Politici de Sanatate

Avertisment al producătorilor de generice: medicamentele ieftine ar putea dispărea

22 mai
12:41 2018
Avertisment al producătorilor de generice: medicamentele ieftine ar putea dispărea

Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) a atras atenția că mii de medicamente ieftine riscă să fie scoase din producție sau delistate în perioada imediat următoare, printre ele aflându-se medicamente esențiale în tratamentul cancerului, al afecțiunilor cardiovasculare, neurologice și gastrointestinale. Principală cauza a dispariției acestora este taxa clawback, aplicată în mod uniform atât medicamentelor scumpe, de câteva mii de euro, cât și celor ieftine, care costă câteva zeci de lei.

Taxa clawback a ajuns deja la 24.13 % în primul trimestru al acestui an, față de 19.86% în primul trimestru al anului trecut, sau de 15.62%, în primul trimestru al anului 2016. ”Având în vedere că taxa clawback se aplică la un preț al medicamentului care include adaosurile distribuitorilor și  farmaciilor, care devin fixe la un preț al medicamentului mai mare de 300 de lei, impactul pe medicamentele ieftine este considerabil mai mare. De exemplu, taxa clawback, la nivelul din trimestrul I, reprezintă 34% din prețul de producător pentru medicamentele sub 25 de lei și este de abia 24% pentru medicamentele peste 3.000 lei”, a declarat Adrian Grecu, președintele APMGR.

Reprezentanții Asociației au afirmat că producătorii de medicamente generice nu mai pot susține un consum de care nu sunt responsabili și care crește în special din cauza introducerii necondiționate pe lista de medicamente compensate a medicamentelor inovative.

Printre medicamentele cu risc major de a scădea sub limita profitabilității și de a dispărea de pe piață sunt cele pentru: cancer mamar, leucemie, afecțiuni hematologice, cancer, demență,  infecții cu germeni rezistenți intra-spitalicești, astm, hipertensiune, insuficiență cardiacă, ciroză hepatică, afecțiuni gastrointestinale sau cardiovasculare. APMGR estimează că, în condițiile menținerii mecanismului actual, taxa clawback va ajunge la 30% până la sfârșitul anului. Asta ar însemna că, pentru medicamentele sub 25 de lei, impactul taxei în prețul de producător ar ajunge la 42%.

„O taxă pe vânzări de 42% nu este sustenabilă pentru nicio companie. Această taxă pe vânzări, combinată cu politica celui mai mic preț dintr-un coș de 12 țări de referință, cu obligația ca prețul medicamentului generic să fie la maximum 65% din prețul medicamentului inovativ al cărui generic este, nu poate să ducă decât la catastrofă pentru pacienți și faliment pentru industrie”, a declarat Viorica Predună, vicepreședinte APMGR.

Soluții

APMGR a propus implementarea  imediată a două măsuri:

  • Introducerea imediată a calculului diferențiat al taxei clawback pentru medicamente, pentru care se propune un sistem nou, anume diferențierea în funcție de preț: în prima categorie ar trebui incluse medicamentele scumpe, cele pentru care nu există aprobat un preț de referință generic sau biosimilar, sau la care prețul este mai mare decât prețul de referință generic sau biosimilar, iar în cea de-a doua categorie- medicamentele mai ieftine, pentru care există aprobat un preț de referință generic sau biosimilar, iar acesta este mai mic sau cel mult egal cu prețul de referință generic sau biosimilar. Taxa clawback ar trebui să se aplice diferențiat la aceste două categorii, adică să fie mai mică pentru cea de-a două categorie și mai mare pentru prima, respectând proportionalitatea de preț. Prețul de referință al medicamentelor generice reprezintă 65% din prețul medicamentului inovativ al cărui generic este.  Potrivit APMGR, o astel de măsură ar fi mai echitabilă pentru medicamentele cu preț scăzut, fie că sunt generice sau medicamente ieșite de sub patent. Mai mult, ar fi neutră bugetar, ușor de implementat de către autorități și ar asigura disponibilitatea medicamentelor pe piață, dacă ar fi combinată cu a două măsură propusă.
  • Aprobarea introducerii de noi medicamente pe lista celor compensate doar cu alocare de finanțare suplimentară sau prin contracte Cost Volum sau Cost Volum Rezultat. Măsura ar îngheța cuantumul taxei clawback prin controlul eficient al consumului, protejând medicamentele ieftine și ar fi și eficientă pentru bugetul de stat, întrucât ar acorda discount-uri mai mari prin acest tip de contracte. (V.G.)

Alte articole

TOP

REVISTA POLITICI DE SANATATE

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

Abonează-te la newsletter

:
: