În perioada post-criză, politica de sănătate a Uniunii Europene riscă să fie umbrită tot mai mult de un mozaic de procese și de politici concurente, cum ar fi Semestrul european și Evaluarea performanței sistemului de sănătate. Această re-focalizare aduce provocări pentru colectarea datelor necesare sistemului de sănătate și ar putea amenința dreptul de proprietate al actorilor din sănătate asupra problemelor de sănătate. În contextul actual de coordonare economică și fiscală, comunitatea din domeniul sănătății publice trebuie să fie vigilentă în protejarea politicii de sănătate a UE și a progreselor realizate în ultimele decenii.
Ellie Brooks, Universitatea Lancaster, Marea Britanie
Eurohealth incorporating Euro Observer, Vol. 21, Nr 4, 2015
Politica de sănătate la nivelul Uniunii Europene a intrat într-o nouă eră. Cadrul legislativ de guvernanță economică care a fost introdus în urma crizelor de la sfârșitul anilor 2000 contestă procesele tradiționale și adaugă o nouă dimensiune în realizarea politicilor la nivel european. Această dimensiune este macroeconomică – analizează bugetele și angajamentele financiare ale guvernelor naționale, sector cu sector, identificând politicile și progresele care prezintă o amenințare la adresa sustenabilității și, astfel, la stabilitatea economică a regiunii. Dimensiunea macroeconomică a sănătății cataloghează oamenii, instituțiile și resursele sectorului sanitar în ceea ce privește impactul lor fiscal și economic. Deși se concentrează pe cheltuieli, a determinat dezbateri privind modelele de finanțare, furnizarea de servicii și modalitatea prin care să se asigure accesul universal la asistență medicală de înaltă calitate. Astfel, Uniunea Europeană este din ce în ce mai angajată în analizarea și evaluarea politicilor de sănătate, încercând să identifice, evalueze și să abordeze domenii specifice de interes.
Despre „noua eră” a politicii sanitare și dezvoltarea viitoare a domeniului pot fi făcute două observații. În primul rând, monitorizarea, compararea, îndrumarea și controlul necesită acces la date complete, coerente și comparabile. Acest lucru reprezintă provocarea următoarei guvernări. În al doilea rând, contextul noului mandat de politici sanitare ar putea conduce la pierderea dreptului de proprietate al actorilor din sănătate. Aceasta reprezintă o problemă politică mult mai profundă.
Provocări contemporane
Fiecare epocă a politicii de sănătate a UE este definită prin provocări. În anii 1960 și 1970, libera circulație a lucrătorilor a evidențiat practici divergente de securitate și sănătate la locul de muncă, forțând stabilirea de standarde comune și reprezentând baza unor măsuri de politică socială. În anii 1980, eforturile de a prezenta o „Europă a poporului” și o „față umană” a Uniunii economice și monetare s-au purtat cu ajutorul programului Europa Împotriva Cancerului, care a oferit o „valoare adăugată” reală și a stimulat activitatea semnificativă în domeniul sănătății publice. Anii 1990 și 2000 au adus în prim-plan libera circulație a serviciilor și a pacienților, ridicând întrebări importante despre echilibrul dintre prioritățile economice și sociale în UE și promovând recunoașterea sănătății ca o problemă inerentă în toate politicile. Mai mult decât atât, în toată această perioadă politica de sănătate a răspuns și a fost modelată de crize sporadice.
Provocările în definirea politicii de sănătate a UE în epoca actuală sunt de două tipuri. În primul rând, euroscepticismul din rândul populației generale și al guvernelor publice a crescut brusc în ultimii ani. În al doilea rând, criza financiară a necesitat o schimbare a atenției către sustenabilitatea fiscală și a condus, în unele țări, la implementarea unei agende de austeritate. Aceste provocări au forțat UE să-și reevalueze abordarea în domeniul sănătății.
S-ar putea argumenta că UE a realizat tot ce putea în sănătate, conform actualului Tratat — competențele au fost extinse, dispozițiile au fost interpretate creativ, iar obiectivele au fost realizate în multe domenii neprevăzute. Prin urmare, UE este angajată într-o gamă impresionantă de activități de politici de sănătate și se confruntă, din ce în ce mai mult, cu noi provocări legate de necesitatea și oportunitatea acțiunilor sale.
Politica sanitară europeană în „noua eră”
În afara concentrării atenției spre îmbunătățirea eficienței activității sale din domeniul politicilor sanitare, UE și-a redirecționat eforturile pentru a răspunde priorităților politice ale Uniunii post-criză. Criza financiară a condus la revizuirea cadrului de guvernanță economică, iar cea mai notabilă măsură a fost Semestrul european. Acesta cuprinde toate domeniile de politică și aplică același cadru fiscal pentru fiecare, generând recomandări care stabilesc parametrii următoarelor decizii. Fiind unul dintre cele mai costisitoare domenii, sănătatea beneficiază de toată atenția cuvenită, iar recomandările oferite au vizat cost-eficiența cheltuielilor naționale pentru medicamente, echilibrul dintre îngrijirea primară și cea secundară, precum și reformele sanitare pe termen lung. Deși recomandările nu sunt obligatorii pentru majoritatea statelor membre, problemele pe care acestea le identifică și analiza pe care se bazează acestea definesc parametrii reformelor naționale și politica europeană de sănătate.
Pentru a veni în sprijinul Semestrului european, noul comisar din domeniul sănătății a primit sarcina de a dezvolta în continuare competența UE în evaluarea performanței sistemului de sănătate (HSPA – health system performance assessment). Acest lucru implică stabilirea de metodologii și indicatori pentru a evalua modul în care sistemele de sănătate funcționează, fapt care se răsfrânge asupra evaluărilor și analizelor efectuate în cadrul Semestrului și în alte procese. S-a format un grup de experți pentru a monitoriza activitatea națională în acest domeniu, pe baza conceptului conform căruia „condiția esențială pentru proiectarea reformelor sanitare eficiente, care să vină în beneficiul pacienților, este înțelegerea modului în care funcționează sistemele de sănătate”.
Factorii de decizie politică se confruntă acum cu provocarea de a „măsura” sănătatea și de a atribui valoare rezultatelor obținute de sistemele de sănătate, asigurându-se că aceste rezultate reflectă experiența pacientului și bunăstarea socială, nu doar rezultate clinice sau financiare.
În cele din urmă, rolul UE în politica sistemelor de sănătate este recunoscut cel puțin tacit. Anul trecut, DG Santé a publicat un plan de acțiune pentru realizarea unor sisteme de sănătate eficiente, accesibile și sustenabile și, deși acest lucru este departe de ceea ce înseamnă o politică coerentă și de sine stătătoare, reflectă o înțelegere mai largă a faptului că abordarea problemelor de durabilitate și implementarea reformelor de sănătate eficiente necesită o anumită coordonare centrală a politicilor de sănătate. Pentru moment, activitatea este centrată pe probleme cum ar fi îngrijirea medicală transfrontalieră, mobilitatea profesională, siguranța pacienților și procesul de stabilire și rambursare a prețurilor la medicamente, însă potențialul pe care această nouă eră îl oferă este substanțial.
Implicații pentru viitor
Se pot face două observații importante cu privire la implicațiile acestor angajamente ale „noii ere” – Semestrul european, HSPA și primele fragmente ale politicii de sănătate a UE – pentru viitorul politicii europene de sănătate. În primul rând, fiecare dintre ele va necesita date coerente, complete și comparabile. Acest lucru este deopotrivă o armă și o a treia cale pentru progresul politicii de sănătate și este foarte dificil de realizat. Unul dintre cele mai importante elemente este prezența unor sisteme de e-sănătate fiabile, cum ar fi prescripțiile și fișele medicale electronice, care pot colecta cantități mari de date, fără a pune o presiune excesivă pe profesioniștii din sănătate sau pe pacienți. Astfel de sisteme există în câteva state membre și sunt deosebit de slab reprezentate în țările mai sărace.
Cea de-a doua implicație este mult mai alarmantă: dacă tendința de a face economii continuă, ultima epoca a politicilor de sănătate ar putea conduce la o pierdere a dreptului de proprietate al actorilor din sănătate. Semestrul european, îndreptarea atenției către HSPA și politicile sistemelor de sănătate vizează infrastructura de politici naționale de sănătate și controlul unor elemente fundamentale ale acesteia.
Traducere și adaptare: Mirabela Viașu
