Interviu cu dr. Vasile Cepoi, președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS)

Ați afirmat recent că se știu puține lucruri despre ceea ce face ANMCS și ceea ce se știe este greșit. De ce?  

Percepția publică, și aici mă refer la publicul țintă, este că această instituție reprezintă încă un organ de control și că ei trebuie să se conformeze unor cerințe prevăzute în documentele standard dar nu pentru că le-ar fi util acest lucru în activitatea lor zilnică, ci pentru că așa scrie în lege. Este vorba de cel mai mare risc al implementării unui sistem de management al calității, riscul de formalități. Totuși, în ultima perioadă o parte din cei implicați în acest proces au început să-și schimbe părerea pentru că au constatat beneficiile implementării acestui sistem de management al calității și al creditării.

Cum le-ați explicat/demonstrat că nu pentru acest motiv trebuie să implementeze acest standard al calității?

Faptul că am organizat multe întâlniri, conferințe  și workshop-uri pe aceste teme. Din unele spitale au venit grupuri mari de medici și asistenți medicali, împreună și cu echipa de  management a spitalului. Cei din spitalele private spun că după implementarea acestor standarde, lucrurile s-au îmbunătățit. În spitalele publice, mai ales în cele universitare, au constatat că făcând o auto-evaluare a bunelor practice din spital, chiar dacă ei considerau până atunci că le respectă riguros, au constatat faptul că aveau deficiențe. Acest exercițiu a dus la o schimbare de comportament și peceptie.

ANMCS este o autoritate nouă în peisajul Sănătății din România. Ce proiecte are acum în lucru?

Da, ea inițial a funcționat ca și Comisie Națională de Acreditare a Spitalelor, limitând astfel activitatea instituției doar la acreditare. Ulterior s-a definit ca organ de specialitate al autorității publice centrale în managementul calității serviciilor de sănătate. Prin urmare, este un organism care supraveghează bunele practici, atât clinice cât și manageriale.

La nivel național, identifică situații care reprezintă riscuri pentru pacient sau care ar putea determina o scădere a eficienței serviciilor medicale și propune măsuri și planuri de îmbunătățire. De exemplu noi, în afara faptului că ne ocupăm de standardele pentru toate categoriile de servicii medicale, ne ocupăm și de standardele serviciilor scutite prin legea nr. 185 de acreditare. Avem proiecte privind o serie de probleme identificate în sistem, de exemplu tratamentul hemofiliei.

De exemplu, din sumele alocate pentru acest program, se cheltuiesc doar 50%. Mulți pacienți cu hemofilie sunt nevoiți să se interneze cu accidente hemoragice deoarece prevenția nu există iar tratamentul nu este întotdeauna corect pentru că în unele unități medicale nu există tratamentul cu factor anti-hemofilic. Am inițiat împreună cu societatea de hematologie un “grup de lucru” care a analizat situația și a propus Ministerului Sănătății restructurarea rețelei de asistență medicală a pacientului hemofilic și corectare unor reglementări.

Avem în lucru și un alt proiect privind acreditarea secțiilor de urologie, plecând de la constatarea făcută de către Societatea Națională de Urologie. De exemplu, cancerul uroterial este preluat și operat în secții cu prea puțină experiență sau fără echipamentele necesare, fapt care compromite evoluția pacientului. Vom face o serie de măsuri standard care vor fi introduse în toate secțiile de urologie și vom extinde acest proiect și pe alte specializări care au tipuri de intervenție cu riscuri majore pentru pacient.

Adică acel tip de intervenție să se facă doar în centrele acreditate?

Da, la fel cum transplantul de organe, de exemplu, nu se poate face decât într-o instituție creditată. Este nevoie de îndeplinirea unui standard în ceea ce privește condițiile atât pentru pacient cât și pentru medici, și de asemenea experiența acestora.

Dar acestea nu sunt cumva lucruri de bun simț pe care medicii, împreună cu șefii de secție ar trebui să le conștientizeze? Nu ei ar trebui să știe dacă pot sau nu pot opera un pacient în funcție de condițiile existente? E nevoie de cineva din exterior să le spună ce se poate și ce nu se poate face la “ei acasă”?

Bunul simț trebuie reglementat.......

Roxana Maticiuc

Interviul pe larg, în ediția de decembrie a revistei Politici de Sănătate