificarea metalelor grele, reglarea expresiei genice și a funcției proteice și în procesarea ARN-ului). El a dezvoltat, de asemenea, modalități de a măsura vârsta epigenetică în termeni de ani și de a compara această vârstă cu vârsta cronologică a unei persoane. De atunci, cercetătorii au dezvoltat mai multe măsurători care pot prezice în mod mai fiabil rezultatele în materie de sănătate pe baza epigeneticii. Unii au sugerat că metilarea ADN-ului ar putea fi potențial folosită pentru a rezuma cantitatea și rata de îmbătrânire cu câteva picături de sânge.

Compararea factorilor epigenetici și sociali

Autorii studiului apreciază că „nu a fost clar cât de bine prezice vârsta epigenetică rezultatele în materie de sănătate în comparație cu alți factori nongenetici, cum ar fi datele demografice și statutul socioeconomic. Am vrut să vedem dacă vârsta epigenetică, măsurată prin nivelurile de metilare a ADN-ului în sânge, a prezis patru rezultate de sănătate legate de îmbătrânire: deces, boli cronice, dizabilități fizice și disfuncții cognitive”. În acest sesns, folosind date din Health and Retirement Study, un eșantion mare, reprezentativ la nivel național, de americani cu vârsta de peste 56 de ani, ei au  constatat că „vârsta epigenetică a prezis toate rezultatele de sănătate pe care le-am examinat. Vârsta epigenetică a prezis cel mai puternic moartea și morbiditatea mai târziu în viață. Așadar, în general, persoanele cu o vârstă epigenetică mai mare au avut o sănătate mai precară”. Pe de altă parte, „vârsta epigenetică nu a explicat de ce persoanele cu anumite caracteristici demografice - cum ar fi faptul de a fi mai puțin educate, de a fuma, de a fi de culoare sau hispanice, de a fi obeze sau de a avea o copilărie mai dificilă - au experimentat mai devreme sau mai frecvent rezultate mai proaste în materie de sănătate. Acești factori sociali au fost capabili să prezică mortalitatea și morbiditatea la fel de bine ca și epigenetica și au prezis în mod substanțial funcționarea fizică și cognitivă mai bine decât vârsta epigenetică”, au afirmat cei doi oamenii de știință. Constatările lor sugerează că, „în timp ce metilarea ADN-ului este o completare utilă a setului de instrumente pentru a prezice rezultatele în materie de sănătate mai târziu în viață, alți factori, cum ar fi datele demografice, statutul socioeconomic, sănătatea mintală și comportamentele de sănătate, rămân factori de predicție a sănătății la fel de puternici, dacă nu chiar mai puternici”.

O mai bună predicție a îmbătrânirii și a sănătății

Procesele epigenetice de îmbătrânire, cum ar fi metilarea ADN-ului, sunt promițătoare pentru explicarea îmbătrânirii. Cu toate acestea, „mai este încă un drum lung de parcurs până când cercetătorii vor înțelege pe deplin mecanismele moleculare și celulare care stau la baza îmbătrânirii. Îmbunătățirea capacității noastre de a măsura atât experiențele sociale pe parcursul vieții care afectează biologia, cât și mecanismele biologice care stau la baza îmbătrânirii ar putea duce nu numai la o mai bună măsurare a îmbătrânirii, ci și la tratamente mai bune și la prevenirea bolilor pentru cei care au cea mai mare nevoie de ele”, au subliniat autorii studiului.

Bogdan Guță

Sursa: www.medicalxpress.com/news/2023-02-epigenetic-social-factors-aging-health.html