
Reprezentanții Colegiului Medicilor din Municipiul București au atras atenția că este nevoie de mult mai mulți medici de familie însă, pentru ca tinerii să aleagă această specializare, trebuie luate măsuri urgente.
În București sunt aproximativ 2.000 de medici de familie, din care jumătate au contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Nu același lucru se poate spune despre restul țării: există peste 320 de localități fără medic de familie, însumând peste 5.000 de persoane.
”Rolul medicului de familie în cadrul sistemului de sănătate nu este în totalitate elucidat și de aici pot să apară multe disfuncționalități. Finanțarea este insuficientă, și acest lucru este valabil pentru întregul sistem de sănătate, dar pentru medicina de familie în mod special”, a declarat prof. dr. Cătălina Poiană, președinte Colegiului Medicilor din municipiul București (CMMB).
La numărul insuficient al medicilor de familie contribuie și exodul acestora din ultimii ani: aproximativ 4.000 de specialiști au plecat din țară până acum, unul dintre motive fiind și lipsa de implicare sa autorităților locale, potrivit dr. Sandra Alexiu, medic de familie, președintele Asociației Medicilor de Familie București – Ilfov.
Mai mult decât atât, la concursul de Rezidențiat din toamna anului 2022, dintr-un număr de aproximativ 321 de locuri scoase la concurs pentru medicina de familie, aproximativ 15% au rămas neocupate. Ministerul Sănătății a decis organizarea unei noi sesiuni de Rezidențiat în luna mai a acestui an.
Câteva dintre soluțiile propuse de reprezentanții CMMB sunt: debirocratizarea activității medicilor de familie, creșterea încrederii publicului în această categorie de profesioniști, finanțare adecvată
Prof. dr. Viorel Jinga, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, consideră că ar trebui stabilită o obligaţie pentru studenţi să facă practică de vară şi în mediul rural. De asemenea, el a atras atenţia că la rezidenţiat curricula trebuie adaptată actualului sistem de sănătate.
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate