Nu cred că voi putea uita vreodată ziua diagnosticului. Acea zi reprezintă momentul în care viața mea s-a schimbat fundamental. Aflarea diagnosticului de diabet vine la pachet nu doar cu 4 injecții de insulină pe zi, ci și cu o inimă frântă. Este genul acela de durere pe care nicio despărțire de cineva drag nu ți-o poate provoca, niciun eșec nu ți-o poate stârni, nicio pierdere nu poate echivala felul în care diabetul te rănește. Pentru mine, la debut asta a fost cea mai mare provocare: să trec peste suferință. Ca pacient, mi-am făcut repede și conștiincios temele, învățând pe repede-înainte toate informațiile noi medicale și nutriționale pentru că pentru așa ceva existau manuale și doctori, pe când pentru sufletul meu nu se găsea repede un leac.
Am hotărât să îi dau voie suferinței să existe, să îi fac loc să iasă la suprafață, nu să o neg și să vorbesc deschis despre ceea ce mi se întâmplă. Așa că m-am hotărât să scriu pe blogul meu despre această nouă viață. Blogul îl creasem chiar cu trei luni înainte de diagnostic, neștiind foarte clar ce traiectorie aș vrea să aibă, dar foarte repede avea să devină unul dintre cele mai citite bloguri despre diabet din țară. Prin urmare, primul pas pe care l-am făcut spre vindecare – cea sufletească, bineînțeles, având în vedere că nu mai putem vorbi de niciun fel de vindecare în contextul diabetului – a fost să scriu pe blog despre cum este să trăiești între hipo și hiper. Treptat, am realizat că nu sunt singura care se culca noaptea cu frica hipoglicemiei, căreia îi tremură mâna pe pen înainte să își facă insulina, căreia îi este greu. Am strâns în jurul meu o comunitate de oameni care au rezonat cu mine din punct de vedere medical și atunci mi-am dat seama că până la urmă diabetul este mai ușor când nu ești izolat.
Am început să văd viața cu alți ochi, pentru că am realizat că diabetul nu se poate șterge, dar se poate schimba perspectiva asupra lui. Acela a fost și momentul în care, nu doar că mi-am ales motto-ul pentru blogul meu, dar l-am luat cu adevărat în brațe, asumându-l cu toată ființa mea: „Trăiește frumos sub semnul diabetului!” De aproape doi ani și jumătate documentez la cald viața mea în tovărășia diabetului și spun asta pentru că îl percep ca pe o companie pe care o iau cu mine peste tot și fac din călătoria asta în doi cea mai frumoasă experiență pe care am trăit-o vreodată. Așa a luat naștere în mine o voce care are putere să spună tare că diabetul este mai presus de prescripții medicale, că schema de tratament nu se oprește la 4 doze de insulină pe zi, că o persoană cu diabet trece printr-o multitudine de griji și încercări, că cei cu diabet sunt niște adevărați eroi deoarece duc o luptă zi de zi.
Pentru că, totuși, sunt doar un pacient, care nu are nicioexpertizămedicală, am făcutechipă cu specialiștiișidoctoriimeidiabetologipentru a oferiinformații de calitateșicorectecelor care măurmăresc pe internet. Așa am împletit experiența crudă și autentică a pacientului cu sfaturile specialistului, iar asta a adus un plus valoare și altor persoane cu diabet. Internetul poate fi privit ca o capcană, pentru că oricine poate să pretindă că este expert și să facă mai mul trău decât bine dacă nu dădovadă de responsabilitate. De aceea, tin extrem de mult să informez correct și să furnizez conținut de calitate despre diabet pe toate platformele de socializare. Acum îmi concentrez toată energia și resursele să fac o echipă cât mai bună cu al meu prieten dulce pentru a-I putea inspira și pe alți pacienți să aibă o relație cât mai sănătoasă cu diabetul lor. Dar pentru a avea un echilibru în diabet, trebuie să găsești mai întâi echilibrul și armonia în tine.
de Ines Nerina (www.inesnerina.com)
